Andrei Zanca: „Requiem”-ul „gotic”.

Posted on Martie 27, 2013

14



 andrei-zanca

          Un nou volum de poeme, în totul excepţional, semnat de Andrei Zanca a apărut de curînd la editura prietenului său, poetul Mircea Petean, Limes. Cu un titlu care concentrează în structura şi semnificaţia simbolurilor convocate în el aproape tot ce se poate spune esenţial despre autor: Crucea Nordului – povestea unei singurătăţi mântuite. Deşi nu o prezentare a acestei cărţi este scopul acestei postări, voi mai adăuga, în vecinătatea ei, aceste cuvinte dedicate lui de marele său prieten, singularul poet Mircea Ivănescu

         „…mă bucur foarte mult că mi se dă prilejul de a-mi mărturisi admiraţia (în care intră, cum s-ar spune, în proporţii inegale iubirea, invidia şi încîntarea ca faţă de orice lucru de mare preţ), pentru poetul de limpede – şi dureros – şi înalt sunet, care este Andrei Zanca.

           << Sigur e că viaţa lui nu e numai lumina aceasta/însingurată de ivirea iernii/lin adâncind/abisul ce acum poartă numele tău/pe coperta unei cărţi. >>”

             Iată, în continuare, o amplă „probă” poetică din acest mai mult decît o lumină însingurată: o comuniune în memorie.

                         requiem gotic                                                

                                                                i.m. mihail pintea

ai vrut să închei un armistiţiu cu vara, crezînd

că noaptea va ţine locul unei brize

învăluind satul în care te-ai ivit.

.

n-ai mai ajuns să-l revezi, iar valul de somn al oamenilor

te-a împins departe, pe nedorite meleaguri

.

–     o gîză se zbate-n fereastră cu aripile-mbolnăvite de amurg   –

.

străzi şi uliţe ţi-au spulberat zilele

            şi-n fiecare gară

ai părăsit o literă din numele tău

            ajungînd atît de ignorat

.

ca aerul pe care-l sorbeau spre a te uita

într-o sală de aşteptare, zorile

.

ţi-au fost zăbrelite o vreme, trecutul

ajungîndu-te din urmă, încotro ţi-ai îndreptat paşii

                                    cînd ţi-au spus că eşti liber?

.

descoperind oameni blajini peste tot, răfuindu-te

cu personalul ce mijlocea între steaguri şi tarabe

.

devenind tăcut doar pe istmul copilăriei urmărind

            răbdător convalescenţa rîului

.

între două războaie       după prima şi ultima

                           plimbare

a bunicilor prin europa

.

rafale de singurătate

            sclipeau deasupra zăpezilor

.

tot mai stinse în întunericul boreal al neputinţei

printre voci adăpostite în spatele pînzei difuzoarelor

.

se frîngeau păşind în extaz glasuri dezabuzate

învălmăşindu-se cu morţi crime explozii epidemii

.

pe tine te chema însă mereu Ardealul continuînd a asculta

răbdător pulsul adînc al cîmpiei transilvane, chipul brăzdat

.

de aduceri aminte la fel ca atunci cînd deschizi o carte-ngălbenită

şi te izbeşte straniu numele şi anul unuia …ex libris… şi nu mai e..

.

vocea ta urcînd mereu în susul apelor, rescriindu-ţi viaţa.

împărtăşită oricui învins de ploaia de afară

.

şi-afară ploua ca o resemnare, privirea plutind pe băltoace

laolaltă cu rămăşiţele verii, însă nimeni.

.          

nimeni care să bată la uşă. tîrziu, un soare hepatic

se agăţa de olane, odihnindu-se pe buzele tale

.

răvăşind ramele tablourilor peste vrafurile gazetelor de altădată

unde un paianjen străbătea deşertul de praf peste titlurile

.

ce-ţi înfiorau odinioară nările cu mirosul lor

…ceaiul dînd în clocot… pensula zbicindu-se…

.

peste ultimele sonete închipuite ale lui shakespeare

.

cîini de pripas strecurîndu-se pe sub tejghelele stropite de muşte

lîngă lăzile de tablă unde se-nlănţuie gunoaiele

.

…păşeşti agale către casă cu o sticlă de lapte în plasă

mărunţind în el coltucul de pîine. sorbind încet

.

în plescăitul protezei, palma furnicîndu-te de aduceri aminte…

.

