Infernul dantesc în tălmăcirea lui Marian Papahagi. Lansare la Palatul Bánffy

Posted on Mai 20, 2012

4



Marian Papahagi (1948 – 1999) a fost unul dintre cei mai apreciaţi profesori ai Facultăţii de Litere din Cluj. A contribuit la viaţa culturală a Clujului în primul rând ca fondator, alături de Ion Pop şi Ion Vartic, al revistei studenţeşti Echinox, un adevărat laborator de talente al Ardealului şi al României. Majoritatea intelectualilor clujeni ajunşi astăzi la maturitate s-au format la Echinox.

Marian Papahagi a contribuit, de asemenea, la reînnoirea şcolii româneşti, ca secretar de stat la Ministerul Învăţământului (1990), ca prorector al Universităţii din Cluj (1991-1992), ca profesor de italiană şi fondator al Catedrei de limbi romanice la Facultatea de Litere şi, în ultimii săi ani de viaţă, ca director al Şcolii Române din Roma (Accademia di Romania) între 1997-1999. În toate aceste calităţi, Marian Papahagi a fost un reformator care a trudit pentru reîntoarcerea instituţiilor româneşti în matca lor interbelică, şi totodată pentru aducerea lor la standardele academice occidentale. Lui i se datorează primul proiect al legii autonomiei universitare, începutul reformei Universităţii Babeş-Bolyai în primii ani post-decembrişti, precum şi refondarea Şcolii Române din Roma şi reînfiinţarea burselor de studii la Roma şi Veneţia.

Literatura română îi datorează lui Marian Papahagi munca neobosită la Dicţionarul Scriitorilor Români, coordonat alături de Mircea Zaciu şi Aurel Sasu, cea mai completă şi articulată lucrare de acest gen din cultura noastră.

Ca italienist, Marian Papahagi s-a făcut remarcat prin monumentala monografie dedicată liricii italiene din Duecento, Intelectualitate şi poezie, şi ca traducător al operei lui Eugenio Montale (Premiul Montale, 1988; Premiul Città di Monselice, 1997).

Marian Papahagi a publicat zece volume de critică şi istorie literară, italienistică şi romanistică, şi are o vastă activitate de traducător din italiană, franceză, spaniolă şi portugheză. (http://lett.ubbcluj.ro:5388/index.php/corp-didactic/galeria-litere/251-marian-papahagi-1948-1999)

Infernul în traducerea lui Marian Papahagi aduce la lumină una dintre acele «urme», sau «semne», de poezie şi tradiţie literară ce pot fi trezite de textul dantesc în memoria culturală a cititorului, unînd în dialog originalul cu limba «nouă» care îl găzduieşte. Versiunea de faţă ne arată, în felul acesta, că traducerea poate deveni cu adevărat o «tălmăcire», adică o subtilă operaţiune hermeneutică, de interpretare, care stabileşte o «relaţie vie» între original şi textul «nou»… (Mira Mocan)

O trecere în revistă  traducerilor Divinei Comedii  în limba română (conform http://ro.wikipedia.org/wiki/Dante_Alighieri ):

  • Dante Alighieri, Divina Comedie. [I.] Infernul, traducţiune de Maria P. Chiţiu, Craiova, 1883 (traducere nerimată).
  • Dante Alighieri, Divina Comedie. II. Purgatoriul, traducţiune de Maria P. Chiţiu, Craiova, 1888 (traducere nerimată).
  • Dante Alighieri, Infernul, traducere în versuri de N. Gane, Editura Librăriei Noua Iliescu, Grossu & Comp., Iaşi, 1906.
  • Dante Alighieri, Divina Comedie. Infernul, traducere de G. Coşbuc, ediţie îngrijită şi comentată de Ramiro Ortiz, Editura „Cartea Românească”, Bucureşti, f. a. [1924]. Cf. şi G. Coşbuc, Opere, VII. Traduceri, Dante, Divina Comedie, 1. Infernul, ediţie critică de Gh. Chivu, prefaţă şi comentarii de Alexandru Duţu, Editura Minerva, Bucureşti, 1985.
  • Dante Alighieri, Divina Comedie. Purgatoriul, traducere de G. Coşbuc, ediţie îngrijită şi comentată de Ramiro Ortiz, Editura „Cartea Romaneasca”, Bucureşti, f. a. [1927].
  • Dante Alighieri, Divina Comedie. Paradisul, traducere de G. Coşbuc, ediţie îngrijită şi comentată de Ramiro Ortiz, Editura „Cartea Românească”, Bucureşti, f. a. [1932].
  • Dante Alighieri, Infernul, tradus de Alexandru Marcu, ilustrat de Mac Constantinescu, editat de Scrisul Românesc, Craiova, 1932 (traducere în proză).
  • Dante Alighieri, Purgatoriul, tradus de Alexandru Marcu, ilustrat de Mac Constantinescu, editat de Scrisul Românesc, Craiova, 1933 (traducere în proză).
  • Dante Alighieri, Paradisul, tradus de Alexandru Marcu, ilustrat de Mac Constantinescu, editat de Scrisul Românesc, Craiova, 1934 (traducere în proză).
  • Dante Alighieri, Divina Comedie, în romaneşte de Eta Boeriu, note şi comentarii de Alexandru Duţu şi Titus Pîrvulescu, Editura pentru Literatură Universală, Bucureşti, 1965 (numeroase reeditări).
  • Dante Alighieri, Opere minore, traduceri de Francisca Băltăceanu, Titus Bărbulescu, Oana Busuioceanu, Virgil Cândea, Petru Creţia, Ştefan Aug. Doinaş, Sandu Mihai Lăzărescu, Elena Nasta, Romulus Vulpescu; comentarii de Oana Busuioceanu, Virgil Cândea, Ştefan Aug. Doinaş, Alexandru Duţu; introducere, tabel cronologic şi note introductive de Virgil Cândea, Editura Univers, Bucureşti, 1971.
  • Dante, Infernul, interpretare românească, note şi un cuvînt înainte de George Buznea, Editura Univers, Bucureşti, 1975.
  • Dante, Purgatoriul, interpretare românească şi note de George Buznea, Editura Univers, Bucureşti, 1978.
  • Dante Alighieri, Divina Comedie, în româneste de Giuseppe Cifarelli, ediţie îngrijită de Titus Pîrvulescu şi prefaţată de Alexandru Ciorănescu (8), Editura Europa, Craiova (9), 1993, cu ilustraţii de Marcel Chirnoagă (reed. 1998, Editura Dacia, Cluj-Napoca).
  • Dante Alighieri, Divina Comedie, repovestită pentru cei tineri de Dumitru Trancă, Editura Atlasis, Bucureşti, 1992 (repovestire explicativă în proză).
  • Dante Alighieri, Divina Comedie, traducere în versuri de Ion A. Ţundrea, prefaţă de N. Iorga, Editura Medicală, Bucureşti, 1999.
  • Dante Alighieri, Divina Comedie. Infernul, text bilingv, cu versiune românească, note, comentarii, postfaţă şi repere bibliografice de Răzvan Codrescu, Editura Christiana, Bucureşti, 2006.
Anunțuri