Zile, ani şi cărţi. Şi alte întîmplări literare la Filiala Cluj a U.S.R.

Posted on Noiembrie 26, 2012

2



        O „aliniere” fastă a planetelor face ca în aceste zile la Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România sărbătorirea unui anumit număr de ani de viaţă să coincidă, pentru unii scriitori, cu sărbătoarea apariţiei sau/şi lansării unor noi volume. Se întîmplă, aşadar, ca viaţa şi literatura să se afle într-o conjuncţie fericită. Să ne bucurăm, prin urmare, împreună cu cei cărora astrele le-au favorizat asemenea zile!
Ordinea evenimentelor literare în perioada 26-30 noiembrie
 
Luni, 26 noiembrie ora 13, în Sala Ion Muşlea a BCU Lucian Blaga,
Ion Taloş susţine conferinţa Colinda leului şi importanţa ei culturală.
Luni, 26 noiembrie ora 13, la Casa Artelor, lansare de carte Marcel Mureşeanu şi Sânziana Mureşeanu
 
  La sediul Filialei
Marti, 27 noiembrie, ora 12, lansare de carte Irina Petraş;
         „Dragi colege şi colegi,
S-a întâmplat să fie gata două noi cărţi ale mele chiar în pragul celor 65 de ani:
Divagări (in)utile. Viaţa şi literatura (Editura Eikon) şi
Moartea la purtător. Stări şi cuvinte (Editura ASE Bucuresti, Colectia Migrene)
Prin urmare, le voi lansa chiar marţi, 27 noiembrie, ora 12, la sediul Filialei.
Dacă nu aveţi treburi mult mai presante atunci,
va fi un bun prilej să ciocnim împreună un pahar cu vin.
Gânduri bune,
Irina Petraş
     Joi, 29 noiembrie, ora 11, masa rotunda Dramaturgi clujeni
(în cadrul Festivalului dramaturgiei clujene organizat de Teatrul National Cluj)
Joi, 29 noiembrie, ora 13, lansare de carte Eugen Cojocaru
Vineri, 30 noiembrie, ora 12, lansare de carte Nuşa Demian.

Şi, abia sosită de la Iaşi, antologia de poezie a Doinei Cetea,  Ziua şi noaptea cuvintelor:

                                

La  Mulţi Ani, la purtător, cu multe cărţi utile şi mulţi cititori nemuritori!

Anunțuri