                        …strîngeai în pumn un bruj de pîine ascunzîndu-l

                        de privirile celorlalţi din temniţă, aşezaţi de-a dreptul

                        pe pămîntul jilav cu spatele lipit de igrasia zidului.

erau cei ce-şi înfulecaseră partea ştiind acum că-n  pumnul tău

se afla dumicatul păstrat pe mai tîrziu.  un nod între gură şi pîntec.

noaptea, printre sforăituri vei lăsa să se topească una cîte una îmbucăturile

cît unghia încercînd să nu se audă nimic, iar şobolanii culegeau

printre picioarele amorţite ultimele firimituri şi toată pivniţa se umplea

de ochi roşii. plini de ură. de atunci ţi-a rămas năravul de-a cumpăra

mereu pîine. dosind-o în spatele perdelei pe pervazul scorojit…

.

uitată rămînea. uscîndu-se. iar, cînd deschideai geamul, vîntul

se plimba uşor prin mătasea mucegaiului, ah

şi ziua numelui…

                        cînd cu obrajii vrîstaţi de cute şi nerăbdare

            ne rugai printre pahare – în povara-ţi de mai cincizeci de piele şi oase –

să te aşezăm pe lustră, de unde legănîndu-te îţi rostogoleai umbrele

            peste tavan… şi erai mai mult decît al nostru, doreai tu să ne spui

                        printre clinchete şi fursecuri zdrobite…

.

pe cînd timpul tău se scurgea îngrozit în timpul nostru

un nepot cu părul alb ne erai

în nepăsarea şi necutezanţa nostră debusolată

nedîndu-te în lături de la nici un gest

ce-ţi putea clătina rangul senectuţii, nicicînd

îmbîcsit de reciful de pretinsă prestanţă

al bretelaţiilor cu sclipiri de aur printre gingii…

.          

însă cine s-ar incumeta să străbată un suflet viran

neluînd în seamă buruienile şi mărăcinişurile cînd vremuri

            trecute dădeau tîrcoale vîrstei oglindindu-se-n ea

absorbite de resemnare?

.

ori poate eliberarea de sub prejudecăţile hilare ale acelor vremi

să-ţi fi creat o imagine mai apropiată

de ceea ce aveai încredinţarea a fi?

.

întotdeauna trecutul ne apare în purpura fină a crepuscului încremenit

ca-n romanele lui cabanis, încît deseori te-ntrebi   să fi fost august

ori soarele la chindie al acelei înserări de martie să fi fost doar preludiul

unei presimţiri în plină vară, cavafis?

.

…camera ta… ce refugiu…

unde la un pahar clandestin, oricine putea să adaste şi să uite

însingurat de dezlănţuirile trecătoare de afară

.

un compartiment în care într-un murmur de formol

călătoreau prin tărîmul dintre două războaie ori

priveau doar crengile legănîndu-se în vîntul domesticit

de vorbele tale susurînd parcă din alte vremi, încît

deseori închipuirea mea era mai vie decît auzul.

.

…un simpl gest era însoţit

                        de nesfîrşite amănunte

ca spre a mai reţine totul. a ne mai reţine.

un timp dăruit. ce ofrandă mai mare?

.

            din ţeava ruginită, apa picura în silă. bărbaţi de seamă

şi femei superbe ţeseau amalgamul istoriei, pentru tine însă

            simplul trăitor al pămîntului din satul îndepărtat

.

era mai de preţ ca schopenhaurii şi roosevelţii lumii… te aflai

            în mijlocul unei ciudate rase, căci de eşti slobod

de-a trece o stîncă, te-mpiedici neputincios de zidurile ridicate

de semeni…

.

afară,

rîuri în febră, nopţi prelinse în plină ziuă

            şi te întorceai acasă unde nu te aştepta nimeni, zîmbind

la amintirea celor ocrotiţi, nicicînd singuri

            fericindu-te însă pentru binefacerile singurătăţii… radioul

păcănea uşor, iar pisica se strecura printre gratii

            cu coada clătinîndu-se ca o antenă…

.

un sentiment de ploaie între iarba arsă şi cer.

.

reşoul murmură lin un abur de mentă

            insinuîndu-se deasupra paletei sticlind de ulei

printre tablourile abia înfiripate laoaltă cu vîntul şi pulberea

            ce se odihnea sub catifeaua canapelei

prin fereastră,  acoperişurile înverzind sub ploaie

.          

…secante de tristeţe…

                                                            peste cele zărite

.

şi privirea… instituind timpul inimii

amintiri fără sfîrşit. gingaşamare.

                                                            gingaşamar.

.

încet acum. în penumbra ştearsă de fîşîitul maşinilor

şi trilul frunzarelor amuţind păsările

                                                            …de pe burlan,

apa picura pe pămîntul dantelat

            se prelingea pînă sub botul

cîinelui înălţîndu-şi privirea de la tine la peretele jupuit

            …memorii…

.

pagini smulse între acalmie şi o lume decupată de propria-ţi viaţă

            privind în urmă cu mărite pupile

.

amesteci cărţile timpului în pasenţa ce ignoră prezentul

            iar mărturisirile se strecoară printre cîmpuri minate

.

cîmpuri ghimpate sfîşiind un giulgiu de stepă

            o vizuină de poezie

.

unde deseori zăceam striviţi între nu e voie şi nevoie, afară

            ningea dintr-o iarnă uitată

.

o senzaţie de brad pe limba focului

.

