Zece ani fără Madi! În continuare, incapabil să scriu „texte” despre ea. Reproduc această fotografie (realizată de Constantin Cojocaru, prietenul meu şi fotograful „oficial” al revistei ASTRA, cînd locuiam în Braşov) din aprilie 1990. Şi reiau „cuvintele revoltate” ale lui Bogdan Ghiu (aşa cum s-au „potrivit” ele la data morţii Marianei). Dar, desigur, şi un poem „bătut”, de Mariana Marin, cu maximă „delicateţe” pe nicovala atelierelor suferinţei.
Sper să fie suficient pentru o scurtă dar nu superficială aducere aminte! Şi, nu doar în minte…
„La moartea lui Madi, care cu atîta blîndeţe va fi avut să trăiască pe undeva, printre noi, pînă la durere, în loc de durere – mai bine spus, stupefacţie, consternare –, sînt furios.
Şi cred că aceasta este, aceasta trebuie să fie, prieteni, fraţilor, puţinilor, împuţinaţilor, trădătorilor, lecţia poemelor straniu răsucite şi a vieţii lui Madi. Pe fondul de moarte al clipei de azi, nespus mă înfurie moartea lui Madi: în plină ipocrizie şi în deplină ticăloşie, în suflul de deşert al prostiei încîntate de sine ce ne sufocă, avem nevoie mai mult ca oricînd de copilul Mariana Marin, de alinturile revoltate ale purităţii, de conduita, de versurile-decalog pe care le-a scris pur şi simplu pentru că le trăia şi pur şi simplu pentru că nu putea trăi altfel.
A fost şi trebuie să continue să fie puritatea neînduplecată a generaţiei mele. Acum, copilul care se zbate în toate versurile ei, în sfîrşit, a scăpat, a evadat. Vom putea fi la înălţimea somaţiei etice permanente pe care a încarnat-o viaţa şi scrisul lui Madi? s…t Madi a plecat să-şi continue misiunea, după ce ne-a pregătit suficient. De unde e (căci de fiinţă e vorba), va încerca să mijlocească pentru scăparea şi îndreptarea noastră. S-o primim, azi, ca înger vertiginos-ascensional al sufletului nostru ars. Zboară acum ca o săgeată spre înalt. După ce va fi trecut prin inimile noastre. Să rămînem, aşadar, încordaţi. Să gîndim superior şi celest: lifting existenţial.
Roagă-te pentru noi, Madi! Şi încearcă să ne faci înţeleşi, cu bolboroselile noastre, acolo sus, unde sensurile sînt imediate, directe şi clare. Şi, dacă poţi, din cînd în cînd mai luminează-ne, aşa cum ai făcut-o dintotdeauna, copilule.
Cine ştie, poate că iar ai avut dreptate“. (Bogdan Ghiu, în Ziua literară, 7-13 aprilie 2003)
________________
MARIANA MARIN:
Elegie XIX
Închisoare vie,
cît de puţin semeni tu cu ceea ce se vede!
.
Dar cum să te poţi despărţi de păpuşa dezastrului
cînd de atîtea ori i-ai cîntat în nopţile ultimilor ani,
de atîtea ori te-a cutremurat atingerea cartonului ceruit.
Rînjetul de beţivă şi mătasea ochilor
îţi mai stau şi azi atîrnate de braţe.
Cum să poţi spune că nu ştii nimic,
că nu îţi aminteşti nimic
despre împunsătura din inimă,
despre rumeguşul jilav al dimineţilor
cînd încă erai,
cînd încă te încăpăţînai să fii.
Nimic nu este cu nimic
şi nimeni cu nimeni,
noi doar ne adăugăm.
Şi tocmai de aceea
cum să te poţi despărţi de ceea ce eşti,
de ceea ce te încăpăţînezi să rămîi
şi strînsă / cu atîta dragoste şi trudă /
în această închisoare vie
din care, privindu-te,
atît de puţin semeni cu ceea ce se vede.
(Din volumul Mariana Marin, Atelierele (1980 – 1984), Cartea românească, 1990.)
AAG
martie 30, 2013
Cu ceva vreme inainte de plecare, am intilnit-o pe Mariana Marin la Uniune si dupa ce am schimbat amabilitati si cite o carte, am primit promisiunea ei ca imi va trimite un text, o colaborare pentru revista pe care o faceam atunci, Antiteze. Colaborarea a venit, mai apoi, sub forma de veste. Mariana Marin a fost (este) un martir al poeziei romane. Textul de mai jos a aparut in volumul Gloria milei, din 2004.
POEMUL NEPRIMIT
DE LA MARIANA MARIN
Moartea-şi adună pruncii acasă
pruncii ei risipiţi prin lume
pentru fiecare face un loc cu verdeaţă
pentru fiecare plînge cînd îl ştie departe
ah, ce mamă bună e Moartea
ah, ce mamă bună e Moartea
din pîntecele Morţii am ieşit
aşa cum se nasc pietrele din mare
pe lacrimi vine Îngerul şi pune sare
pe sare vine Îngerul şi presară lacrimi
Viaţa sfîrîie, Moartea sfîrîie
Doamne, e adevărat că Poezia e un abur
care iese din combinaţia
apei vieţii
cu sarea morţii?
