Şcoala „Ioan Bob”, din Cluj – 160 de ani de existenţă (II).

Posted on aprilie 7, 2013

10



                Profesorul şi istoricul Iancu Moţu îmi trimite o completare documentară la primul său articol dedicat jubileului primei şcoli româneşti din Cluj, postat de noi aici: https://vasilegogea.wordpress.com/2013/02/23/scoala-ioan-bob-din-cluj-160-de-ani-de-existenta/. O găzduiesc şi pe aceasta cu bucurie şi în semn de profund respect pentru istoria acestei adevărate „cetăţi de învăţătură românească” edificată în inima unei alte cetăţi!

               Iată textele:

               O fericită întâmplare a făcut ca în urmă cu un număr de ani colega noastră, doamna profesoară Monica Moraru să intre în posesia „Cărţii de Aur” a Şcolii, totodată a actului oficial, datând din anul 1935, act prin care actuala clădire primea statutul oficial de prima şcoală românească din Cluj. Doamna profesoară Monica Moraru publică în Revista şcolii noastre (nr. 5) în legătură cu jubiliarul eveniment următoarele:

  1278136020_scoala-ioan-bob                                                       Gând bun

               În toamna anului 1996 o întâmplare obişnuită avea să ducă la şirul unor activităţi care de atunci toamnă de toamnă se desfăşoară în şcoala noastră. Întâlnirea cu fostul meu elev Mihai Andrău a fost scurtă, dar ea a însemnat începutul. Printre „amintirile” tatălui său, fost director şi profesor al Şcolii nr. 2, el a găsit „ceva” pe care mi l-a adus simplu, spunându-mi că-mi va fi mie de mai mare trebuinţă şi crede că-l voi folosi cum se cuvine. Era „Cartea de aur”  a Şcolii. Am citit cu aviditate pagină de pagină şi m-am cufundat în istoria acestui locaş de şcoală românească. Mi-a venit fulgerător ideea să organizez o sărbătoare, o sărbătoare de şcoală. Conducerea şcolii m-a susţinut şi am început să fac demersuri pentru pregătirea ei. Timpul era scurt, dar merita să ne bucurăm de 60 de ani de şcoală într-un local ce fusese inaugurat la 26 octombrie 1936 şi reprezenta atunci prima şcoală românească între zidurile bătrânului burg al Clujului. Am găsit în persoana domnului Septimiu Râmboiu (bunicul elevei mele din clasa a V-a, Anda Morar), un fost elev al şcolii care a evocat cu multă preţuire figura luminoasă a directorului şcolii de atunci, Traian Zinveliu, care, cu tenacitate şi dăruire s-a luptat să ridice localul cel nou al şcolii. După Marea Unire din 1918 în mijlocul oraşului nu exista nici o şcoală pentru elevii români, în timp ce elevii conaţionalilor se bucurau de clădiri frumoase şi reprezentative. Strădania nu a fost zadarnică, astfel, la 26 octombrie 1936 glasul emoţionat al unei eleve a şcolii saluta:

            „Stimaţi oaspeţi şi domni mari

             Cu toţi bine aţi venit

             În şcoala ce-aţi ctitorit!”

            Serbarea susţinută de elevii şcolii a fost frumoasă. Preotul profesor a început-o cu serviciul divin.

Eu am prezentat spicuiri din „cartea de aur” şi un scurt istoric legat de învăţământul românesc în Transilvania. În podul şcolii, după îndelungi căutări, am găsit placa de marmură ce s-a fixat în 1936 pe peretele clădirii în care erau precizate data înfiinţării şcolii, numele directorului şcolii, al ministrului învăţământului, al arhitectului şef şi al Majestăţii Sale Regele Carol al II-lea, monarhul României. Elevii au recitat cu sensibilitate, au cântat, au jucat, etalându-şi talentele.

450px-Biserica_Bob_din_Cluj_-_bustul_episcopului_Bob

În 1999, în data de 30 noiembrie am asistat cu mare bucurie la dezvelirea bustului episcopului Ioan Bob şi la acordarea Şcolii nr. 2 a numelui eminentului episcop greco-catolic Ioan Bob, care este de fapt mentorul nostru spiritual. De numele acestui prelat din „secolul luminilor”, Clujul leagă înălţarea primei biserici româneşti greco-catolice în interiorul zidurilor „intra muros” oraşului Cluj şi de bună seamă şi a unei şcoli în care copiii românilor să înveţe să scrie şi să citească în limba strămoşilor.

De atunci, în fiecare sfârşit de noiembrie ne pregătim de sărbătoare. Ateliere de lucru pregătite cu sensibilitate şi competenţă, expoziţii, spectacole cu recitări, cântece şi dansuri, întreceri sportive, numere din revista şcolii „Bob! O!…Ce-i!?” marchează ziua şcolii.

(Bustul Episcopului Ioan Bob, operă a sculptorului clujean Ilarion Voinea)

Anul acesta se sărbătoresc 150 de ani de şcoală românească. Emoţionaţi elevi, învăţători, profesori, părinţi, bunici şi toţi cei care apreciază prestaţia Şcolii „Ioan Bob” în învăţământul românesc se pregătesc de sărbătoare.

Fiecare an care va veni va mai adăuga ceva revistei şcolii şi câtă vreme vom fi ne vom bucura împreună şi vom fi mândri să spunem „suntem sau am fost cândva ai Şcolii Ioan Bob”.

La mulţi ani şcoală! Să-ţi împlineşti mereu destinul acela de a forma oameni demni, educaţi şi instruiţi.

