Mofteme (VII). Frica de, sau la Caragiale

Posted on iunie 28, 2012

4



          Într-un interviu de acum vreo doi ani (mai exact, cel publicat la 26 mai 2010 în Jurnalul naţional), unul dintre cei mai aplicaţi exegeţi ai operei lui I. L. Caragiale, el însuşi „reîntrupat” spectaculos (şi efemer) într-un „personaj deplin” al lumii acestuia, în anii agitaţi şi tulburi ce au urmat Revoluţiei din decembrie 1989, profesorul Ştefan Cazimir declara: „Frica de Caragiale ar trebui să ne stăpânească pe toţi, în măsura în care nu am izbutit încă, după aproape un secol de la moartea scriitorului, să ne smulgem de sub sigiliul său, şi nici n-o să însemne că vom izbuti în viitor.” Cum, ca să fiu sincer, „frica de Caragiale” nu m-a „cutremurat” nici o clipă vreodată, am încercat să „văd” cîtă frică se poate găsi chiar în opera lăsată nouă ca „grea moştenire” de Nenea Iancu. Am lăsat, cuminte, la locul ei în raftul bibliotecii, de-acum arhicunoscuta lucrare La peur en Occident, a lui Jean Delumeau şi am procedat la o „cartografiere” panoramică a eventualelor „forme de relief” ale fricii în „teritoriile” literare ale lui Caragiale. Chiar dacă nu au „altitudinile” (sau „adîncimile”) altor „forme de relief” emoţionale, natura şi intensitatea fricii sunt detectabile în toate gradele ei naturale (îngrijorare, nelinişte, teamă, spaimă, groază) ori patologice (psihoze obsesive, nevroze).

Tipologia fricii este şi ea bine şi divers reprezentată, chiar dacă cel mai adesea e doar un fundal. Nu e nevoie de o investigare exhaustivă a operei caragialiene pentru a ilustra această prezenţă, cînd intensă şi violentă, cînd difuză şi anemică, dar însoţind aproape continuu zgomotul de carnaval din prim plan. În fond, ce este carnavalul ? Un ritual socialmente acceptat de exorcizare a răului (a celor şapte păcate fundamentale) în speranţa de a ne elibera de frica acţiunii punitive. „Carnavalul era un bărbat gras; în timpul sărbătorii era obligatoriu să se mănînce mult, mai ales lucruri grase, cum ar fi porcii şi dovlecii şi să se consume băuturi corespunzătoare. La Nantes, Marţea Absolţiunii era dedicată Sfîntului Dégobillard (Sfîntul Vomă), despre care am fi înclinaţi să credem că era patronul întregii sărbători…”, afirmă Bossy. (Pentru mai multe amănunte, se poate consulta lucrarea lui John Bossy, Christianity in the West 1400-1700, accesibilă şi în traducerea românească apărută la Editura Humanitas). Ori, aşa cum a observat profesorul Alexandru Călinescu (în minunatul său eseu Caragiale sau vîrsta modernă a literaturii, Institutul European, 2000, p.90) “Se mănîncă şi se bea mult în schiţele şi povestirile lui Caragiale…”. O adevărată “bulimie de stres”! Dînd o expresie originală (şi savuroasă) celei mai profunde angoase existenţiale, Mitică se apără de moarte (dar, nemărturisit, de judecata de după aceasta)… mîncînd! Să mai spună cineva că Nenea Iancu nu e abisal!

Cîteva forme ale fricii, aşa cum se manifestă ele în textele caragialiene, merită amintite acum. Frica atavică, originară – în schiţa Bubico, dar şi în Noaptea furtunoasă, provocată de prezenţa în “peisaj” a cîinelui, “cel mai bun prieten al omului”! Frica domestică – în relaţia Veta – jupîn Dumitrache sau Spiridon şi acelaşi Titircă Inimă-Rea, din Noaptea… dar şi a Catindatului din D’ ale carnavalului faţă de Nenea Iancu. Frica socială – a Zoiei, în Scrisoarea pierdută sau politică (de trădare), a tandemului Farfuridi-Brînzovenescu, în acelaşi loc. Frica morală – la nefericitul Nene Anghelache din Inspecţiune  sau cea vag creştină din Năpasta. În fine, frica rasială – în O făclie de Paşte şi, apoteotică, teama cosmică – în Un pedagog… în raport cu “comeata”. Uneori, şi în forme patologice, frica e generată nu de “fatalitate”, ci de incertitudinea ei, ca în nuveleta În vreme de război.

Sub orice mască s-ar ascunde, frica pare să fie, în universul literar al lui Caragiale, singurul sentiment uman rezistent la coroziunea moftului. Aşadar, aş spune parafrazînd, că nu de Caragiale mi-e frică, ci de monumentalele lui frici mă cutremur!

_________________________________________

(Text publicat  în revista Tribuna, nr. 235, 16-30 iunie, 2012, la rubrica Mofteme. Ilustraţia rubricii: din expoziţia virtuală I.L.Caragiale în arta grafică mondială, realizată de graficianul Nicolae Ioniţă pe site-ul său http://www.personality.com.ro/caragiale.htm.)

Posted in: OftalMOFTologia