Ion Mureşan: Raportul pentru Capitala Secretă (o paranteză)

Posted on aprilie 25, 2012

12



       Nu, nu este vorba despre Fort Meade, sediul Agenţiei Naţionale de Securitate (NSA) din Maryland, S.U.A. Este titlul-metaforă, al unui text cu valoare de parabolă, savant construit ca o „scrisoare cifrată”, inclus în volumul (mai puţin cunoscut decît cele trei de poezie) de eseuri Cartea pierdută. O poetică a umbrei (Editura Aletheia, 1998), al poetului Ion Mureşan. Îl reiau aici – cu acordul autorului – nu doar pentru că, sunt convins, puţini sunt cei care l-au citit. Dar, mai ales, pentru că mi se pare timp potrivit pentru el. Nu mă întrebaţi despre care „capitală” vorbeşte poetul: evident, despre una „secretă”! „Desecretizarea” – în acest caz, permisă – rămîne opţiunea fiecărui cititor în parte. Există atîtea capitale arhicunoscute care îşi pot revendica şi atributul de „secrete”! „Cheia cifrului” e în text…

        Iată, dar, Raportul… :

        „Puterea mea este la lacul cu lapte, acolo este un gligan, în gligan este un ogar, în ogar o prepeliţă, în prepeliţă o racliţă şi în racliţă 3 gărgăuni; cînd va ucide cineva acei 3 gărgăuni, atunci mor eu.”  (Busuioc-Verde)

        … La ora aceea tîrzie din noapte (2,oo – 2,12 – n.red.) ieşind de la şedinţa Consiliului pentru stabilirea Capitalei prin spatele Depozitului, cum era stabilit, mi-am dat seama că ei au început să bănuiască ceva. Era unul singur, mic de statură şi grăsuţ, îmbrăcat modest, cu o ţigară stinsă în colţul gurii şi o şapcă de revoluţionar bolşevic pe cap. Stătea rezemat de un stîlp cu bec. (Cred că le este frică de întuneric.) Mi s-a părut că începe să zîmbească de cum m-a văzut, am avut chiar impresia că mi-a tras cu ochiul, dar poate să mă fi înşelat căci, după cum ştii, nu văd foarte clar la distanţă. (Verifică dacă nu era unul de-ai noştri.)

        „…căci gărzile şi patrulele de pe drumurile principale ale imperiului erau, desigur, unităţi ale forţei interne… pe care guvernul se străduia din toate puterile să le menţină în funcţiune.” (p.172, plus-minus 2)

        … Am recepţionat semnalul pentru întrunirea Consiliului de elită, dar nu am riscat să vin, în ciuda repetării lui la Mica publicitate (S-a furat maşină alba, 2-Ar-222). Sunt curios ce informaţii au adus Excelenţele lor, L. Uţip şi F. Nabres. Poziţia celor de aici o cunoşti. Repet, nu trebuie să cădem iar în capcană şi astfel să zădărnicim totul.

       „… Cît priveşte misiunea în aparenţă şi mai promiţătoare a iezuiţilor la curtea din Peking, aceasta a supravieţuit înlocuirii dinastiei Ming de către dinastia Chin în 1644, dar a fost zădărnicită de uneltirile altor ordine misionare…” (p.200)

       … Noi ne vom susţine ideea pînă la capăt: Capitala ţării trebuie să fie absolut secretă. Nimeni din ţară, dar nimeni, nu trebuie să ştie unde este capitala. Cu atît mai puţin guvernul. Este singurul mod în care centrul de putere poate fi păstrat cu adevărat invulnerabil. Va fi o aşezare subacvatică?

       „… Din fericire, marea acoperă o parte mult mai întinsă a suprafeţei planetei, decît uscatul şi marea de mică adîncime la un loc.” (p.62)

       … Una săpată în stîncă în burta unui munte? Un edificiu în mijlocul cîmpiei? Am auzit că ideea amplasării capitalei în afara ţării, undeva într-o mică insulă în mijlocul oceanului, ar fi una din ultimele propuneri discutate. Rămîne de văzut dacă se va menţine şi la următoarea întrunire a Consiliului. Oricum…

       „… Un oraş nou, construit dintr-o dată, pe baza unui plan cuprinzător, va fi, probabil, mai confortabil decît un oraş vechi ce s-a dezvoltat treptat, la întîmplare…” (p.152)

      … Odată construcţia încheiată, Preşedintele şi Guvernul şi Parlamentul se vor muta (vor dispărea) în Capitala Secretă. Comunicaţiile cu ţara vor fi asigurate, stabilite ca şi pînă acum numai (accentuez însă, numai) prin televiziune şi radio. (Notă: Ansamblul de construcţii se va realiza sub paravanul construirii unei centrale atomoelectrice. Vezi Cernavodă.)

