Este, cred, evident că alăturarea celor două titluri nu pare să pună nici o problemă, în ambele scrieri fiind vorba despre unul şi acelaşi eveniment: răscoalele ţărăneşti din România anului 1907. Cum la fel de evident este că avem de-a face cu două opere nu numai diferite ca stil, unghi de abordare sau de raportare la temă dar aparţinînd unor genuri diferite de „producţie” intelectuală: unul sociologic sau, cel puţin, sociologizant şi, al doilea, literar. Pun în paranteză ecoul specific al evenimentului în conştiinţele celor doi mari creatori. Am zice exemplare, exponenţiale fiecare în parte. Fără a derapa în găsirea unor similitudini minore şi accidentale (poate semnificative în abordări fracţionare, cu ignorarea – metodică – a întregului), cum ar fi de exemplu că amîndoi scriitorii au fost mari fumători (ceea ce le-a „dăunat grav sănătăţii”), amîndoi au fost, scurte perioade de timp, directori ai Teatrului Naţional, că amîndoi au murit cam la aceeaşi vîrstă (Caragiale la şaizeci, Rebreanu la cincizecişinouă de ani) ori, chiar – forţînd puţin interpretarea contextului în care s-a stins autorul Răscoalei (retras la casa sa de la Valea Mare, în timp ce primele coloane de blindate ale Marii Armate Roşii Eliberatoare ridicau nori de praf pe uliţa satului şi de grea urgie pe cerul României) – că am putea spune că amîndoi scriitorii au murit în exil, mi s-a părut de mai mult timp că detectez în începutul romanului Răscoala o reverberaţie din începutul pamfletului 1907.Din primăvară pînă-n toamnă.
Liviu Rebreanu s-a mutat şi s-a stabilit la Bucureşti cu puţină vreme înainte de moartea, la Berlin, a lui Caragiale, dar nu atît de tîrziu încît ecourile broşurii acestuia dedicată răscoalei din 1907, publicată la Bucureşti într-un tiraj fabulos de 13.000 de exemplare, să se fi stins. Putem să ne îndoim că cei doi s-au întîlnit în viaţă (aşa cum Caragiale s-a întîlnit cu Goga, Slavici, Vlahuţă), dar nu putem exclude posibilitatea ca Rebreanu să se fi „întîlnit” cu textul lui Caragiale. Rebreanu a mărturisit undeva că i-a fost imposibil să înceapă lucrul la Răscoala pînă n-a găsit „fraza de început”. Aici, în acest început îmi pare că ceva din începutul textului lui Caragiale îşi face auzit, pianissimo, un ecou.
Dar, să revedem textele. Mai întîi Caragiale:
„…recentele răscoale ale maselor ţărăneşti, cari au luat proporţiile unei hotărîte revoluţiuni teroriste, aproape ale unui crunt război civil, trebuia să producă în Europa emoţiune şi uimire. Cine însă cunoaşte ca noi de aproape organele acestui stat şi funcţionarea lor, se miră acuma, nu de ceea ce se-ntîmplă, ci – dacă a existat (cum era îndreptăţit să nu mai crează) atîta energie în acele mase – cum de n-a izbucnit acest enorm scandal public cu mult mai înainte. În adevăr, poate că nici într-un alt stat, din Europa cel puţin, nu există atîta extravagantă deosebire între realitate şi aparenţă, între fiinţă şi mască.”
Şi acum, Rebreanu:
„- D-voastră nu cunoaşteţi ţăranul român, dacă vorbiţi aşa! Ori îl cunoaşteţi din cărţi şi din discursuri, şi atunci e mai trist, fiindcă vi-l închipuiţi martir, cînd în realitate e numai rău şi prost şi leneş!”
Să recapitulăm: 1907 (anul răscoalei şi al apariţiei broşurii lui Caragiale), 1909 (anul în care Rebreanu ajunge în Bucureşti), 1932 (anul apariţiei romanului Răscoala). La o primă evaluare s-ar părea că orice „urmă”, ecou sau impresie din 1907 a avut timp destul să se stingă, să dispară. Numai că, dacă nu avem aici continuitate liniară deductibilă, avem o posibilă discontinuitate indusă. Aş spune, o contiguitate succesivă. După douăzeci şi cinci de ani Rebreanu pare să-i ofere lui Caragiale întrebarea justificatoare a pamfletului său.
__________________________________________________
(Text publicat în revista Tribuna, nr. 241, 16-30 septembrie, 2012, la rubrica Mofteme. Ilustraţia rubricii: din expoziţia virtuală I.L.Caragiale în arta grafică mondială, realizată de graficianul Nicolae Ioniţă pe site-ul său http://www.personality.com.ro/caragiale.htm.)
Gogea's Blog 
Ion Ionescu
septembrie 26, 2012
Teribila evaluare pentru Rebreanu: a murit in exil! Intr-un exil care ar fi fost, desigur iminent, daca nu cumva ajungea sa moara la Sighet!