Pentru că (şi) anul acesta Ziua de 1 Decembrie, Sărbătoarea Naţională a Românilor, este tulburată de zgomotul grotesc al unei campanii electorale în care oamenii politici ai zilei par nişte pigmei în raport cu dimensiunile istorice ale marilor bărbaţi ai naţiunii române din momentele solare ale istoriei ei, vă propun rememorarea unui moment esenţial în procesul dureros dar de neoprit al emancipării românilor de pretutindeni şi al făuririi Statului Naţional Unitar Român: Procesul Memorandiştilor.
Propun acest exerciţiu de anamneză avînd la dispoziţie excepţionalul „dosar” întocmit „din presa vremii” de cunoscutul Luptător în Revoluţia Română din Decembrie 1989, de la Timişoara, Domnul Marius Mioc. Acesta ni l-a oferit în urmă cu un an, ca un simplu „comentariu” la postarea noastră de atunci (https://vasilegogea.wordpress.com/2011/11/30/1-decembrie-1918-cardinalul-iuliu-hossu-citind-declaratia-unirii-de-la-alba-iulia/#comment-8102 ). Acum cred că e bine să-l aşez chiar pe „prima pagină”. Vă las pe fiecare să deduceţi temeiurile acestei hotărîri. În ce mă priveşte, mărturisesc că aş fi dorit ca în acest an să nu văd nici un lider politic (ca să nu mai spun de candidaţii la sinecura supremă!) la nici una dintre manifestările care vor avea loc, sper, firesc şi decent. Cu bucurie civică şi mîndrie naţională. Atîta cîtă ne-a mai rămas. Nouă. Ei să stea acasă şi să mediteze la semnificaţiile acestei zile. Să arboreze doar tricolorul la porţile vilelor care le-au „crescut” prin curţi de atîta îngrijorare pentru soarta ţării! Să înţeleagă că Marea Unire n-a fost rezultatul, cu atît mai puţin „cadoul”, „cuvenit” Regatului României după Marele Război, fie el numit de istoricii români şi „pentru reîntregirea neamului”, ci consecinţa inevitabilă a unui efort intern, a unei încordări formidabile a voinţei naţionale, avînd ca faruri luminoase conştiinţele exemplare ale unor adevăraţi oameni de stat. Adică, de Stat, nu de „stat pe scaune”, cum ar spune Petre Ţuţea. Aşa cum ar trebui să fie şi România de mîine pe care încercăm s-o proiectăm azi. Şi s-o construim, nu s-o cerşim („corect politic”: negociem). Nimănui.
Desigur, exprim şi întreaga mea gratitudine Domnului Mioc.
Semnatarii Memorandumului
Rândul de sus (de la stânga la dreapta): Dionisie Roman, Patriciu Barbu, D. O. Barcianu, Gherasim Domide, Teodor Mihali, Aurel Suciu, Mihaiu Veliciu, Rubin Patiţia
Rândul de jos (de la stânga la dreapta): Niculae Cristea, Iuliu Coroianu, Gheorghe Pop de Băseşti, Ioan Raţiu, Vasile Lucaciu, Dimitrie Comşa, Septimiu Albini (sursa foto: http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Memorandumul_din_1892 )
– Procesul memorandului (1). Erau adunaţi după cele mai minimale socoţi cel puţin 30000 de persoane
– Procesul memorandului (2). Toată suflarea românească este în giurul comitetului naţional, cel numit “ultraist”
– Procesul memorandului (3). Jurat: A luat parte acuzatul la deputaţiunea din Viena? Acuzat: Cu durere trebuie să vă mărturisesc că n-am luat parte
– Procesul memorandului (4). Faţă de agitaţia poporului român autorităţile administrative sînt prea pacienţi sau neputincioşi
– Procesul memorandului (5). Verdictul
– Procesul memorandului (6). Coroianu, Raţiu, Lucaciu ar trebui trimişi în Sîrbia, ca să înveţe de la românii de acolo loialitate, cinste politică şi patriotism
Toate, postate mai întîi pe blogul lui Marius Mioc: http://mariusmioc.wordpress.com/ .
