Din nou despre „OftalMOFTologie”

Posted on octombrie 1, 2012

1



               „…mare bucurie şi la toată lumea să fie volumul lui Vasile Gogea, Oftalmoftologia sau ochelarii lui Nenea Iancu (Editura Grinta, 2012, ediția II-a, revăzută şi adăugită, cu o prefaţă de Gheorghe Grigurcu şi cu o galerie de portrete ale lui Caragiale propusă de Nicolae Ioniţă, uf, asta e tot). Scriitorul ardelean se plimbă printre textele lui Caragiale şi ale comentatorilor săi, ia cu penseta cîte un detaliu, aşa cum priveşte cu nostalgie şi cu admiraţie Andrei Pippidi vreo streaşină de casă sau inflorescenţa vreunui gard din fier forjat, şi se pune pe făcut divagaţii. Vasile Gogea procedează la punerea sub lupă a temei şi scoate/găseşte noi semnificaţii.

                 Ce să mai descoperi în textele lui Caragiale, care au fost sucite şi răsucite pe toate părţile de numeroşii săi admiratori de toate felurile şi de cercetătorii istorico-literari de prim ordin? Ceea ce este moft pentru Caragiale – şi cam totul este, dacă nu poate fi – devine ceva foarte serios pentru Vasile Gogea. Găsește te miri ce interpretare savantă sau inedită acolo unde ai zice că nu a mai rămas nimic de scociorît. Că este vorba de inubliabilul nenea Anghelache – cel care se sinucide şi nimeni nu reuşește să dea de capăt unui motiv plauzibil (dar dacă ăsta o fi chiar chichirezul lui nenea Iancu, să ne batem noi capul şi el să surîdă mucalit pe unde o fi acum), de bunul lui prieten Eminescu, de o bere rece sau de românii verzi, cum îi plăcea lui I.L.C. să-i gratuleze pe patrihoții de ocazie. Vasile Gogea ia la mărunţit nu doar opera lui Caragiale, ci şi textele comentatorilor. Pe unde găsește fel de fel de afirmaţii puse din nou pe tapetul unei lecturi relaxate. Căci, la urma urmelor, dincolo de flanările unei lecturi critice propuse de Vasile Gogea, rămînem cu un sentiment stenic. Că ştim, citim şi vorbim românește. Ceea ce nu este puţin lucru la ce auzim pe stradă – nu pot reproduce ce aud eu pe stradă – sau la televiziuni –; este jenant să dau exemple. Limba, casa fiinţei, zicea un filozof din Frigmania, cum cu umor negru numea G. Călinescu ţara lui Goethe. Unul dintre marii mănuitori de limbă română este acest Caragiale, anul acesta prea discret comemorat, dar bine prizat şi nouă redat de Oftalmoftologia lui Vasile Gogea.”
 
               (Citeşte tot articolul în Observator cultural, sub semnătura Cristinei Manole: http://www.observatorcultural.ro/LECTURI-IN-VREMURI-DE-AUSTERITATE.-Bucuria-de-a-citi-romanește*articleID_27579-articles_details.html )
Posted in: OftalMOFTologia