      „… măsuraţi suprafaţa ocupată de clădirile administrative ale guvernului… calculaţi cifra totală a volumului lor în metri cubi, urmăriţi hoardele de funcţionari publici, asemenea unor roiuri de lăcuste, care se deplasează încet pe biciclete, de două ori pe zi, între aceste clădiri administrative din centrul oraşului.” (p.172)

      … Cînd mandatul conducătorilor (două legislaturi a cîte 4 ani obligatoriu) va expira, staţiile Radio-TV vor fi dezafectate şi sub pretextul unui accident la marele reactor nuclear (vezi Cernobîl) Capitala împreună cu întreg personalul politico-administrativ va fi închisă sub o calotă groasă de beton şi plumb. Însuşi Consiliul de Elită, după ce va fi transmis unui om de încredere Dosarul cu documentaţia pentru alegerea şi construirea altei Capitale Secrete, va intra, pentru vecie, sub calota fostei capitale. În acest fel, secretul se va păstra.

      „… amplasamentul exact nu se cunoaşte – undeva în apropierea locului unde fluviul Kherkah părăseşte platourile înalte din Luristen, îndreptîndu-se spre marea cîmpie aluvionară…” (p.162)

      … Mi s-au transmis (am primit vestea cu încîntare) că U. Abas (Cardinalul) s-a opus eticismului economic al celor din B. Îi dau perfectă dreptate, fiindcă…

      „… Un oraş-capitală …recoltează ceea ce nu a semănat.” (p.112)

      … M-am gîndit între timp şi la varianta celor trei Capitale. Trupul omenesc este un bun exemplu. După considerentul prestigiului, cea mai bună capitală ar fi capul. Dacă asta va fi alegerea Consiliului, atunci cu adevărat se va putea spune… „…nici un fel de prestigiu nu atîrna în balanţă în favoarea noii capitale, căci a fost amplasată într-un loc unde nu existase niciodată pînă atunci o aşezare omenească.” (p.142)

      … După criteriul convenabilităţii, al legăturilor economice cu celelalte regiuni (satrapii) ale organismului, ar fi recomandată inima. După cum orice strateg, luînd în consideraţie posibilităţile de rezistenţă la eventuale agresiuni, va stabili capitala în Sex. În economia trupului însă, pe rînd, fiecare din aceste capitale, periodic, preia supremaţia după cum reuşeşte să dobîndească autonomie energetică.

      „… Pe de altă parte în primul imperiu… guvernul trebuia să-şi împartă timpul între cele trei capitale şi în fiecare an îşi petrecea o parte din vreme în fiecare din ele.” (p.162)

      … Nu aş vrea să se creadă că doresc să obţin bunăvoinţa Consiliului dacă voi aduce drept argumente în susţinerea Capitalei Secrete (cea mai dedorit în timpurile acestea) înţelepciunea celor vechi, ori o viziune proprie asupra unor mituri naţionale. Ar trebui să ne dea de gîndit (să ne lumineze chiar) grija cu care zmeii îşi protejau centrul de putre. Acesta le era doar lor înşile cunoscut: „Puerea mea, zise zmeul, stă într-o scroafă, care se tăvăleşte cît e ziulica într-o lacovişte de lapte dulce… În scroafă este un iepure, în iepure o prepeliţă şi în prepeliţă sunt trei viermi. Aceştia sunt puterea mea.” (Poveste ţărănească) Şirul acesta de scuturi vii dispuse concentric, şirul de măşti incorporate, fiecare avînd calităţile sale protector-disimulatoare, de la faptul că pot stîrni groaza (scroafa cu douăsprezece capete) pînă la micşorarea la dimensiuni greu de atacat (un fir de păr), de la posibilitatea de apărare prin fugă (un iepure) sau prin zbor (două porumbiţe)  pînă la tăinuirea în obiecte mici (o mărgea, o fluieriţă) ori plante umile (un dovleac) toate acestea, tot acest şir de încastrări constituie un adevărat model de seif  românesc. Şi, proiectat acest model la scară socială, cred că poate da sugestii interesante pentru dezbaterile Consiliului. De aceea zic…

      „… Ne aşteaptă situaţii dificile, dar, cunoscînd prin ce încercări au trecut strămoşii noştri, ne dăm seama că situaţia lor a fost şi mai grea.” (p.332)

