Trebuie să mărturisesc că, în ce mă priveşte, sunt convins că voi ajunge la capătul acestei vieţi (în care, cu voia lui Dumnezeu, am trăit destule schimbări, inclusiv contrariul lor!) fără să găsesc răspunsuri la un număr destul de mare de întrebări. Şi, deşi am îndeplinit stagiul militar obligatoriu (chiar dacă la „termen redus”), şi încă la grăniceri, unde regulamentele uzului de armă erau „de bronz”, trebuie să recunosc, după ce am citit siderat o declaraţie a unui fost ofiţer de securitate, participant la reprimarea demonstranţilor din Timişoara, în decembrie 1989, că nu ştiu să răspund nici la întrebarea din titlu! Iată de ce:
„În timpul activităţilor desfăşurate la inspectorat am fost dotat cu un pistolet de 60 cartuşe şi cu un pistol-mitralieră cu 120 cartuşe. Nu este adevărat că aş fi folosit armamentul din dotare împotriva demonstranţilor sau a altor persoane. În noaptea de 18/19.12.1989 în timp ce eram cu lt. Cîmpeanu şi conducătorul auto Soica am tras un foc de avertisment cu pistolul mitralieră, respectiv 28 cartuşe în zona Calea Girocului pentru a împrăştia nişte demonstranţi dar nu am rănit sau ucis vreo persoană.” (Citeşte toată declaraţia aici: http://mariusmioc.wordpress.com/2012/12/17/declaratie-de-tortionar-arat-ca-am-exercitat-violente-impotriva-celor-doi-la-instigarea-col-sima-seful-securitatii/#more-14632 .)
Aşadar, 28 de cartuşe pentru a avertiza nişte demonstranţi! Nu ştiu dacă există vreun raport de proporţionalitate stabilit între cele două evaluări, dar mă întreb (încă o întrebare!): dacă s-ar fi apreciat mari mase de demonstranţi, s-ar fi tras cu tunul? Ştim că, oricum, tancurile au fost scoase la „plimbare”!
Gogea's Blog 
Doru
decembrie 19, 2012
Greu (de sensuri) și durut (în margine de cumplire, scrisa lui Noica) acest mereu determinant dar aproape la peiorativ ”’niște”…
tirguketrii
decembrie 19, 2012
Ca „trupete” la Ghencea, nu spun că eram (şi) as la trageri, dar demontam şi re-montam kalaşnicovul mai iute decît mulţi gradaţi, spre disperarea lor (că mai făceau şi pariuri, care pe răcan să-l întreacă). Iar la primele trageri m-am ales fo.bi. din toate poziţiile. Însă, cînd am auzit că am intrat la selecţie pentru lunetişti, la proba de noapte pe Mihai Bravu, am descărcat tot încărcătorul în aer, anapoda, ca-n filmele ruseşti de profil… Aşa am constatat în practică justeţea teoriei că toate cele-n jur de 30 de cartuşe dispar în cîteva doar secunde, dacă ţii anclanşat nu mai ştiu ce ţumburuş. Că orice armă automată se programează dinainte la foc cu foc, rafale scurte (3 cartuşe la rînd) şi restul.
Deci, degeaba aiureala declaraţiei securistului cu „focul de avertisment”, că era o rafală pînă la ultimul cartuş. Iar, cum sigur n-a fost singurul, nici nu vreau să-mi imaginez ce psihoză s-a indus în cei dezarmaţi şi disperaţi.
De secole, nu gîdele, călăul era vinovat de pedepse, ci mai-marii lui. Iată, că după revoltă, în loviluţie şi procesele sale de toată penibilitatea, mai marii au fost avansaţi în grade şi doar cîţiva inşi cu suflet de gîzi au fost împuşcăriaţi, deşi altceva meritau şi unii, şi alţii.
Veţi şti că, din decembrei 1989, pentru mine nu mai există sărbători de iarnă adevărate, senine. Şi mă doare să văd arborate tot felul de pavoaze-n timp ce victimele putrezesc uitate, iar o Ţară în van şi le plînge. Numai profitorii jubilează. Şi unica „clasă”.
Ai grijă de toţi, Doamne, după faptele lor, Acolo!… Aici, s-a instaurat talpa iadului şi nu scapă suflet, nici crez nepîngărit.
