Întîlnire cu Liviu Georgescu. La Cluj

Posted on Septembrie 8, 2012

4



Vine de la New York. Într-o zi de luni, la sediul Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România. Nu ştiu dacă medicul Liviu Georgescu a plecat în state într-o zi de luni. Dar poetul Liviu Georgescu a pornit în poezie de la Cenaclul de luni. Fără grabă, dar a ajuns departe!

 „Am citit primele poeme semnate de Liviu Georgescu în 1987 sau 1988 şi am fost fascinat de scriitura optzecistului nebântuit de graba înregimentărilor lirice, poet care frecventa tăcut Cenaclul de luni condus de Nicolae Manolescu […] Scriitor, muzician şi medic reputat, Liviu Georgescu trăieşte în New York şi întruchipează un set de valori exemplare. Dacă la mulţi dintre cei pripiţi să fie imortalizaţi într-o etichetă «definitorie» formula lirică sare în ochi imediat, la Liviu Georgescu se simte ceva mai profund: o formulă de viaţă, raportarea ei la imaginea lumii şi la misterul existenţei. E vorba de Weltanschauung(Dorin Tudoran).

Volumul Ziua de dinainte reprezintă o cotitură în poezia lui Liviu Georgescu. Liviu Georgescu este un maximalist atât prin privirea generală aruncată asupra lumii, cât şi, mai ales, printr-o acută sensibilitate morală. În măsura în care este prezent în poemele sale, cotidianul e proiectat negreşit într-o ordine cosmică. Într-un context poetic dominat de luciditate ironică, deriziune şi autoderiziune, Liviu Georgescu îşi permite să dezvolte netulburat în faţa noastră „viziuni”, iluminări încrezătoare, pasionate, fie că ne invită la elevaţie spirituală, la „înălţare”, fie că ne face martori ai prăbuşirii cosmice şi ai nimicniciei omeneşti. Nu de puţine ori, cele două seturi de imagini intră în compunerea aceluiaşi poem. Suntem aici în plină hiperbolă a unei asumări generoase. Rareori se pot întâlni la un poet din ziua de azi asemenea propagări de energie, atâta freamăt cosmic şi mai cu seamă acest patos al cuprinderii totale.” (Mircea Martin)

Un poem de

Liviu Georgescu

CU BRAŢELE ARSE

calc prin vid
cu tălpile ca nişte feţe mirate
şi paşi se evaporă, dispar pe rînd
versurile părăsesc scrisul
scrisul dispare din coala de hîrtie
hîrtia pleacă din mine
încît totul se umple pe sine
calc prin visul celor nenumăraţi
vii sau morţi
eu vă presimt prezenţa voi îmi adulmecaţi memoria
sufletul meu se risipeşte din ascunzişul monadelor
cu leandrii aprinşi lîngă naşteri continue

 unde liniştea e singurul instrument muzical
vă îmbrăţişez cu braţele arse
cu iluminare
cu lumină
cu apa urcînd nepărtinitoare 
(Citeşte şi varianta în limba engleză pe Portalul Scriitorilor Româno-Americani din New York/Romanian-American Writers in New York, http://vetiver.weblog.ro/2008/04/10/liviu-georgescu-cu-braele-arse/#axzz25l83CgaB .)
Anunțuri