Gogea's Blog 
Iancu Motu
noiembrie 30, 2012
Desigur ca un exercitiu de bun simt, daca nu si de decenta recunostinta in preajma Zilei Nationale TREBUIE sa inceapa cu Memorandistii. Numai ca astazi este extrem de greu sa incerci o aducere aminte a celor care au deschis lupta politica a ardelenilor in cadrul Austro-Ungariei. O lupta ce s-a bazat pe fiecare membru al comunitatii romanesti nu doar pe liderii lor spirituali. Si ce lideri! Oameni care s-au ridicat din randul propriei lor munci, a unor lideri care s-au validat, mai intai de toate prin calitatile lor umane si profesionale. Abia mai apoi au avut curajul de a solicita un loc printre cei care doreau sa reprezinte o populatie ce-si cauta un loc demn intre popoarele imperiului. Oameni ce pornind din scoli satesti au trecut prin Marea Scoala a Blajului, prin cele ale Sibiului sau Fagarasului pentru ca mai apoi sa ajunga la Buda, Viena, Berlin sau Roma. Ordodocsi sau Uniti, unii Catolici, romanii din ultima jumatate a secolului al XIX-lea au intreprins un demers exceptional prin ceea ce numim drept Memorandumul romanilor din Transilvania. Un ultim demers de tip legalist inaintat Vienei dupa un alt lung sir de acte inaintat imparatilor austrieci. Un act cu valoare inclusiv la nivel international si nu doar prin faptul ca a fost tradus si publicat in mai multe limbi de circulatie din acea vreme. De fapt a fost momentul in care activistii politici ardeleni au creat bazele a ceea a urmat dupa 1900. Este adevarat ca Memorandum-ul a recurs la vechea cale, aceea ce a solicita acordarea unor drepturi naturale. De asemenea ca a dus la o oarecare restrangere a activitatii politice mai ales prin boicotarea participarii la viata politica a Ungariei. Dar prin simplul fapt ca nu recunostea o anexare fortata a Transilvaniei la regatul Ungariei era, in sine, un act politic foarte serios. Numiti in timp drept „pasivisti” au pregatit pe cei din generatia urmatoare – cei care au programat si mai apoi realizat 1 Decembrie- a activilor din punct de vedere politic. Cu alte cuvinte a unor oameni de o demnitate iesita din comun, ucisi, unii dintre ei, mai apoi in inchisorile comuniste. Pe autorii Memorandum-ului nici macar autoritatile unguresti n-au indraznit sa-i ucida chiar daca au fost condamnati la ani seriosi de detentie. O detentie nedreapta, dar cu un statut special: de detinuti de constiinta! Nu in aceeasi categorie cu condamnatii penal, nu cu ticalosii vremii. Orium, detentia ramane detentie. In cazul lor una nedreapta dar cu demnitatea si aura de luptatori pentru neamul lor. Cati se pot lauda cu asa ceva? Cati oameni normali pot uita asa ceva? Ei bine, se pare ca la noi ….. putini sunt normali. Inclusiv la nivelul manualelor scolare. La 1 Decembrie se va vorbi, sunt onvins ca mult si, ca de obicei, prost, ditirambric, adica o zarva si ca atat. Se vor arata fotografii vechi. Presupun ca si ale Memorandistilor. Cine sa inteleaga insa cine sunt cei din imagine?
vasilegogea
noiembrie 30, 2012
@Iancu Motu
Ştii ceva, dragă prietene?