Iancu Motu
decembrie 19, 2012
Exact ca Vasile am fost si eu cu „termen redus” tot la graniceri, dar la Timisoara. Adica exact acolo unde s-a intamplat „minunea” cu cele nu mai stiu cate cartuse trase ca avertisment.Si din simpla declaratie a celui care a tras se vede ca nu era cu toate mecanismele de sub cutia craniana la purtator! Cine a trecut prin stagiul militar intelege repede si fara prea multe explicatii.De fapt avem de a face cu o declaratie pro forma, o incercare de disculpare. Sa te apuci sa „averizezi” cu foc automat? Banuiesc ca ipochimenul fie ca avea in minte „regula de aur” intai tragi si apoi somezi ( caz des intalnit la graniceri, mai ales la cei postati pe frontiera!!) fie ca era atat de convins de „misiunea sacra” de a apara……. incat nu si-a mai pus problema unei eventuale raspunderi pentru cele comise. Ar mai fi o posibilitate ( infima) aceea de a avea o pregatire mai putin decat sumara la care se adauga panica de moment. Oricum, nu se pune problema eticii sa-i zicem profesionale sau a unor elemente de gandire proprie. Dupa cum cred ca nu se pune problema sa fi avut in vedere ca in mai putin 30 secunde ar fi ucis, cu sange rece, cam tot atatia oameni cate cartuse avea in incarcator. Sa mai adaugam faptul ca niste minti si mai bolnave au dat ordin ca asemenea indivizi sa fie dotati cu tot soiul de puscoace si cu munitie de razboi! Cele intamplate pe Calea Girocului, inclusiv folosirea tancurilor arata ( daca mai era nevoie) ca nu a fost o intamplare, o miscare oarecare a unor comandanti tampiti ci ca a fost o miscare bine studiata, criminala. Daca n-ar fi de plans ar fi de ras. Sa avertizezi cu rafale de arma automata!
Ion Ionescu
decembrie 19, 2012
…si cind te gindesti ca pentru a ucide un om e suficient un singur cartus!
Fie sa-si gaseasca pacea vesnica cei jertfiti si linistea sufleteasca cei ramasi!
Gheorghe Campeanu
decembrie 19, 2012
Nu am fost la oaste nici cu termen redus, nici fara. Eram plecat cu termen definitiv din Romania de aproape 15 ani, dar in fiecare decembrie ma duce gandul inapoi la furtuna din 1989. Seaca imaginatia in fata acestei intrebari cutremuratoare, domnule Gogea.
Erebus
decembrie 19, 2012
Dumnezeu sa-i odihineasca.
Dorin Tudoran
decembrie 19, 2012
@ Vasile Gogea
Desi subiectul este unul foarte dificil, desi memoria acelor zile este inca foarte dureroasa, ma hazardez sa spun ca pentru un foc de avertisment, un posesor de arma foloseste cate cartuse il lasa mintea, sufletul si constiinta.
Iancu Motu
decembrie 19, 2012
Domnule Dorin Tudoran,
citez din Domnia Voastra ” un posesor de arma foloseste cate cartuse il lasa mintea, sufletul si constiinta.” Am sa incerc sa Va spun ca in cazul celor de la Timisoara ( in mod special, dar nu numai) sunt mai multe ipostaze. Eu imi permit sa evoc doar pe cei care faceau parte dintre „graniceri”. Facandu-mi stagiul militar, chiar daca la t.r. din primele zile ni s-a spus ca „infractorul”( cei care erau anti, cei care incercau sa treaca granita etc) trebuie sa PIARA! Mai mult, in perioada in care am fost acolo am fost obligati sa semnam un angajament prin care eram obligati sa ne asumam orice tentativa de trecere a frontierei pe termen de 5 ani dupa terminarea stagiului in frontiera! Fiind studenti ( inainte de a intra in anul I) eram amenintati ca ne vom pierde locul in facultate, ca familia va avea de tras din greu etc. Cred ca nu este greu de imaginat ce ni se spunea. Ni s-a mai spus, deschis, ca „mai bine sa moara infractorul decat sa iti pierzi tu tot ce ti-a dat statul nostru si partidul….!” In plus, odata ajunsi in frontiera ( eu am stat o luna) ni s-au dat arme diferite ( eram deja „ofiteri”!!) … arme ce nu aveau serie si alte semne de recunoastere! Ideea era urmatoarea: tragi inainte sa miste cineva, tragi inainte sa somezi. Dar sa nu treaca nimeni. Nici macar pasarea. Ca tare Va rog sa trageti concluziile necesare in ceea ce-i priveste pe cei care, la Timisoara, au fost trimisi in strada sa „termine pe teroristii aserviti…..” Dupa multi ani de la cele petrecute in decembrie 89 am fost prin Timisoara. Am reintalnit pe unii care au fost in strada, de o parte sau alta. Cei care erau atunci in uniforma ( ofiteri, fosti ofiteri, cu constiinta reala) erau inca profund marcati. Dar erau atat de putini incat o singura mana ii putea numara fara prea mare dificultate.
