O şansă pentru Vladimir Tismăneanu!

Posted on mai 24, 2012

21



       Cu exact doi ani de zile în urmă scriam pe acest blog aceste rînduri: ” În Evenimentul zilei de azi, (19 mai 2010, n.m. V.G.), d-l Vladimir   Tismaneanu ne povesteşte un vis: cum IICCMER, adică institutul pe care îl acoperă cu faima sa ştiinţifică, va publica, prin osîrdia tinerilor (şi inocenţilor) cercetători o serie de volume dedicate biografiilor călăilor regimului pe care abia l-a condamnat. “Trebuie să se ştie” – spune domnia sa, cu imperativul unei cauze trecute, cine au fost “căpcăunii”! Nu cine au fost victimele! Nu biografiile – cel puţin, atît, după ce li s-au luat vieţile – victimelor. Nu, d-l Tismăneanu vrea să “îmbrace” fantomele comunismului, lăsînd pe oropsiţii acestora, în continuare, fără identitate şi fără recunoaştere. “Visul” d-lui Tismăneanu începe să devină coşmarul tocmai al acelora care au plătit, chiar cu viaţa, pentru aşternutul de mătase în care dormitează d-sa. Cred că ajunge! Ar fi timpul ca IICCMER să “viseze” la biografiile celor asasinaţi în “romlagul” românesc. Nu lista “fantomelor” d-sale ne interesează, ne doare lista celor pe care Marius Oprea a vrut să-i dezgroape şi să le redea identitatea!”

       Acum, aflu din media că „visul d-lui Tismăneanu” a luat sfîrşit: „Premierul Victor Ponta l-a eliberat pe Vladimir Tismăneanu din funcţia de preşedinte al Consiliului Ştiinţific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, printr-o decizie semnată miercuri, informează Mediafax. Şeful Executivului a decis şi eliberarea din funcţie a lui Ioan Stanomir din postul de preşedinte executiv al Institutului.” (http://www.hotnews.ro/stiri-politic-12331651-victor-ponta-demis-vladimir-tismaneanu-conducerea-institutului-investigare-crimelor-comunismului.htm)

       Nu e foarte sigur că ceea ce numeam atunci un „coşmar” se va sfîrşi. Scriu aceste rînduri, totuşi, pentru că vreau (cred că sunt chiar dator) să lămuresc din primul moment „post-Tismăneanu” două lucruri: mai întîi, avertizez pe oricine ar fi tentat s-o facă, nu mă voi alătura corului celor care vor considera eliberarea din funcţie a d-lui Tismăneanu drept o victorie (indiferent a cui sau a ce). Sigur, d-l Tismăneanu, pe parcursul mandatului său „ştiinţific” nu a făcut multe din lucrurile pe care le aşteptam de la domnia sa să le facă. Poate că aşteptările mele n-au fost destul de realiste. Sigur, d-l Tismăneanu a făcut, însă, multe lucruri pe care nu mă aşteptam să le facă. De această dată, tocmai obiectivitatea ştiinţifică a domniei sale a fost în suferinţă.  Mă bucur, totuşi, în acest ceas „deşteptător” gîndindu-mă că d-l Tismăneanu are din nou şansa şi, (de ce nu?), şi timpul necesare pentru a-şi (re)ocupa modest „fotoliul” de „spectator angajat” (în înţelesul dat acestei expresii de un autor preţuit de domnia sa, Raymond Aron), lăsînd „goarna” şi „toba” de campanie în rastelul istoriei. Altfel spus, eu nu aştept plecarea, ci întoarcerea d-lui Tismăneanu. La ce? Va trebui să decidă singur. Nu cred că va mai avea vreodată această şansă. Viaţa e, totuşi, scurtă chiar dacă istoria e nesfîrşită!

       Pentru cel/cei care vor urma la conducerea IICCMER nu va fi nici simplu, nici uşor. Vor avea o misiune aproape imposibilă dacă institutul în întregul său nu va fi recalibrat. Mi-e greu să-mi imaginez cum va arăta design-ul unei limuzine de lux (cam ce a devenit în aceşti doi ani instituţia la care mă refer), căreia va trebui să i se monteze un motor de tractor cu lamă şi cupă!

Posted in: Spune acum!