Mă întreb aproape în fiecare an, la început de sînedru: oare cum îşi sărbătoreşte prietenul meu, profesorul de istorie, ziua de naştere de cînd aceasta se suprapune cu Ziua Naţională? I-a fost cumva „naţionalizată”? Bucuria e pe jumătate, ori dublă? Va fi avînd această zi pentru tine 48 de ore? Şi alte asemenea…
Dar, nu e nevoie să-mi răspunzi. Primeşte doar cele mai bune urări, „comasate” dacă vrei, pentru ambele „zile”… Şi o îmbrăţişare!
tirguketrii
noiembrie 30, 2012
O veste scurtă şi cam ceţoasă de pe un „canal” media zicea – printre altele – că, de fapt, după 1918, a mai fost un război de doi ani, dar numai între români şi hungari, pe tema Ardealului – despre care istoricii chiar şi (de) azi tac mîlc. Cît despre Ardeal, treaba af fi stat cam aşa: românii au luptat de partea României, maghiarii de partea Hungariei (nu ştiu de partea cui au stat celalte co-naţii). Dar, mai mult de atît, românii ardeleni aveau un Guvern cu care se pregăteau să administreze (nu ştiu cît de independent sau federatist) Transilvania şi că doar jocurile Occidentului (nu mereu curate, se vede şi azi) i-au obligat să renunţe la Platforma-program a lor, în „favoarea” a ceea ce a fost (din păcate, vremelnic!) România Mare.
Mă bucur că prima postare a fost a Dlui Iancu Moţu, carele – sunt sigur! – ştie mai multe decît scrie, ca toţi Istoricii care se respectă, dar nu uită că nu cu respectul de sine se întreţine un servicu şi mai ales o familie. Nu-l stîrnesc la o replică bloguită, doar îl rog să-mi ofere nişte surse sigure pentru acea perioadă, 1819-1821, pînă „coşut” a devenit coş-aut.
Cît despre 1 Decembrie (dată arbitrară, ca mai toate „datele” istorice, pentru care se şi fabrică istorii şi documente), pentru mine-i doar un reper istoric şi nimic în plus. Nu ceea ce vor, mai ales, să acrediteze postloviluţioniştii. De ce nu ar fi Ziua României, Ziua Patronului său Creştin, de toţi Creştinii recunoscută şi sărbătorită?… Ca la ruşi, ori mai ştiu cîţi alţii…
Cine ne-mpinge să tot cătăm date belicoase ca zi naţională, cînd se vede cum sunt ele scoase din pălăria scamatorilor de istorii…
vasilegogea
noiembrie 30, 2012
@tirguketrii
Nu ştiu dacă d-l prof. Iancu Moţu, va avea răgaz să mai intervină (avînd în vedere că îşi petrece propria Zi!), dar pot să vă propun, ca „suplinitor”, şi eu o altă sursă decît un „canal” ascuns în „ceaţă”: lucrarea lui Const. Kiriţescu, „Istoria Războiului pentru Întregirea României. 1916-1919”, Partea VIII-a. Războiul româno-maghiar, în vol.III.
tirguketrii
decembrie 1, 2012
Mulţumesc, sper să o şi aflu prin preajmă.
tirguketrii
decembrie 1, 2012
Pînă una-alta, sit ilustrat, sintetic, aflai şi aici:
http://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/05/28/3-august-1919-ocuparea-budapestei-de-catre-armata-romana-si-lichidarea-republicii-sovietice-ungare/
Dar… nu-i pe aşteptările mele. Chiar cînd îl plasez pe coşut în loc de kun, dintr-un exces calamburistic, eu pretind că ştiu să discern între istoriile de propagandă şi celelalte, foarte rare. (Remarcaţi doar: cine ocupă Buda-n 3 august, e totuna cu cine se alese – istoric – cu Pesta…, doar fiindcă altul s-a dorit a fi numele ocupantului Budapestei. Că, aşa se scrie istoria, cum zisei şi mai sus.)
La Mulţi Ani Sănătoşi, Domnule Iancule!
(Un moldovan încă nepribegit, încă nerebegit, încă…)
InimaRea
decembrie 1, 2012
La mulţi ani cu sănătate, d-lui profesor Iancu Moţu!