tirguketrii
decembrie 19, 2012
Fără să-i aduc nici o atingere dlui Tudoran, care poate specula oricum, dar nu-l văd în stare a trage cu arma-n civili dezarmaţi…
Cine acţionează, însă, aşa cum apreciază domnia-sa, apoi acela-i subom, neom şi nu de ei facem vorbire aici. Aia-s de balamuc, de puşcărie, de colonie penitenciară, fiind reale pericole sociale printre oamenii cu minte, cuminţi. Chiar ca militari în termen sau angajaţi cu solde, dacă la ordin s-au executat fără a discerne ce sunt puşi să facă, eu nu-i disculp pe tembelii care au acceptat să tragă-n civili, neînarmaţi, departe de orice front şi duşman cotropitor.
Şi mai plusez la zisele dlui Profesor Moţu, cu aste: în vînzoleala bucureştească dată acum de piaţa revoluţiei (anume păstrez minusculele!), nu scăpam viu, dacă nu mă aruncam, plin de … clăbuci şi spaimă, printr-o vitrină spartă a ce era încă Stirex. (Subt BCU, deja o fumegîndă, ca de apocalipsă ruină, a cărei triplă incendiere-ntr-o singură noapte mi-a produs primul şoc a trezie din „elanul” revoluţionar.) Se trăgea, la semn sau consemn, ca la aplicaţiile strategilor de revistă, după un orar doar de miile de gură-cască neperceput: taburile, alene, către Palat; dinspre Palat mai acerb, mai ales de la etaje şi de pe acoperiş de inşi nevăzuţi, dar ale căror gloanţe nu erau „de manevră”. Şi am mai remarcat două ciudăţenii: geamurile sparte ale palatului (dar numai la etaje!) nu lăsau să se vadă interioarele camerelor – deci aveau paravane!… Toată faţada CCului expusă spre palat N-a conţinut un Singur Glonte, în timp ce de la blocul (Romarta?) securiştilor şi pînă spre Athenee Palace totul era ciuruit, incendiat. Doar Eminescu scăpase, nu şi frizele Atheneului.
Cei din palat erau daţi cînd de securişti, miliţieni şi grăniceri (rezervişti concentraţi la nu mai ştiu ce consemn, fiecare ştiind unde să ajungă), cînd de terorişti, pretins gardă pretoriană a conducerii dinainte.
„Armata e(ra) cu noi”, trăgînd şi ea-n prostie, dar la ordin, desigur şi la „obiectiv”. Plus zgomotecile pe care (nu singur, ci cu cel puţin un regiment de figuranţi) regizorul încă nesenator le-a împînzit de la Herăstrău şi Televiziune la Piaţa Unirii şi din Popa Nan la Drept… În rest, cine se plimba-n acele zile-n alte părţi decît centrul, dădea peste un oraş paşnic, plin de speranţe şi cu alimentare, pieţe brusc pline. De unde mama-n… au scos ăia tonele de alimente de tot felul, la care cu cîteva zile-nainte nici nu puteai visa ???… Numai şi numai din cămările nomenclaturii?… Haida-de!
Cînd s-a încercat, pe rînd sau cumulativ, învinovăţirea unităţilor care au tras în civili, omorîndu-i ori schilodindu-i pe viaţă, advocaţi angajaţi ori din oficiu au început să schelălăie, precum madama Ya Kob, că nu-i democratic, nu-i în spiritul şi litera legii. Şi nu s-a mai ridicat măcar un mort sau stîlcit să scuipe-n faţă atari jigodii care se dau de ceasul morţii ca să scoată basma curată criminali ce trebuiau judecaţi cu celeritate şi fără îngăduinţă…
Mă opresc, fiindcă risc rafale de mai mult de 28 de gloanţe.
