Se întîmplă că primesc cu regularitate periodicul Asociaţiei Liga Albanezilor din România, Miku i shqiptarit (Prietenul albanezului, poţi cerceta arhiva revistei aici: http://www.alar.ro/arhiva.html). Mă bucur de acest cadou graţie doamnei Oana Manolescu, director al publicaţiei şi reprezentantă în Parlamentul României a albanezilor din România, căreia îi mulţumesc (şi) pe această cale. Ne-am întînit o singură dată, la o ediţie a Tîrgului de carte Gaudeamus, la Cluj, şi de atunci am rămas un „prieten al albanezilor”. Cum recent, adică în noiembrie anul trecut, Albania şi-a sărbătorit Centenarul Independenţei iar prietenii mei, motocicliştii de la Festina lente, tocmai au postat un amplu şi deosebit de interesant foto-reportaj dintr-o călătorie pe două roţi prin Albania, vă invit să-i însoţiţi. Veţi vedea că Albania înseamnă şi altceva decît Enver Hoxha, Ismail Kadare sau bunkere militare. O ţară „spectaculoasă şi aspră”, cum concluzionează autorii reportajului.
„Cupola unei cazemate te întâmpină imediat ce intri în Albania. Apoi zărim un alt bunker şi încă unul. Şi încă unul… După fiecare curbă, drumul este din nou şi din nou străjuit de cazemate ori chiar adăposturi pentru tancuri, săpate în stâncă sau din beton. Unele cupole sunt prin curţile oamenilor, prin grădinile de zarzavat; altele pe câmp ori pe dealurile din jur. Doctrina militară albaneză spunea în esenţă că inamicul trebuie ţintit din cel putin trei puncte, oriunde pe teritoriul ţării. Citeste aici despre cele 24 de cazemate construite pe fiecare km patrat al acestei tari. În total, mai mult de 700.000 – şapte sute de mii de bunkere pe 29.000 de km pătraţi ai ţării! Asta a construit în Albania cel mai crud dictator comunist din Europa, Enver Hoxha, cel care a izolat complet ţara şi a condamnat propriul popor la foame. Câte 4 albanezi pentru fiecare punct fortificat – întreaga populaţie urma să lupte de sub cupole ca aceasta:”
Citeşte tot reportajul şi priveşte toate fotografiile aici: http://calatoriifestinalente.wordpress.com/2013/01/25/albania/ .
Gogea's Blog 
Electronice
februarie 1, 2013
Foarte bun articolul ! Echipa de la magazinul online http://www.fancumparaturi.ro/ te sustine si iti va sustine blog-ul intotdeauna ! Iti multumim !
Dorin Tudoran
februarie 1, 2013
@ Vasile Gogea
Albania e o experienta foarte interesanta. Daca, mergand acolo, uiti prejudecatile din care este construita imaginea ei, poti pleca de acolo cu un plus de intelegere a unor lucruri ce par de… neinteles. Deci – nu este o experienta „buna” pentru oricine.
vasilegogea
februarie 1, 2013
@Dorin Tudoran
Da, mă gîndesc că ştii domnia ta mai bine! Cum ar veni, te duci pe două roţi şi te întorci pe trei! Dar tot mă fascinează şi continui să visez la o călătorie prin Albania!
Iancu Motu
februarie 1, 2013
Cele de mai sus imi aduc aminte de un film vazut prin anii tineretii. Cred ca se intitula „Cornul de capra”. Un film despre duritate, aspra educatie,violenta, fanatism ( din toate partile). Oricum o calatorie prin Albania poate sa para interesanta dar, vorba unui agent de turism din Croatia, este deosebit de riscanta. Un gen de plasare intr-un spatiu asemanator Vestului mai mult decat salbatic. Cel putin asa sustinea agentul in cauza.
vasilegogea
februarie 1, 2013
@Iancu Motu
Da, poate ca din Croatia asa se vede. Dar motociclistii nostri au vazut, la fata locului, altceva!