N-o să m-auziţi în veac zicînd „La mulţi ani, România”, mi se pare de-un prost gust desăvîrşit. Atunci, de ce n-am spune „La mulţi ani, Iisuse” de Crăciun? Căci Iisus e viu.
Şi România-i vie cîtă vreme e credinţă. De aceea, de 1 Decembrie, le-aş spune celor de-acasă La mulţi ani în România! Iar celor plecaţi, La mulţi ani întru România!
Îmi place ideea ta, Vasile, de a pune-n lumină sacrificiul memorandiştilor – bornă de preţ pe drumul unirii naţionale. Din păcate, prezentul nostru-i atît de ameninţător, că-n trecut ce ne mai întărim şi noi inima.
Mă uitai oleacă la tv, un reportaj cu tineri studenţi români la Oxford. Zice unul din ei, publicului englez: Ţara mea suferă de Alhzeimer. Îi mor accelerat neuronii – adică îi pleacă elitele. Iar cultura noastră naţională e să să te uiţi la ce se-ntîmplă – doar să priveşti şi s-aştepţi. Alhzeimer e boala perfidă care te face să uiţi ce te aşteaptă, să ajungi a trăi într-un prezent difuz, confuz.
Parc-avea dreptate băiatu’ ăla.
vasilegogea
decembrie 1, 2012
@InimaRea
În acord cu tine, dragă George. Şi parcă mă cutremur citind ce spunea oxfordianul nostru compatriot!
Vezi, tocmai de aceea exerciţiile de memorie sunt o formă de terapie la Alhzeimer. Mă tem, însă, că ne-o aplicăm doar noi, „terapeuţii”, între noi…
tirguketrii
decembrie 1, 2012
Prima-mi reacţie, la „diagnosticul” iangului oxfordist, a fost să-njur şi nu-n vînt… Dar, cetind pînă la the End, înjurătura şi-a schimbat ‘destinatatul’. Adică tot am înjurat, plin de năduf, că aşa-i la mari nacaz tăt românul, cu sau fără tricolor arborat (plantat cam la ordin şi de cleveteală, că patriotismul deveni… ce se vede, cu rima-n-eală).
Domnilor, vrui şi eu să scriu az’noapte Trăiască Ţara, că pe nume mai că nu-mi vine-a spune. Şi nu de cînd ne-au făcut iştia mai noi & mai rrro &şi mai nerro de rahan. Ci, de cînd am fost invitat la vreo două nunţi unde majoritarii erau cu epoleţii la vedere ori subt cămeşi. Şi unde la 3-4 danţuri, se mai răgea un „noi suntem rrromâni” cu tot cu biss etc… plus patos cu arţag, de parcă erau pomperii spireni încercuiţi de turcalîi ce purtau clondire ca deghizament. Şi de-atunci (că, pînă atunci am crezut c-am avut eu ghinion cu reghimentu ce m-a recrutat răcăneşte) mi s-a făcut o milă nesmintită de ce mai apărători suportă Mama… Dar, să-nchei gîndul: vrui să scriu Trăiască, însă tîmpita-mi dreaptă (că aşa mă am format, dreptaci, chiar şi în stîngăcii) refuzĂ. Aşa că…
Mă dau de partea Dumnealui, InemăRea, şi plusez: Trăiască Numai Oamenii Buni, de Luni în Luni pînă-spre Marţi, că se poate!
Memorandiştii… De Ei mă leagă nu doar tragica-le istorie, ci şi Oamenii din Bistriţa-Năsăudului, octombrie 1989. Vă mai amintiţi, tu, Ioane şi tu, Florine care m-aţi făcut să lăcrimez în repeţite rînduri prin harul vostru ce iradia şi-n portul şi graiul dulcilor coconi de pe-acolo?… Ce păcat că nici eu nu mai sunt cel de-atunci, nici…
Cunosc blogul Dlui Marius Mioc şi-l jinduiesc fără pidosnicii!