Doamne, ai grijă de Victimele din 1989 şi de după!
tirguketrii
decembrie 20, 2012
Cînd, post-lovilutionem, am revenit în tîrgu-Ketrii, fosta judeţeană de partid era păzită dinspre V.A. Urechia de un tanc cu o şenilă picată (tanc din ceriuri „debarcat?”), oraşul la fel de famelic ca-cum l-am lăsat. Pesemne, alimentele din depozitele strategice ale armatei nu au ajuns în chiar toate capitalele de judeţ („căpitane de judeţ, pentru ce stau la coteţ pentr-un pui de mînzuleţ, dă-mi drumul pîn-la chindie şi-ţi aduc o herghelie…”); iară primele portocale pe masă, le-am văzut la un subofiţer din comisariatul militar, întîmplător nu doar şefuţ al „cartotecii”, ci şi paznic volomusai al un(i)cului cu forţăit domicil pe la na zdesi…
Le ştiu, numai şi fiindcă, întîmplătorească hazarduire, soaţa celui care-amu scrie fu/era diriginta copilului celui cu cartoteca şi celelalte… Honnit soit qui mal panseşte la altăceva!
Camelian Propinatiu
decembrie 20, 2012
Termenul Lovilutie este emanatia iluziei pubintelectualilor ca ar fi putut succeda lui Ceausescu numai in baza rezistentei profesionale prin cultura. Nu in 1989 au pierdut puterea (strada, poporul), ci incepând de la coltul de cotitura din 1997, când in loc sa se ocupe de bolsevism, au considerat prioritara grabirea implementarii postromânismului! Romanul Revolutiei ramâne scris de Pavel Corut, fiindca Florentina Ilis se ocupa de nebunul Eminescu, iar istoria evenimentelor e data gloatei de Alex Stoenescu fiindca Lucian Boia filozofeaza cu intreg Humanitasul. Ce stie Mircea Cartarescu despre Timisoara in Orbitor 3? Ce stie Bucurestiul despre Revolutia de la Timisoara? Când se va opri convoiul prezidential sa puna coroane si la Crematoriu?
InimaRea
decembrie 20, 2012
Strict pe text, „un foc de avertisment” nu e rafală. E altceva „am executat foc de avertisment”. Nu e nevinovată ignoranţă – folosirea improprie a limbii române, ci vinovată încercare de disculpare, de unde şi efectul invers – venind din ignoranţă, adevărat, dar just venind. Accentul trebuia să cadă pe „foc de avertisment” – tras „în plan vertical” (pentru cine-a făcut armata).
E posibil ca mintea vicleană a „ostaşului” să fi clocit aluzia la defectarea „armamentului din dotare”, cînd clapeta trasă pe „foc cu foc” nu şi-a făcut treaba şi-au ieşit toate cartuşele buluc.
Nu mai ţin bine minte cîte cartuşe avea un încărcător de AKM, dar parcă 20 nu 30. Ceea ce ar schimba radical discuţia despre „incidentul de tragere”. Adică, „ostaşul” avea 3 încărcătoare, iar focul lui de avertisment a consumat unul şi jumătate.
Ori trăgea cu altceva, nu cu AKM. „Pistol-mitralieră” e tipul de armă, nu marca armei.
Oricum, „era neinstruit” – aşa ofiţer cum era. Ce-i drept, securiştii trăgeau o singură dată pe an cu AKM, lunar trăgînd cu pistolul (Makarov). Dar, fie şi de n-ar fi făcut şcoala de la Băneasa, tot n-ar fi ajuns ofiţer fără să fi făcut armata – la termen ori la tr.
Totuşi, am auzit o discuţie interesantă între nişte psihologi ajunşi „cadre DIE”. Imediat după terminarea facultăţii – din promoţiile care n-au prins tr înainte de-nceperea facultăţii – au fost duşi la Brăneşti, pentru şcoala de 2 ani – de „ofiţeri de informaţii externe”. Figurau deja ca locotenenţi ai DIE dar erau trataţi şi plătiţi ca elevi-ofiţeri din orice şcoală militară. Au cerut să fie plătiţi conform „încadrării” şi-au avut succes, aşa că – în cei 2 ani de studii „de specialitate” au fost ofiţeri cu acte-n regulă – cam ca un tenician pe post de inginer, pînă termină Politehnica.