      … Ştim, „capitala” zmeului s-a dovedit în cele din urmă vulnerabilă. Pentru ca nucleul puterii să fie întru-totul inexpugnabil, nici măcar zmeul nu trebuie să ştie unde îi este ascunsă puterea. În momentul în care „centrul” ei îi este cunoscut, între zmeu şi putere se stabileşte o relaţie de proprietate. Această relaţie (vai, atît de păguboasă în istoria omenirii!) va trebui eradicată: guvernanţii să exercite puterea nu doar ca pe o putere străină, care nu le aparţine, dar nici măcar să nu bănuiască unde e sursa ei; mai mult, nici măcar să nu ştie unde se află ei înşişi atunci cînd o exercită. (Dacă ar fi posibil, rămîne să dezbatem asta în Consiliu, bine ar fi să aibă doar vagi bănuieli ce ţară conduc de fapt.) Numai astfel accesul la conducere al unor Feţi-Frumoşi, neprevăzuţi în Calculul Veşnic, va putea fi împiedicat.

      „… şi-a început cariera ca domnitor local al unuia dintre principatele periferice de pe platouri… şi amîndoi şi-au cîştigat noul imperiu(m) atacînd cu îndrăzneală pe fostul lor suveran, răsturnîndu-i locul.” (p.162)

      … După cum ştii, nu cu mulţi ani în urmă, în ţara în care trăiesc acum s-au întîmplat schimbări spectaculoase. Te rog să mă crezi că nimic în lume nu poate echivala savoarea spectacolului ce-l oferă istoria atunci cînd face o cotitură în direcţie greşită. Iată, s-a început bine: la un moment dat existau mai multe guverne, fără să ştie unele de altele, iar mai tîrziu au apărut mai mulţi oameni care au susţinut că ei, fiecare în parte, au condus, fie şi pentru cîteva ore, ţara. Cred toate astea, pentru că era, în sfîrşit, un pas bun. Din păcate pasul acesta s-a stins, jalnic. Era doar o intuire mentalitară a ceea ce a realizat mai tîrziu Marele Consiliu în mod sistematic. Acum, dacă tot am alunecat pe panta rememorărilor, îţi voi spune că în acele vremuri cel mai eficient şi mai vulnerabil centru de putere, tocmai pentru că, iată, eşti primul care află acest lucru, am fost Eu.

      După Crăciun, soţia mi-a spus: „Vezi, eu nu ştiu cum poate fi condusă ţara asta!” Atunci. am hotărît să iau în mînă frîiele puterii. Trei zile am fost singurul guvern invulnerabil. Am dispărut, pur şi simplu, de acasă. M-am urcat pe bloc, aveam în mînă un creion chimic (0 adevărată baghetă magică!) şi mi multe caiete. Am început prin a organiza alimentaţia publică (am notat orarul Magazinului Alimentar din colţ şi al Aprozarului, făcînd cîteva corecturi de optimizare), am dat atenţa cuvenită apărării aeriene (am stabilit un orar riguros al circulaţiei avioanelor şi elicopterelor, avînd grijă să notez pe acea pagină „Strict Secret”); în privinţa transportului în comun am constatat că trec în medie şapte troleibuze/oră, ca să nu mai vorbesc de grija pe care a arătat-o ordinii publice (am înregistrat trecerea a trei poliţişti) şi Armatei  (zece militari, spre seară) etc. Nu ştiu dacă soţia mea ţi-a remis documentele, fiindcă între timp eu am fost internat, ca unul…

      „… care a convins autorităţile ecleziastice de autenticitatea unor viziuni avute pe dealul de la marginea oraşului.”

      … După trei zile am cedat puterea, bineînţeles în cel mai desăvîrşit secret. Pentru că un om-capitală la fel cum…

      „… Un oraş-capitală capătă acest rol în urma unei alegeri, iar alegerea e revocabilă.” (p.102)

       … Aici, în clinică, condiţiile în care îţi scriu nu sunt cele mai proprii, mă refer la protecţia secretului. Oricum, pentru decriptare, foloseşte acelaşi cifru, pe Arnold Toynbee, Oraşele în mişcare, Bucureşti, 1979. (Ca de obicei, numai paginile a căror numerotaţie se termină în „2”.)

       … P.S. Mare atenţie la Toynbee: „… punîndu-şi cunoştinţele în slujba intereselor de stat în cadrul „Foreign Office-ului”… fiind unul din experţii acestuia… „ (p.332).

Reclame