vasilegogea
decembrie 1, 2012
@tirguketrii
…pentru că i-aţi amintit pe prietenii noştri din Bistriţa-Năsăud („straja” Ţării, cum sună sublim un cîntec al lui Grigore Leşe), nu pot să nu-mi „amintesc” că semnatarii Memorandului au fost, în cele din urmă, graţiaţi de Împăratul Fraz Iosef în urma unor delicate intervenţii diplomatice ale Regelui Carol I, al României!
tirguketrii
decembrie 1, 2012
Părere de nemonarhist: cred că a fost Unicul Rege din întregul istoric al României moderne. Fără Domnia-Sa, nici Independenţa nue era (că deveneam rusească raia), nici România şi nici România Mare, fundamentată pe ce-a consolidat neostentativ. De aia, i s-a şi dat să moară de inemă rea cu junghi de ruşine-nşipt la vreme de politiţieni. Restul, ca restul… (Vezi Epigonii)
Iancu Motu
decembrie 1, 2012
Inainte de orice Va multumesc pentru urarile de bine, tie si prietenilor nostri de „flecareala”. In al doilea tin, totusi, sa-ti raspund la curiozitatea legata de cum imi petrec ziua de nastere. Simplu! Ca orice om normal la cap. Adica in mijlocul familiei, cu prieteni putini dar adevarati. Cu bucurie si caldura. Cu masa plina si cu un pahar ( poate mai multe) . Ascultand muzica buna, flecarind, cu alte cuvinte traind acele mici si umane bucurii ale oricaruia dintre noi. Si, dupa cum vezi, raspunzand unor intrebari. Nu ma pot tine departe de subiecte precum cel pe care l-ai lansat. Dupa cum, recunosc, nu ma pot abtine sa nu urmaresc parada militara. Si iar nu ma pot abtine, simt o imensa bucurie sa audiez Imnul Romaniei ( Adica Triasca Regele) sa imi inchipui cum ar fi fost daca… Stii, am un gen de ritual al acestei zile. Ceva in genul deja vu dar de fiecare data cu unele mici si frumoase surprize. In rest, dupa cum spuneam, o zi de bucurie, de liniste si de familie.
Ion Ionescu
decembrie 1, 2012
@All
Va informez ca pe blogul d.lui Marius Mioc documentarul continua:
http://mariusmioc.wordpress.com/2011/11/30/procesul-memorandului-7-va-incredintam-ca-toata-suflarea-romaneasca-este-cu-voi/
http://mariusmioc.wordpress.com/2012/11/30/procesul-memorandului-8-pe-calea-apucata-pasiti-inainte-caci-noi-avem-cunostiinta-deplina-despre-dreptatea-sfintei-noastre-cause/
vasilegogea
decembrie 1, 2012
@Ion Ionescu
Mulţumim pentru atenţie şi alăturare!
Mircea IVĂNOIU
decembrie 2, 2012
Procesul memorandiştilor este un subiect foarte puţin cunoscut, chiar în rândul celor care au făcut şcoală mai serioasă. Speţa juridică şi mai ales tranşarea ei, este greu de înţeles pentru oameni care nu ştiu decât de dictat.
Eu când am intrat în Maramureş în anul 1985, am cerut rudelor mele prin alianţă de la Baia Mare să mă ducă neapărat să văd casa memorială Vasile Lucaciu, leul din Siseşti.
Al doilea fapt pe care vreau să-l pomenesc este că încă din liceu eram mândru că patronul acelui liceu, Coriolan Brediceanu, avocat, tatăl cunoscuţilor Tiberiu Brediceanu şi Caius Brediceanu (şi al doamnei Blaga),se spunea că fusese apărător în procesul memorandiştilor. Nu realizam dificultatea luptei în sistem, dar mesajul pe care l-am recepţionat a mers direct în subconştient : oricâte şcoli faci, oricâte limbi vorbeşti, nu uita cine eşti şi ce trebuie să aperi.
vasilegogea
decembrie 2, 2012
@Mircea IVĂNOIU
Foarte adevărat, dragă Mircea!Mulţumesc!
