M.S. Regele Mihai distins cu titlul de Doctor Honoris Causa

Posted on mai 12, 2012

3



Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a acordat titlul de Doctor Honoris Causa Majestăţii Sale, Regele Mihai I al României. Ceremonia a avut loc marţi, 8 mai, la Palatul Regal Elisabeta din Bucureşti. Având în vedere că Majestatea Sa se afla în străinătate, distincţia a fost acceptă de către Alteţa Sa, Principesa Margareta.La evenimentul desfăşurat în Sala Regilor au participat 28 de profesori ai Universităţii: rectorul, preşedintele Senatului, prorectori, decani şi membri ai Senatului.„Majestatea Voastră actualizează din istoria noastră tot ceea ce are aceasta mai bun”, se menţionează în Laudatio rostit de prof.univ.dr. Alexandru Platon, de la Facultatea de Istorie. Laudatio a evidenţiat importanţa istorică a rolului Majestătii Sale, Regele Mihai I, în istoria contemporană a Romaniei, iar componenţa comisiei de Laudatio denotă acordul istoricilor din centrele universitare tradiţionale asupra acestui rol. (Citiţi Laudatio în întregime)Rectorul Universităţii, prof.univ.dr. Vasile Işan, dând citire diplomei acordate de Senatul Universităţii, a precizat că „Se acordă titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii „ Alexandru Ioan Cuza ” Majestății Sale Regele Mihai I al României pentru că a servit, întotdeauna, cu loialitate, abnegație și curaj interesele fundamentale ale poporului român”.„Eu nu privesc acest gest ca pe o recompensă personală” – se arată în mesajul Majestăţii Sale, citit de către Alteța Sa Regală Principele Radu – „ci mai degrabă ca pe un omagiu adus generaţiilor care au suferit pentru a vedea România democratică, prosperă şi liberă. Tinerii de astăzi de pe băncile Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” se vor bucura de roadele acestor binecuvântări, în deceniile care vor urma”. (Citiţi discursul complet)
Comisia de elaborare a Laudatio a fost alcătuită din:
  • Profesor univ. dr. Vasile IŞAN

Rectorul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

  • Profesor univ. dr. Dinu C. GIURESCU

Membru al Academiei Române,
Universitatea Bucureşti

  • Profesor univ. dr. Alexandru ZUB

Membru al Academiei Române
Institutul de Istorie „A. D. Xenopol”, Iaşi
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

  • Profesor univ. dr. Ioan Aurel POP

Rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca
Membru al Academiei Române

  • Profesor univ. dr. Gheorghe CLIVETI

Directorul Institutului de Istorie „A. D. Xenopol”, Iaşi

  • Profesor univ. dr. Gheorghe IACOB

Prorector al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

  • Profesor univ. dr. Alexandru-Florin PLATON

Facultatea de Istorie
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

(Relatare şi fotografii prelute de pe http://www.uaic.ro/uaic/bin/view/Main/N1205091200 )

Posted in: Premii