Doru d'Istria
februarie 1, 2013
@Iancu Motu
Nu si polonezul A. Stasiuk – in EN CAMINO DE BABADAG -, unde ne da o buna descriere a cazematelor construite prin munca voluntar-obligatorie sub tovarasii Enver Hoxha & Mehmet Shehu. Intre timp, lucrurile s-au mai aranjat. S-au rebranduit cit de cit. Unele cazemate fost-au preschimbate in baruri, altele in moteluri de zero stele, dar gratuite, pentru perechile de indragostiti. La Tirana insa… bulevardul lui Gjorgj Kastriota Skanderbeg e in continuare mai mare decit cel pus sub obladuirea nominala a unui hoge bezbojnic…
viesparul
februarie 1, 2013
Despre prejudecati asa este, cum spuneti. Si nu-i valabil doar pentru Albania, o tara in care m-am simtit oaspete chiar cu neajunsul unei infrastructuri subrede.
viesparul
februarie 1, 2013
Domnule Motu, singurul risc in Albania e sa te ratacesti nitel, din cauza indicatoarelor putine. Oamenii locului sunt foarte draguti, cel putin cu noi asa au fost mereu. Spatiul este salbatic pentru ca asa e peisajul acestei tari, o alta forma de salbaticie nu am intalnit.
Agentul din Croatia poate ar fi mai bine sa calatoreasca in Albania cu ochii deschisi; e o vorba: „ce dai, aia primesti” – nu mi s-a parut valabila si-n Croatia… poate agentul acesta ar avea ragaz, intr-o zi, sa analizeze deficitul de ospitalitate al compatriotilor sai – de doua ori m-am lovit de acest lucru in Croatia si niciodata in vreo alta tara…
tirguketrii
februarie 1, 2013
Mi-a plăcut mai mult de cei 5-6 clujeni care au tras la bicle prin Islandia şi-acum ne bucură de pe la unele televiziuni. Nu spun că ce ni s-a oferit despre albani (nu-mi place albanezi, că nu-s din togo, nici kitai) n-ar fi frumos… Dar…
„La Tirana insa… bulevardul lui Gjorgj Kastriota Skanderbeg e in continuare mai mare…”
Păi, încă din copilărie, prin mahala, ni se inculca ideea dintre „mărimea” piticului şi pohtele sale. Şi-acolo, ca şi pe-aici, mai peste tot, piticii (la stat, poate nu minte, simţăminte) au dat tonul la grandomanii. Nu m-ar mira să aflu că marele han, al celui mai mare imperiu, nu era mai mare decît scula(ta) armăsarului său.
Despre Albania, eu nu mai ţin minte decît că avea un post radio care se iubea cu maoiştii şi-n rest era duşmană cu toţi, mai puţin noi: că le cumpăram ţigările şi alcoholul. Despre cea de-acum, şi mai dejghinată, ştiu că are una dintre cele mai tari mafii, cel mai sărac popor sedentar şi cei mai prizaţi salahori pe la italieni.
Am avut şansa de a cunoaşte o familie de emigraţi politici la frînci. Desigur, foste cadre de conducere, trăind din expediente cinstite. Curaţi, eleganţi, civilizaţi, dar bărbatul cu o imensă durere-n suflet, numit dor de Ţară. Femeia rezista mai bine. Gospodar şi gospodină de clasă, la smic-ul ce primeau de la stat, adăugau „gardinaje” (pază de locuinţe-n lipsa locatarilor), asistenţă cu ora la persoane-n dificultate. Recent, au primit în spaţiu o bătrînă, nu numai din raţiuni umanitare, desigur. Femeia înoată excelent, zilnic aproape-n mediterană şi continuă să vorbească tare prost, dar cu tupeu franceza. Bărbatul tace în albaneză, eu tăceam în română şi ne-am înţeles tare bine. Proiectul de a veni şi ei pe la noi, încă nu s-a realizat.