Belle Conne
decembrie 3, 2012
@Tirguketrii et alii
Pentru Anul 1919 si relatile Romaniei recent reintregite cu Ungaria, citeva luni bolsevizata, recomand friguros insemnarile zilnice ale Marelui Neculai, zis si Iorga. Pentru ce se intimpla la Budapesta inainte de interventia trupelor franceze din Valea Vardarulu, a celor cehoslovace si, mai cu seama, a celor valahe, e de rasfoit, macar,
opul Fratilor Tharaud ( Jean + Jerome): QUAND ISRAEL EST ROI. L-or depasit, anticipandu-l, si pe Iosif Visarionovici in barbarie gealatii lui Bela Kun.
[Jean & Jerome Tharaud vor publica, in 1939 si despre Corneliu Zelea Stitivoicare, L’ENVOYE DE L’ARCHANGE, iar cind va fi inceput persecutia evreilor in Germania Hitleriana, or dat imediat pietei cetiturii QUAND ISRAEL N’EST PLUS ROI.]
vasilegogea
decembrie 3, 2012
@Luca Preţuite d-le L.P.,există o „frontieră” ( desigur afectivă, în cazul nostru) dincolo de care, vorba poetului (n-o să-i spun numele) „nu se mai poate”.
Nu e nici o legătură cu C.Z.C.
Cum, nici în „campania” în care s-a angajat M.D.G. nu e vorba. Îmi pare rău atunci cînd oameni (bărbaţi!) inteligenţi alunecă pe coji de banană aruncate pe scări de… smecheri!
Maria Savescu (@MariaSavescu)
decembrie 4, 2012
Pentru mine ziua nationala este 10 mai.
Nu inseamna ca 1 decembrie ar fi o zi mai putin importanta in istoria romanilor si in sufletul meu.
Ca se suprapune peste ziua Marii Uniri, o campanie electorala, asta e din vina politicienilor si doar atat.
Tot ce ati scris este semnificativ si adevarat.
Ma bucur ca pot posta ceva si eu pe pagina dumneavoastra.
E drept ca ar fi trebuit sa o fac mai demult si imi cer scuze pentru intarziere.
Akel Bozob
decembrie 4, 2012
@Boier Gogea
Neintelegere, neintelegere, prieteni. Cartea din 1939 a celor doi frati (dintre care unul fost-a membru al Academiei Franceze) nu este una de apologie a extremei drepte romanesti din periodul interbelicos. Dimpotriva: e o ancheta ( ce nu are nemica in comun cu interviurile luate, cam tot p-atunci, de Iulius Evola, cautatorul de lideri harismaticosi), o ancheta, dara, condusa meserias, bazata pe o buna cunoastere a istoriei principatelor valahe si pe discutii necomplezente cu toti marii actori politici ai vremii, de la, sa zicem, Nicolae Titulescu pina la Nicolae Iorga si alti adviersari ai Arhanghelilor Mihaileni.
Au si o capodoperioara dumnealor – despre inceputurile miscarii sioniste, intitulata, reverentios, ”L’An prochain a Jerusalem”, care i-ar placea, fie vorba intre noi, si lui MDG.
vasilegogea
decembrie 4, 2012
@Akel Bozob
Ei, neintelegerile le putem lamuri! Rautate sa nu fie, perfida insinuare sa nu fie…
Ionel Horodincurca
decembrie 4, 2012
@Akel Bozob
Nu a fost nici o insinuare. Doar o formulare cam nefericita, involuntara totusi, cred eu, apoliticul activ. Belle Conne trebuia sa spuna STIUEUCARE in loc de STITIVOICARE, si nimeni nu s-ar fi simtit lunecind periculosamente pe o coaja de banala banana preelectorala. Si uite-asa iesim ades din subiect, uitindu-i pe memorandisti, luminosii nostri antemergatori.
vasilegogea
decembrie 4, 2012
@Ionel Horodincurca
Absolut de acord!