Cu un an în urmă
vorbind cu Mariana Marin
despre soarta grea a lumii care nu iubeşte Poezia
i-am cerut un text
pe care ar fi trebuit să-l scriu cu litere de cerneală
(nu de aur)
pe o pagină de revistă:
era vorba de un text
care (ar fi trebuit) să găurească hîrtia
un text care să-l facă pe culegătorul de litere
să se sinucidă
(nefericitul,
chiar am suferit o clipă pentru el!)
un poem despre Nimicul Nostru de toate zilele
pentru care ne ridicăm din pat în fiecare dimineaţă
cu care chiar credem
că avem ceva în comun
un poem pe care numai
Mariana Marin l-ar fi putut scrie
am numărat zilele:
prima zi în care n-am primit poemul
a doua zi în care n-am primit poemul
a treia zi în care n-am primit poemul
a patra zi în care n-am primit poemul
a cincea zi în care n-am primit poemul
a şasea zi în care n-am primit poemul
a şaptea zi în care n-am primit poemul…
Cum trece timpul citind poezie!
Cum trece timpul scriind poezie!…
Poemul de la Mariana Marin n-a mai sosit
dar am primit vestea că a murit.
Şi acum cred că acesta e poemul pe care ea l-a trimis
multiplicat în o mie de prieteni:
Moartea-şi adună pruncii acasă
pruncii ei risipiţi prin lume
pentru fiecare face un loc cu verdeaţă
pentru fiecare plînge cînd îl ştie departe
ah, ce mamă bună e Moartea
ah, ce mamă bună e Moartea
podaruAurel Podaru
martie 30, 2013
Mariana Marin, Virgil Mazilescu, Bogdan Ghiu si eu, intr-un restaurant cochet de pe Calea Victoriei, in 1984, vara, anul in care Virgil Mazilescu… s-a dus! O zi care mi s-a fixat definitiv in memorie. Recunosc (in aceasta poza), dupa atatia ani, ochelarii Marianei Marin. Si ochii,
cu care ma privea ca pe unul cazut din luna (in final, ramasesem in doi, la restaurant, fireste). Fie-i memoria binecuvantata!
Aurel Podaru
Culai
martie 30, 2013
O tristă veste, despre o necunoscută ce nu mai este (de 10 ani nu mai e fizic!), de ce-ar trebui să mă (ne, cu voia celor care au ştiut-o, iubit-o, preţuit-o) afecteze…
Pentru că nimic din ce-mi vine-n a sufletului casă, de pe acest blog, nu-mi mai este străin. Şi mă bucur de fiecare postare, ca de o boare de aer tare, dinspre veşnicie.
Zecele, decada ne leagă şi ne desparte pe mine de Om şi Poetă. Veni pe lume la 10 ani după cel ce nu va şti de dînsa, decît 10 ani după a sa prematură plecare. Şi mai sunt în timp absolut 3 decenii între vîrsta ei şi etatea mea. Din care, cel puţin ultimii 20 îi regret că nu mi-au adus nici o veste din parte-i… Fie şi prin poemul comemorativ al dlui AAG… Fie şi prin foile de literatură pe care le tezaurizam într-o provincială sală de lectură… Şi nici mîinile mele de bibliotecar ce-a scos din şi repus la raft kilotone de cărţi, n-au avut noroc şi parte să dea măcar peste una din cărţile sale şi-apoi să uite de sine, de slujbă, pentru nişte vremelnice oare, cetind printre rafturi…
Mulţămită acestui In Memoriam şi internetului, voi putea măcar de acum încolo să aflu mai temeinic cine a fost Omul şi Poeta Mariana Marin. Din puţinul deja aflat, ofer celor la fel de ignoranţi ca mine, acest link:
http://www.romlit.ro/in_memoriam_mariana_marin
Şi încheierea unui prieten mai fericit în restrişte: „Dacă ai mai fi alături de noi, ţi-aş aminti că niciodată dragostea care ţi se arăta nu te-a lăsat indiferentă. Apleacă-te deci asupra celor ce vor să îţi audă pentru ultima oară vocea: morţii nu mai au dimineaţă, spuneai, dar mâine în zori eu încă voi aştepta un telefon de la tine.” (Claudiu Komartin)
Fie-i veşnică pomenirea!
Ioan Moldovan
martie 30, 2013
Ce bine, Vasile, ca ne mai aduci aminte de lungul de zile
si ne aduni cat de cat sa vedem daca mai avem lacrimi
pentru cei mai buni ai nostri care s-au dus
acolo unde-i sus: mai presus de ce incropim pe aici acum
pentru cei care ne curata de zgura si fum…
vasilegogea
martie 30, 2013
@All
Stupefiat, înmărmurit am primit vestea că prietenul nostru, excepţionalul poet Eugen Axinte, s-a stins din viaţă joi dimineaţă, la Braşov.
Dumnezeu să-l ierte şi să-l aşeze şi pe el alături de toţi ceilalţi, pomeniţi sau uitaţi, fraţi ai mult prea dijmuitei noastre generaţii!
Dorin Tudoran
martie 30, 2013
@ Vasile Gogea
Ma bucur tare mult ca tu esti cel care ne reamintesti astazi de Madi!
Mara
martie 30, 2013
Un gind bun si o rugaciune
http://m.youtube.com/watch?v=f7MyqXdjhVA#
tirguketrii
martie 30, 2013
Mai sărac, de data aceasta fiind internetul (fără I-maj), speranţa-mi va fi în hazardul care cîte odată, de nişte ani, pentru mine se numeşte şi Vasile Gogea.
Dumnezeu să îl ierte pre robul său, Eugen!
Toader Hribeanu
martie 31, 2013
In numele poetilor Lucian Vasiliu + Liviu Antonesei, zic si eu: Madi e cu noi!