Nu ştiu programa de la Brăneşti dar cred că nu pe instrucţia de front punea bază ci, după depunerea Jurămîntului, „se-nvăţa meserie” – de spion, carevasăzică.
Pe de altă parte, soarta nemiloasă îi lovea pe cîte unii, şi nu mai puteau lucra în DIE (CIE). Dacă puteau fi „păstraţi în Sistem”, erau vărsaţi pe la inspectoratele judeţene, carea aveau birouri de Securitate (ori chiar la Miliţie, daor era aceaşi „prăvălie”).
Printr-o anumită înlănţuire de evenimente, ofiţerul acela chiar putea fi neinstruit în mînuirea „pistolului-mitralieră”. Dar asta exclude să fi absolvit şcoala de la Băneasa, deci avea studii superioare „pe bune”. Trebuia să fi stăpînit măcar limba română dacă pm era nărăvaş. Or, după felul exprimării în limba română, pare a fi fost de la Băneasa.
Totuşi, mai e o variantă: să fi scris după dictare. Aveau „băieţii” formulele lor justificatoare – aparent aberante dar care funcţionau înde ei.
Am avut o experienţă cu „un poliţist” din Bucureşti, cînd m-am dus să reclam furtul actelor. Era un biţan care-mi dicta declaraţia, unde trebuia să spun „nu bănuiesc pe nimeni de furtul actelor”. Asta după ce-i spusesem în ce împrejurări mi se furase portofelul şi pe cine bănuiam. Am obiectat că nu-i corectă formularea, trebuia scris – dacă era musai – „nu bănuiesc pe cineva anume de”. Nu-nu – răsunde biţanu’, scire-aşa cum îţi spun eu dacă vrei să ai actele în maxim o lună.
Pe urmă mi-a picat fisa: dacă bănuiam pe cineva anume, puteau amîna eliberare noilor acte de identitate pînă la prinderea făptaşului – dacă nu cumva pînă la condamnarea sa – ceea nu-i aranja „nici-cum”. Aşa, clasau furtul la pierdere – toată lumea mulţumită şi cu lacrimi pe obraz.
tirguketrii
decembrie 20, 2012
Din cîtă ţinere de minte am, eu spun că am rostit „loviliţie” şi scris cu „l” cît mai minuscul încă de pe vremea haloimăsului din guvernului provizoriu (nu vreau să-l denumesc altfel) care a consolidat la putere Banda bunicuţei&Co, aruncîndu-i pe indezirabili precum puii de cuci pe puii de pui din cuib matern.
Dacă şi altcineva s-a rostit astfel, nu eu îl voi acuza de plagiat, fiindcă trăiesc, convins, că Limba Noastră e a tuturor şi poate fi plămădită tropic simultan de mai mulţi, fără a şti unul de altul, fără a se fi dinainte înţeles.
Dar nu-mi însuşesc deloc opinia dlui Ca. Pro. că aş fi un „pubintelectual”, chiar dacă epitetul ar fi ornant în exces de calitate. Eu am fost şi am rămas un om normal şi un gînditor pe cont propriu, demult nemaiavînd eu prop-ensiune pentru ansamblurile de masă, indiferent de nume şi scop şi necum atras de ierarhii.
În judecata mea simplă, eu am sudat într-un cuvînt „lovitura” (de stat, desigur, ce s-a produs orice ar spune unii-alţii) cu „revoluţia” ce nu s-a putut produce numai din nişte revolte poate că spontane, dar cu certitudine de masă în acel încrîncenat în de toate decembrie cu 3 de 9, cu mult înainte de 999.
Cu greu am aflat ce înseamnă „pub(l)Intel(l)ectual”, nefiind eu rodat în anglicisme, deci mă declar că nu-s. Iar dacă Dl Propinaţiu e de acord să ne oprim aici, aici ne vom opri.
Îi mulţumesc pentru că mi-a prilejuit astă lămurire de „facere” a loviluţiei, cît mai pe înţeles!