Mofteme (XIV). Personaje în mers pe… Kitschweg

Posted on noiembrie 28, 2012

12



 

      Nu, nu este nici o aluzie la celebrul text al lui Heidegger Der Feldweg. Cuvîntul s-a articulat singur în mintea mea recitind, cu aceeaşi încîntare ca şi în urmă cu mulţi ani, eseul lui Ştefan Cazimir, I.L. Caragiale faţă cu kitschul (apărut într-o nouă ediţie, revăzută, anul acesta la Editura Humanitas). După ce ne dezvăluie cum s-a născut (mai întîi) ideea doar a unui articol – Aspecte ale kitschului în opera lui Caragiale – şi devoalează şi „constrîngerea” semantică ce avea să transforme ideea unui articol în structura articulată şi bine susţinută bibliografic a unei cărţi, profesorul Cazimir constată (şi argumentează) că (pe lîngă Caragiale): 

       „ Kitschul se afla în atenţia lui Eminescu când acesta persifla piesele istorice ale unor dramaturgi obscuri…”;

       „Kitschul se afla în atenţia lui Delavrancea cînd acesta scria, cu nedisimulat sarcasm, despre unii „negustori bogaţi, moşieri cu mari venituri, avocaţi, înalţi judecători la înalte curţi, cari n-au ajuns, în ceea ce priveşte frumosul, decât: în muzică, la taraful de lăutari…”… ”;

       „Kitschul se afla în atenţia lui Gherea când acesta, discutînd situaţia literaturii dramatice, amintea de „voivozii fosili…”…”;

       „Kitschul se afla în atenţia lui N. Iorga când acesta trecea în revistă o seamă de statui din capitală…”;

       „Kitschul se afla în atenţia lui Arghezi când acesta identifica în admiratorii lui Edmond Rostand „publicul tuturor exhibiţiunilor grandilocvente…”…”;

       „Kitschul se afla în atenţia lui Camil Petrescu cînd acesta cerceta Modalitatea şi tehnica romanului poliţist…”…”;

       „Kitschul se afla în atenţia lui G. Călinescu când acesta înfăţişa îndeletnicirile artistice ale lui Simion şi Titi Tulea…”.

        Dar, „când se afla kitschul în atenţia lui Caragiale?” – aceasta e chiar povestea conţinută în opul caragialeologului Ştefan Cazimir. Nu o voi rezuma, ar însemna să-i răpesc farmecul. Voi consemna doar fraza care – ne atenţionează exegetul – „prin unele rezonanţe depăşeşte textul” (este vorba despre un text, din seria Gogoşi,  publicat de Caragiale în Claponul şi dedicat lui chir Năstase Ştirbu, frizerul său, cu multiple aptitudini „artistice”): „Am admirat destul tăria lui chir Năstase în perspectivă, şi o admir de cîte ori mă rade, căci mă pune cu faţa spre opera lui: ştie că-mi place. (Subl. Şt.C.) Astfel îl va privi, din acest moment, Ştefan Cazimir pe Caragiale: „cu faţa către kitsch”. Îl va „trăda”, adică îl va „traduce” pentru a da „o minimă coerenţă” noţiunii de moft, care avînd prea multe înţelesuri (Şt.C. inventariază vreo 26), „riscă a nu mai avea nici unul”, după spusa lui Jean Rousset. (Ajuns aici, mărturisesc, doar în treacăt, că nu împărtăşesc întrutotul opinia venerabilului profesor privind „ „rămînerea în urmă” a teoreticianului Caragiale faţă de demiurgul cu aceeaşi identitate.” Această idee, referind însă strict la teatrul lui Caragiale, a susţinut-o şi Nicolae Manolescu şi am avut ocazia să asist la o elegantă şi bine argumentată  „corecţie” servită de un alt strălucit caragialeolog, Ion Vartic. De evocat, acum, doar răspunsul „demiurgului” la imputarea că în opera sa ar fi prea puţină… natură!)

       Aşadar, în sinteză, ceea ce ne arată profesorul Cazimir este omul kitsch din opera lui Caragiale, „om al timpului său”, adică al sfîrşitului de secol XIX şi început de secol XX. Acesta este, desigur un tip universal (de altfel noţiunea ce-l defineşte s-a născut în spaţiul occidental, cu prioritate în Germania) dar care la Nenea Iancu se autohtonizează prin ceea ce îi dă viaţă şi energie literară: anume, „mult hulitul moft”.  Avem o galerie de tipuri umane (moftangii de toate vîrstele, stările şi… sexele!) care defilează neobosiţi pe acest Kitschweg (drum al kitschului). 

       După nici o sută de ani, toate aceste fantome ale universului literar caragialian s-au reîncarnat spectaculos şi monumental în personajul, devenit şi el celebru şi exponenţial pentru o întreagă epocă, al scriitorului Nicolae Breban, din romanul Bunavestire, Grobei

        Pentru a continua seria citată mai sus, a profesorului Cazimir, „Kitschul se afla şi în atenţia lui Nicolae Breban atunci cînd…”

        Omul kitsch brebanian este, însă, spre deosebire de cel caragialian dezintegrat în derizoriu, concentrat metafizic sub efectul întîlnirii cu umbra omului absolut nietzscheian. Caragiale însuşi nu era străin de ideile filosofiei nietzscheiene, el fiind cel care l-a motivat în mare măsură pe C. Rădulescu-Motru, în 1896, să scrie, mai întîi în serial pentru Epoca literară, îngrijind, mai tîrziu personal apariţia în volum („broşură”) a primei monografii din cultura română a filosofului german: F.W. Nietzsche. Viaţa şi filosofia sa, Bucuresci, Librăria Socecu&Cie, 1897. (Cf. Marta Petreu, Filosofia lui Caragiale, Polirom, 2012.)

        Auf Kitschweg geht noch Zeichen !

_________________________________

(Text publicat  în revista Tribuna, nr. 245, 16-30 noiembrie, 2012, la rubrica Mofteme. Ilustraţia rubricii: din expoziţia virtuală I.L.Caragiale în arta grafică mondială, realizată de graficianul Nicolae Ioniţă pe site-ul său http://www.personality.com.ro/caragiale.htm.)

Posted in: OftalMOFTologia