Texte noi pe „VETIVER” – Portalul Scriitorilor Româno-Americani din New York

Posted on noiembrie 27, 2012

0



       Constanţa cu care scriitoarea Mirela Roznoveanu antologheză şi publică produse literare de mare diversitate şi autentică valoare, expresii estetice ale unor conştiinţe etice,  pe portalul pe care îl administrează pro bono la New York merită admiraţia şi gratitudinea nu numai a celor subsumabili locuţiunii de „româno-americani„. Pentru că în geografia literară, de multe ori (dar totdeauna atunci cînd e vorba de limba română), Atlanticul nu e un ocean, ci mai degrabă o metaforă. Nu e un obstacol, ci un liant. Din asemenea „puncte de observaţie”, cum e VETIVER, orizontul nu se fracturează, ci se lărgeşte. Este şi acesta un motiv pentru care îmi face plăcere (ca să nu spun că simt chiar o datorie) să semnalez cel mai nou sumar al acestei adevărate reviste electronice de literatură română (chiar dacă nu totdeauna în limba română, cum e şi firesc de altfel).

        Aşadar, citiţi pe http://vetiver.weblog.ro/:

XXth Ecumenical Theological and Interdisciplinary Symposium: Time, Place and Self in Interdisciplinary Narratives
Istoricul Florin Marinescu intervievat de profesorul Apostolos Patelakis la Salonic
Dumitru Radu Popa: Nord contra Sud – o problema a Europei
„Corespondenţa” lui Pavel Chihaia s-a lansat la Târgul Internaţional Gaudeamus
Lansarea cartii de poeme Desprinderi de Ana Muresanu la Targul de Carte Gaudeamus
Dumitru Ichim: Poeme
Leonard Oprea: The Daily Agony of Theophil Magus
Un profesor romȃn a primit Premiul statelor New Mexico şi Arizona la categoria Ştiinţă şi Matematică pe anul 2012

Cristina Hermeziu: Veşti din PAR(ad)IS – Ce înţeleg francezii din filmul lui Mungiu?
Rodica Draghinces​cu: “Orage pyramidal” – Performance Lyrique

Mai puteti citi:
The Stalin Digital Archive
Aurora Cornu: “Cea mai iubita dintre pământeni”, film de Marius Tucă
Nicolas Trifon: “Aromânii – pretutindeni, nicăieri”
Jacques Sandulescu – Life in Photos
BILOCATION – movie by Aurora Cornu (1973)
Gabriel Plesea: Lansare de carte la Muzeul National al Literaturii Romane
Prof. Dr. Nicholas Dima: “De peste Atlantic” de Alexandru Tomescu
Dumitru Radu Popa: Europa cea absenta…
Archaeology Workshops in Romania – 2013, students invited
Gabriel Pleșea: “După dealuri”, film de Cristian Mungiu
Scriitori Româno-Americani din New York la pranzul bianual
Contemporary Literature Press: Finnegans Wake without Tears
Revista Origini – Romanian Roots, Vol.XV, Part I: January – June 2011 (issue dedicated to Constantin Brâncusi)
Marius Miheţ: despre “Sfinţi, vânturi şi alte întâmplări” de Dumitru Radu Popa
Valery Oisteanu: Ochi despicat de un brici (eseu)
Frédéric VIGNALE: Ra(ts) de Rodica Draghincescu et Marc Granie
Leonard Oprea: The Daily Agony of Theophil Magus
DUMITRU ICHIM: Poeme
Serban Cionoff despre “Sfinti, vanturi si alte intamplari” de Dumitru Radu Popa
Vasile Gogea: “Infernul vîndut ca Paradis” de Sorin Ilieşiu
Cristina Hermeziu: Artă contemporană românească, în inima ParisuluiTheodor Damian – George Dan: O mărturisire de credinţă
Revista Românească Onyx din Dublin
Vasile Gogea – Andrei Zanca în “Orient”: un Marco Polo al memoriei
Max Tzinman’s “Adrift” – at the Atlantic Gallery, October 30, 2012
Theodor Damian: Romanian Tales and Moral Values
Apostolos Patelakis: Relaţiile eleno-române în perioada războiului rece ( 1956-1989)
Zile culturale românești la München
LEVURE LITTERAIRE 7, webmagazin international, multidisciplinar & multilingv ( France – USA- Germany) va invita sa colaborati la realizarea urmatoarei editii
Andrei Zanca: Poeme
Fellowship at Stanford University; Fellowship at CEU Institute for Advanced Study (CEU IAS)
A literary evening dedicated to poet and writer Aurora Cornu at the Romanian Embassy in Paris
Numarul 268 al Revistei Apostrof (nr. 9/2012)
Wilde’s Salomé — 120 years old! edited by C. George Sandulescu 
Valery Oisteanu: FRANK MOORE Toxic Beauty
Ana Muresanu – poeme din volumul “Desprinderi” – in curs de aparitie la Editura Tracus Arte
Horia Ion Groza: Poems
Sorin John Issvoran: “Will There Be a Tomorrow?” Versiunea în engleză a cărţii “Astăzi începe de mâine”
Dana PÎRVAN-JENARU despre Dumitru Radu Popa: Sfinţi, vînturi şi alte întîmplări
Serban Chelariu : trei poeme
Constantin Virgil Negoiţă : Alt fragment dintr-un jurnal de lectură
20 poets & musicians from East Village read and perform live @ SIDEWALK CAFÉ
Videoclip – Old Romanian Fairy Tales: Salmagundi Art Club
Valery Oi?teanu: PRIVILEGII în PURGATORIU
Constantin Teodorescu Kitchener despre PSALTIREA APOCRIF? A DREPTULUI IOV de Dumitru Ichim
LEVURE LITTERAIRE 6 (France-USA-Germany) online: 100 AUTHORS & ARTISTS
FEM: un roman “surpriz?” de Magda Cârneci
„Platonia” de Mirela Roznoveanu – O definitie narativ? a vietii ca scen?
Index of Vetiver’s Posts: March-August 2012
Dumitru Radu Popa lanseaz? în România volumul „Sfinti, vânturi si alte întâmplari”
Sanda Golopentia: Lansari in Bucuresti
THEODOR DAMIAN: Psalm 103- Doxology as Philosophy of Life
“POETUL DIN STELE” – un omagiu poetului Grigore Vieru
Romanian Journal of Society and Politics: call for papers
Marcel Cornis-Pope: Naratiuni românesti si est europene ale exodului si reîntoarcerii dupa 1989
Vasile Gogea: Intîlnire cu Liviu Georgescu la Cluj
Theodor Damian: Poeme
Calin-Andrei Mihailescu: noutati
Andrei Zanca: poeme
Valery Oisteanu about ANDRE BRETON, PAUL ELUARD & SUSANNE MUZARD
Dan D?nil?: three poems
Michel Bénard: Rodica Draghincescu, cu fa?a la obiectivul nedefinitului
Vasile ANDRU: Ministru al Inculturii pentru 24 de ore (proz?)
Revista Philologica Jassyensia an VIII, nr. 1 (15), 2012
 Index of Vetiver’s Posts: March-August 2012 
Index of Vetiver’s Posts: March 2011- February 2012
Index of posts: March 2010-February 2011
Posted in: Uncategorized