De mai greşesc, nu-mi cer iertare!…
Eu, propaganda fie şi culturală, o storc pînă m-aleg doar cu scoarţa; desigur, chinină.
viesparul
februarie 1, 2013
Domnule Gogea, ma bucura mult ca ati preluat articolul despre Albania si sunt foarte bucuros ca v-a placut. Multumesc mult pentru interes si celorlalti de aici, toate cele bune tuturor!
vasilegogea
februarie 1, 2013
@viesparul
Cel indatorat sunt, si de aceasta data, eu.
viesparul
februarie 1, 2013
Catusi de putin, sunt onorat ca v-a placut si de asemenea ma bucura ca a starnit si interesul cititorilor blogului dvs.
Cum am mai spus, domnule Gogea, oricand sunteti binevenit sa „atasati” tot ce vi se pare interesant din calatoriile noastre.
Mult respect, domnilor!
Amicul Schipetarilor si al Scapatatilor
februarie 1, 2013
@ Ca unul ce stie, pe propria lui piele, diferenta de ospitalitate intre India si Pakistan, pot susura ca oamenii, cu cat sint mai saraci, si mai inapoiati ori mai simpli, cu atit sint mai primitori. De aia poate ca Hrvatii nu ar avea de dat lectii Schipetarilor. E drept, la cestia din urma, in majoritate musulmani (in ciuda constitutiei enverhoxhiste ce proclama, singura din lume, ca republica lor atee-i), ospitalitatea este si o obligatie religioasa, ca doar ii unul din cei cinci stalpi ai Islamului…
El Caminante de calzas verdes
februarie 1, 2013
@Viesparul
DE CAMINO A TARANTO, nimeream, pe timp de noapte, intr-un compartiment cu shqiptari ce se intorceau de la Milano, unde munceau sub contract, ca sa-si petreaca sarbatorile in matria lor, undeva pe linga Durres/Durazzo. Am dat la amicitie pasagera cu unul dintre dinsii, al mai june. Agraia foarte bine pre talieneste, ca majoritatea compatriotilor sai, cetise tot Ismail Kadare, inclusiv ”Generalul armatei moarte”, (desi nu era decit un simplu muncitor calificat) si, aflind ca mi-s moldovalahotransilvan la baza, ma descosea despre Dora d’Istria si Victor Eftimiu, arbanasi de-ai lui, iar eu, la rindul meu, il testam cu: COPIL, VIEZURE, CIOBAN, VATRA, postpunerea articolului hotarit aglutinat… I TAK DALSE.
vasilegogea
februarie 1, 2013
@L.P.
Imi pare ca un alt comentariu s-a ratacit, nu-mi dau bine seama cum, in hiperspam. Daca expeditorul doreste sa-l re-expedieze, voi fi cu mare bagare de seama.
Rusofonful
februarie 1, 2013
@Vasile Gogea
Nu-i bai. Era doar o intimplare cu un nostalgic shqiptar, inginer agronom iesit la pensie, intilnit, acum patru-cinci ani, in trenul de Atena-Salonic, nocturnamente. Stia citeva cuvinte muscalesti, invatate in scoala elementara, si, ori de cite ori pronuntam numele slavit al tovarasului Enver H, murmura: BALSHOI CELOVEK! BALSHOI CELOVEK!
vasilegogea
februarie 1, 2013
@Rusofonful
De data asta l-am pescuit din spam!
De camino a Babadag y a Tirana
februarie 1, 2013
@Viesparul
Bravo pentru imaginile cu lacul Ohrid! Nici cele din Bitola nu sint rele. Visez sa ajung p-acolo candva. Apropo: Ati urmarit cumva filmul istoric, difuzat cindva foiletoniceste pe Arte, LE DERNIER SEIGNEUR DES BALKANS? E accesibil prin iutubare. Peisagii extraordinare din sudul Macedoniei, din nordul Greciei si, mai cu seama, din Albania motociclata de domniile voastre.
viesparul
februarie 3, 2013
Eh. Nu sunt chiar mester la poze, ma straduiesc insa sa fiu cat mai convingator in imagini. Incercati sa mergeti p-acolea: Albania, Macedonia, Muntenegru; nu-i nici departe si nici scump! Eu unul am sa revin…
Nu stiu acest film istoric, insa va multumesc mult pentru sugestie, am sa ma „ioutubez” la acest film, multumesc frumos! Din ce spuneti, pare a fi de vazut! Respect, domnule.