Pavel Chihaia 90. Schiţă de portret din… portretele de tinereţe ale „generaţiei pierdute”

Posted on aprilie 23, 2012

1



  

        Pavel Chihaia împlineşte 90 de ani! Sublimă „răzbunare” împotriva ostilităţii unei istorii care l-a „distribuit” cu brutalitate într-o generaţie condamnată înainte de a se fi manifestat în toată maturitatea. O victorie morală colectivă, mai mult decît una existenţială individuală. În primul rînd o întrupare exemplară a dreptului la memoria salvatoare, şi doar în plan secund un privilegiu al longevităţii. Un model uman şi de conştiinţă încă viu, în acţiune cum putem număra azi, în cultura română, fără a avea nevoie de toate degetele de la mîini! Îi doresc, cu respect şi admiraţie nedisimulate, ceea ce un prieten de tinereţe, fără a risca să fie exagerat i-a dorit: „un lucid centenar!”. Pentru că, alături de toate celelalte atribute definitorii ale personalităţii sale, luciditatea a fost o constantă care l-a ajutat să transforme înfrîngerile provizorii ale vieţii în victorii perene ale spiritului.

        Încerc să schiţez un portret „în mişcare„, oarecum urmînd crezul său mărturisit în aceste cuvinte: „Chateaubriand scrie că atîta timp cît acei care ne-au fost apropiaţi trăiesc, noi vieţuim într-un fel şi prin sufletul lor. Este ca şi lumina care rămîne în lume şi după ce soarele coboară dincolo de orizont.”  Soarele n-a coborît încă dincolo de orizont. Întunericul nu s-a aşternut. Aşa încît privim fascinaţi cel puţin fragmente din ceea ce se vede în lumina lui:

               (Pavel Chihaia) „Face parte din „generaţia pierdută” a lui Constant Tonegaru, Mihail Fărcăşanu, Dinu Pillat, Theodor Cazaban, Virgil Ierunca. „Generaţie pierdută”, deoarece scrierile lor s-au risipit, viata lor s-a desfăşurat sub controlul brutal al Securităţii.Cei care au putut fugi şi-au schimbat limba de exprimare sau au renunţat definitiv la scris. A fost liber, spune el, între anii 1945 şi 1948, apoi, elanurile sale de tânăr scriitor s-au frânt. Romanul cel mai cunoscut, Blocada, a apărut cand avea 25 de ani, intr-o perioada cand  regimul comunist se consolidase destul ca să înceapă epurările în rândul oamenilor, dar şi al cărţilor. Practicând munci umile, pentru că altele nu-i erau permise, Pavel Chihaia a traversat o perioadă neagră, până prin 1958, când a reuşit să devină cercetător la Institutul de Istoria Artei, condus de profesorul George Oprescu, ocupându-se de monumentele medievale româneşti. În această perioadă a scris o serie de studii importante, peste care nu se poate trece nici azi. Autoexilat la München, din 1978, scriitorul a fost aproape uitat, astfel încât la reapariţia sa în ţara, după 1989, cărţile i-au fost primite cu interes. Pavel Chihaia a fost re-adoptat de oraşul său, unde a crescut, Constanţa. Acolo i-au apărut, în preajma celei de-a 90-a aniversări, toate cărţile, într-o ediţie de zece volume, la editura EX PONTO. Fiul sau, Matei Chihaia este profesor universitar. În biografia spirituală a lui Pavel Chihaia, exilul a reprezentat o etapă de o covârşitoare importanţă, un moment al rupturii şi al regăsirii de sine. Istoricul de artă a parcurs, de-a lungul întregii sale vieţi, un itinerariu spiritual care condensează în sine izbânzi şi piedici, eşecuri şi exaltări. În acest context, al drumului către sine, pe care l-a parcurs Pavel Chihaia, exilul a reprezentat piatra de hotar, răscrucea care a marcat decisive scrierile sale. La München si-a regasit adevărata identitate, aceea de scriitor roman in exil.”  (Prezentare şi foto după: http://www.rgnpress.ro/rgn_12/categorii/eveniment/5400-o-editie-aniversara-pavel-chihaia-la-90-de-ani-realizata-de-mihaela-craciun-pe-tvr-infor-tvr-international-si-tvr-cultural.html .)

     În arhiva TVR international se poate viziona: Portretul scriitorului la 90 de ani .

     Iar în arhiva electronică a  Obervatorului cultural  puteţi citi un plin de tîlc şi umanitate interviu:  http://www.observatorcultural.ro/Ma-interesau-aventurierii-si-vagabonzii.-Interviu-cu-Pavel-CHIHAIA*articleID_14276-articles_details.html .

      Nu cu foarte mult timp în urmă, la Editura Eikon, a apărut un volum semnat de cel aniversat astăzi: Despre prietenii artişti şi înfăptuirile lor. Un volum, în primul rînd, recuperator. Se restaurează nu doar imaginea unor prieteni de tinereţe ai autorului, dar, prin portretele realizate de aceştia chiar lui, şi un chip al său în 16 ipostaze grafice (atîtea sunt portretele executate lui Pavel Chiaia de Iulian Gheorghiu, Şerfi Şerbănescu, Stere Popescu, Ion Vlad, Dumitru Demu, Eugen Drăguţescu, Ion Frunzetti, George Tomaziu), din cele 65 de lucrări de grafică reproduse. Autorii acestor portrete, cărora li se adaugă şi alţi „tineri pierduţi” (precum Ştefan Remencoff, Constant Tonegaru, Aurel Cojan, Constantin Piliuţă sau Radu Maier – singurul care mai e în viaţă din acest grup) configurează, refiltrată prin memoria lui Pavel Chihaia, substanţa unor evocări pline de o caldă admiraţie retrospectivă.

        „Una din intenţiile cu care am făcut cunoscute aceste interesante – îndrăznesc să cred (notează autorul în „cuvîntul înainte”) – începuturi a fost şi punerea în lumină a idealurilor din Constanţa anilor ’40, care merită a fi subliniate. Păstrez încă listele cu concertele simfonice aflate pe discuri, pe care le ascultam cu colegii, albumele de artă alături de cărţile de literatură. Am adăugat, intenţionat, în prezentarea de faţă, desenul meu şi al lui Ştefan remencoff, pentru a sublinia acest îndemn renascentist din prima noastră tinereţe, această trăire europeană pe care comuniştii au încercat să o îndepărteze.

         A fost un scurt interval, prea scurt, pentru ca generaţia noastră, numită acum, la capătul acestui zbuciumat secol, „generaţia pierdută”, să dăruiască lumii mesajul care i-a fost hărăzit.”

        „Înfăptuirile mele sunt şi ale lor, însingurările sunt şi ale lor. Existenţa lor va continua pînă la sfîrşitul propriei mele vieţi.”

         Chiar şi după aceea, îndrăznesc să sper. Altfel n-aş mai fi strîns aceste rînduri acum!

Reclame
Posted in: Uncategorized