“neguri sure peste şes… unde-i tărîmul cu nesfîrşitul lui cuprins

unde glasul tău a rămas mut, unde glasul tău a rămas stins?

scrăşnet de roate şi apoi tăcerea grea se-nalţă… din gară fum involt

luminile sunt stinse doar braţele spre cer le-nalţă ca pe prapori

…pustiu sunt şi stingher în noaptea de septembrie…

            …ti-au frînt elanul, aripile…

opăcit avîntul… cîmpul încrederii plin de polomizi…

…vitele nu-şi mai întind să le mîngîi botul ud şi-n ochi

parcă li s-a oprit un rădvan de tristeţe…

…peste inima mea şi-au scuturat zăpezile mizeria şi ţi-am uitat

ţie, făpătura; satului, livezile… slovele care mă strigă

mă cheamă mi-au umplut gura de lacrimi ca o zeamă…

doamne, de ce m-ai osîndit dacă de mic n-am vrut

să mă asemăn cu nimeni în nimic… şi-am vrut să fiu numai

ce-am fost, de la început, vrere românească gînd durut… »

.

…versuri, şire, schije uitate… mai toţi petrecîndu-se… în singura-ţi carte….

cu urechile vuind de memorie

                        şi buzele amorţite de favoarea durerii

ai traversat aproape un secol

                        cu înverşunare risipind slăbiciuni şi fidelităţi

aidoma mai tuturor, poposind în lumea poemelor conjuncturale

                        izgonindu-ţi teama printr-o carcasă de vorbe

repovestindu-te fără de contenire

            căci nu mai aveai puterea răsfăţului încă unei suferinţe

                        o pală de nelinişte

ne-nfioară de atunci zorile

            înainte ca ziua să-mpartă în minute şi ore aceste meleaguri

                        ce se îndepărtează de noi mereu

.

corbi înnegurează tărîmul    lopătînd prin răsuflarea noastră

ah, orice vorbă sătulă de manuscrise şi guri

            îşi are propria umbră

pe străzile îngonindu-ne necontenit

.

apatie şi victimă. sortire. arhaică vorbă de ţăran.

.

…niciunde nu mă odihnesc mai bine ca prin spitale

privind cum flutură cerul de martie peste acoperişurile de tablă

            asfaltul întunecîndu-se lin spre nord

.

..mă dor gingiile şi încă o iarnă s-a dus… şoapte rupte.

alăturări de crîng la margine de sat şi paşte. alăturări ale

            smereniei de beci

.

o, să hălăduieşti pe străzi îndelung

            îndelung, pînă nu le vei mai şti nici numele, nici

cînd prin spitale te vei tîrî prin nenumitele coridoare

.          

iată, unde omul-pieton este egal cu omul-bolnav

în odaie răbufnind deodată un aer stătut de hrubă

.

un ascensor urcă de-a lungul intestinelor şi se opreşte în gură

cine-i la rînd… cine e pregătit pentru o incursiune

            sub zero grade prin măreţia omului….

.

                                                ai grijă de ceai… mă duc

să-mi prăjesc cîteva felii de pîine… nu mai pleda atîta… nu pleca încă…

.

astfel am intrat în ultima vară a celui care i-a cunoscut, dincolo de temniţe şi peregrinări, pe voiculescu, eliade, arghezi, camil şi cezar, lovinescu şi sburătorii săi, goga, eftimiu, istrati, blaga, teodoreanu, streinu, bacovia, vinea, vlasiu, jebeleanu, botez, baltazar, ţuţea, grigore popa – sorbind şvarţuri la café de la paix, la capşa…lăsîndu-ne moştenire o amintire fără de pagini. prietenii…jean pop, papahagi, vartic, borcilă, guga, sin, moraru, ivănescu, adăstînd în jurul unei cafele la arizona

.

o lume a poeziei

                                    pe care nu o poţi împărţi

                                                                                    cu nici o voce

.

mizeriile unui om aflat pe pragul morţii

nu interesează decît pe cei ce

nicicînd nu se vor aventura ori vor

risca ceva, căci după cum artistul

adevărat este acela care nu se

mulţumeşte a fi un tranzistor

pentru Vocea neliniştitoare, ci îşi pune

în pericol integritatea sprirituală

şi viaţa spre a depăşi acest prag, tot

astfel un simplu trăitor fără veleităţi

artistice înlătură orgoliul de a-şi face

un bilanţ al vieţii sale exemplare

considerînd că i s-a oferit marea

şansă de a se regăsi.

.

            – : alles vergängliche ist nur gleichniss:  –

Anunțuri