Ateneul Român – 125. De la „Condeiul de aur”, la… „Lampa lui Ilici”!

Posted on martie 13, 2013

10



Ateneul Roman 

        „Edificiu-simbol al culturii naţionale, Ateneul Român, construit în inima Bucureştilor în urmă cu 125 de ani (1886-1888), a devenit exponentul arhitectonic şi spiritual nu doar al unui oras, al unei Capitale, ci al unei naţiuni. Aici au conferenţiat marile personalităţi şi savanţi ai României, aici au concertat toţi consacraţii şi tinerii artişti profesionişti ai ţării, aici au urcat pe podium multe formaţii şi solişti de nivel mondial, aici s-au lansat “în primă audiţie“ capodopere ale literaturii muzicale autohtone, aici s-au organizat primele expoziţii ample, retrospective de pictură şi sculptură ale maeştrilor artei plastice naţionale, aici s-au perindat regi şi regine, oameni politici şi oaspeţi de seamă de peste hotare spre a participa la evenimente de importanţă naţională şi universală într-un cuvânt, la Ateneul Român s-au petrecut momente de anvergură istorică ce s-au înscris în cartea de aur a poporului nostru.”http://fge.org.ro/ro/ateneul-roman.html)

            A existat, în „tinereţea” Ateneului Român, obişnuinţa ca Societatea „ateneiană” să omagieze periodic marile personalităţi în viaţă ale culturii, în sens larg, române. Aşa s-au întîmplat faptele şi în anul 1901, cînd Biroul Ateneului a decis să-l sărbătorească pe I. L. Caragiale la împlinirea a 25 de ani „de condei„. În cadrul unei impresionante întruniri publice festive, acesta i-a adresat dramaturgului această Adresă:

caragiale_1480

„Domnule coleg,

Eşti una din ilustraţiunile cele mai necontestate ale literaturii române contemporane.

Eşti unul din membrii Ateneului Român, cel mai iubit de auditoriul său inteligent, cult şi naţionalist.

Ai cucerit culmea cea mai înaltă a artei dramatice.

Şi această cucerire ţi-a asigurat-o Condeiul tău neîntrecut şi rodnic.

De aceea –

Biroul Ateneului te sărbătoreşte împreună cu toată inteligenţa română, la ocaziunea jubileului tău de 25 de ani de condei.

În numele Ateneului Român, Biroul te roagă, ca mic semn al marei sale iubiri pentru tine, să primeşti a înlocui pe masa ta de lucru, pana ta obicinuită cu acest condei de aur.

Când – lucru ce ades se întâmplă scriitorilor noştri – nu vei avea aur în pungă, ia între degete condeiul de aur şi mână-l să înfiinţeze pagine de aur pentru literatura română…

E probabil că nici aceste pagini de aur nu te vor îmbogăţi. Dar vei îmbogăţi tu naţiunea română cu giuvaerurile făurite de mintea ta de meşter subţire.

Închinându-te ţie, magistre stăpâne al condeiului de aur, şi-ţi urez s-ajungi cu sănătate la jubileul de aur, când vei putea zice ca poetul latin: <<Acum se cuvine cu mirt verde a împodobi capul meu>>.” (citat după Marin Bucur, Opera vieţii. O biografie a lui I.L. Caragiale, vol. II, Cartea românească, 1994, p. 147)

               Acum, la împlinirea a 125 de ani de existenţă a acestui „simbol al culturii naţionale„, printre alte fapte culturale notabile, dedicate momentului jubiliar, aflăm (de pe platforma http://www.hotnews.ro/stiri-politic-14342029-ion-iliescu-sarbatorit-ateneul-roman-peste-suta-persoane-fostul-presedinte-implinit-83-ani.htm) că: 

iliescu munchausen

            „Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, este sărbătorit duminică seara la Ateneul Român, în prezenţa a peste o sută de persoane atât din lumea politică, dar şi din cea culturală şi sportivă, jurnaliştilor fiindu-le însă interzis accesul. Ion Iliescu a împlinit duminică vârsta de 83 de ani. El este  este sărbătorit la Ateneul Român prin lansarea unei cărţi dedicate lui şi printr-un concert, anunţă Mediafax.”

             Poate s-ar fi cuvenit să i se dăruiască şi lui, nu „un condei de aur”, ci un „glonţ de argint”, sau „un lămpaş de aur”. Şi să i se dedice un concert la „două ciocane” acestui om care a scris cu sîngele altora „cartea” carierei sale politice!

              O tempora, o mores!

             Nu ştiu de ce şi cine pare că ne-a blestemat, pe noi românii, să „scuipăm în fasole” în aproape toate zilele de sărbătoare. „Daţi un leu pentru Ateneu!”  Îl dau, cu inima mare, dar sunt asemenea momente ignobile în care mai că-mi vine să nu mai dau nici doi bani!