Astfel am putea numi Dicţionarul personajelor din teatrul lui I. L. Caragiale, volum apărut în acest an, ce stă (ori trece!, destul de liniştit…) încă sub semnul (alţi comentatori ar spune chiar stigmatul!) lui Nenea Iancu, la Editura All Educaţional. Trebuie spus din capul locului că nu avem de-a face cu un „dicţionar subiectiv” de genul celui realizat de unul singur de Gelu Negrea. Avem în faţă ceea ce se numeşte, cu o formulă nu foarte simpatică, un „auxiliar didactic”, la realizarea căruia s-au „asociat”, sub coordonarea unui venerabil şi experimentat producător de asemenea instrumente critice – l-am numit pe criticul, istoricul literar, universitarul, eminescologul şi monografistul minuţios al multor altor autori români ori idei şi reviste literare româneşti, Constantin Cubleşan – şase cercetători din generaţii şi centre culturale diferite. Altui experimentat căutător prin arhive şi prolific autor de lucrări cu valenţe recuperatoare în spaţiul istoriei literaturii române, universitar ca şi coordonatorul lucrării, la Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, profesorul Mircea Popa, i se adaugă mai tinerii Gabriela Chiciudean, Iuliana Galaţă, Ileana Ghemeş, Georgeta Orian de la Alba Iulia şi Victor Cubleşan împreună cu Claudiu Groza, de la Cluj, aceştia doi, însă din afara almei mater, dar în virtutea vocaţiei lor de critici literari activi la cele două reviste literare importante ale Clujului: Steaua şi Tribuna. (Fişele bio-bibliografice sintetice ale autorilor dicţionarului pot fi, de altfel, consultate la sfîrşitul volumului.) Astfel constituit, grupul celor şapte recenzenţi ai „persoanelor” din lumea teatrului caragialian induc în structura, dar şi în expresia, „documentului” final atît rigoarea canonică specifică unei cercetări cu temă dată, cît şi expresivitatea specifică procedurilor de investigaţie literară proprii fiecărui autor în parte.
Decupajul din universul de tipuri umane reprezentative ale operei lui I. L. Caragiale este fără echivoc: „Am căutat – mărturiseşte în „cuvîntul înainte”, coordonatorul acestei întreprinderi de sinteză critică – să cuprindem în demersul nostru analitic – fiecare fişă dovedindu-se a fi, în fapt, o privire monografică asupra personajului – toate cele 11 texte ce alcătuiesc opera dramatică a lui I. L. Caragiale, unele dintre ele (aproape) necunoscute cititorului de azi. Astfel, am luat în considerare piesele O noapte furtunoasă, Conul Leonida faţă cu reacţiunea, O scrisoare pierdută, D’ale carnavalului, Năpasta, 1 Aprilie (monolog), Începem, Hatmanul Baltag şi O soacră după ediţia I. L. Caragiale, Opere, I, Teatru, ediţie critică de Al. Rosetti, Şerban Cioculescu, Liviu Călin, cu o introducere de Silvian Iosifescu, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1959, pp.11-521; 100 de ani, revistă istorică naţională a secolului XIX, în 10 ilustraţiuni şi Modern, „monolog burlesc”, după ediţia I. L. Caragiale, Opere. VI. Teatru, ediţie îngrijită de Şerban Cioculescu, Bucureşti, Editura Fundaţiei pentru Literatură şi Artă „Regele Carol II”, Bucureşti, pp. 471-494, 511-515.” Altfel spus, sunt reţinute pe „listele permanente” doar acele personaje care îşi au „domiciliul permanent” în spaţiul unanim acceptat ca fiind teatrul lui Caragiale. Dar, ne avertizează acelaşi Constatin Cubleşan, „Personajele sunt tratate în ordine alfabetică, în contextul întregii opere dramaturgice a lui I. L. Caragiale, şi nu separat, în cadrul fiecărui titlu în parte.” Chiar mai mult, s-au fişat şi „personajele care nu sunt apariţii propriu-zise în piese, dar care au consistenţa lor bine definită prin referirile ce se fac asupra lor”. După cum, o fişă aparte a fost dedicată unui personaj generic, omniprezent deşi nu tocmai vizibil, rezoner şi catalizator constant al energiilor personajelor aflate în lumina rampei, anume Gazeta (Ziarul, Foaia, Jurnalul, Fiţuica). Se pierde ceva prin acest decupaj? Nu, pentru că ne asigură Constantin Cubleşan şi suntem de acord cu domnia sa – „Fiecare personaj caragialian poartă în biografia lui, în structura sa umană o genă tipică unei categorii particulare de indivizi care populează lumea dintotdeauna…” Cum la Caragiale „totul este esenţializat”, poţi reconstitui umanitatea, sau subumanitatea carnavalului infinit al lumii (cu precădere, suntem tentaţi să spunem, ale celei româneşti) din totdeauna, în toată plenitudinea ei din orice punct al geografiei sale. Cîtă particularitate, atîta universalitate; cît derizoriu, atîta perenitate – aproape că putem parafraza după Camil Petrescu.
Meritul incontestabil al acestui dicţionar, nu numai de personaje, dar şi de „moravuri grele”, constă, în opinia mea, în aceea că în biografia fiecărui personaj recunoaştem (ca un avertisment sever şi tandru totodată) şi istoria unei lumi incapabile de schimbare. Avem în faţa ochilor un „insectar” imprevizibil: în orice clipă, oricare dintre „fosilele” conservate se poate (re)anima!
_______________________________________________
(Text publicat în revista Tribuna, nr. 243, 16-31 octombrie, 2012, la rubrica Mofteme.)
Gogea's Blog 
Ion Ionescu
octombrie 27, 2012
„Fosilele” acestea au fost deja „reanimate”, caci vin alegeri! dar, parafrazind pe cineva celebru, nu de ele ne temem, ci de eternitatea lor!