            În „Cartea de Aur”, directorul de atunci al şcolii TRAIAN ZINVELIU, a scris un prim istoric al şcolii. Este, credem noi, un document care acoperă istoricul şi evoluţia şcolii de la înfiinţarea sa de către episcopul Ioan Bob, dar ne mai arată şi rara şi extraordinara dăruire şi activitate a unui dascăl şi director de şcoală care s-a luptat cu autorităţile vremii pentru a-şi atinge scopul: obţinerea unui local de şcoală modern, în timp cu timpul în care trăia Clujul de după Marea Unire. Credem că este foarte nimerit să-i dăm cuvântul mai departe:

“Din istoricul şcolii primare de stat Nr. 7 din Cluj, strada Bob

            Întocmai ca la toate popoarele şi la noi la români, dacă vrem să căutăm începutul şcolii şi al instrucţiunii, aceasta o găsim în biserică. Atât în Muntenia, Moldova, în Transilvania, Banat, cât şi în ţinuturi locuite de români, prin secolul al XVI- XVII-lea, dăm mai întâi de urma şcolilor bisericeşti, adică şcoli înfiinţate pe lângă biserici şi mănăstiri, în care preoţii, călugării şi cântăreţii pe atunci singurii cunoscători de carte, instruiau în ale citirii şi scrierii pe cei care doreau să se preoţească.

            În tinda bisericii, în casa preotului sau a cântăreţului, preoţii şi cântăreţii, pe lângă fiii lor, mai instruiau şi pe alţi copii doritori de învăţătură, în citirea cărţilor bisericeşti, tipic cântări şi ceva din aritmetică.

            Aşa s-au petrecut lucrurile şi în Transilvania, unde românilor nu li se permitea să cerceteze nici măcar şcolile străinilor.

            În Cluj, primele şcoli primare româneşti au luat fiinţă pe lângă bisericile din Mănăştur şi biserica din str. Bob, Data înfiinţării şcolii primare din strada Bob, din lipsă de dovezi, n-am putut-o afla. Arhiva bisericii a fost distrusă. După spusele bătrânilor, şcoala n-a putut lua fiinţă decât după edificarea bisericii.

            În istoria oraşului Cluj, ( Koloszvari tortenete) pag. 856 am aflat următoarea relatare:

            În anul 1825, luna iunie, ziua 21, Baldi Victor, parohul parohiei greco-catolice unite şi protopop onorar, a cerut de la judele regesc să ajute parohia, să înfiinţeze o şcoală. Ca motive aduce că sunt 153 proprietari de case, apoi prin măierişte mai sunt tot cam pe atâţia locuitori, care stau cu chirie, servitori şi argaţi (salahori) şi vreo 200 servitoare. Dacă s-ar conscrie toţi ar fi vreo 2000 şi binele obştesc pretinde ca şi parohia (eclejia) să aibă o şcoală poporală (schola trivialis), unde copiii să primească în limba maternă cunoştinţele necesare.

            Cererea parohiei n-a avut succes fiindcă n-am găsit nici o urmă despre aprobarea ei.

            Biserica din strada Bob s-a clădit în anii 1799-1800, date pe care le-am aflat tot din istoria oraşului Cluj, unde se scriu următoarele:

            În anul 1800 s-a edificat biserica greco-catolică din strada Bob, pe cheltuiala episcopului Bob Ioan.

            Pe o piatră de la intrarea în biserică şi pe clopotul din turn se pot citi inscripţiile în limba maghiară “Pentru mărirea lui Dumnezeu, a edificat-o din averea proprie Bobb Ioan, episcop de Făgăraş. Anul 1799”. Pe clopot mai scrie “ S-a turnat din donaţiunea binevoitoare a episcopului Bobb Ioan în  anul 1801”.

            Rezultă precis, că de o înfiinţare de şcoală primară românească înainte de a avea loc zidirea bisericii din str. Bob, nu se poate vorbi.

            Deşi împărăteasa Austriei, Maria Terezia a dat diploma sa din aprilie 1746, prin care dispunea:

            “Iobbagiorum dein Valachorum filii, Scholas actu frecqusentantes, aut deinceps frequentaturis Studiorum capaces, ne a Dominis suis Terestribus impediantur, sub gravi poena statuere dignitatae summus”. Adică: “Vor cădea sub grea pedeapsă acei domni proprietari de pământ, care ar cuteza să împiedice pe copiii iobagilor români de a cerceta şcoala”.

            Cu toată această dispoziţie cuprinsă în diploma dată de împărăteasa Maria Terezia, şcolile primare româneşti au luat fiinţă cu mult mai târziu.

            Între anii 1770-1790 au luat fiinţă vreo 85 şcoli naţionale române în ţinutul Banatului, apoi tot cam pe atunci s-au înfiinţat câteva şcoli triviale în regiunea Haţegului şi Şinca, iar după 1763, au început să ia fiinţă şcoli triviale în regiunea Năsăudului, pe teritoriul regimentului II de graniţă românesc-năsăudean.

            După spusele protopopului Dr. Ilie Dăianu, parohul bisericii din str. Bob, şcoala confesională greco-catolică din str. Bob s-ar fi înfiinţat numai prin anul 1850, sub denumirea de “Şcoala primară greco-catolică”. Fostul director al şcolii şi mai târziu inspector general Andreiu Pora, mi-a relatat cu ocazia unei discuţii că şcoala s-ar fi înfiinţat prin anul 1854.

            Pe la 1833, episcopul Lemeni din Blaj a dat circulară (poruncă) preoţilor ca în fiecare parohie să înfiinţeze câte o şcoală.

            Şematismul arhidiecezei metropolitane greco-catolice române din Blaj, ce a apărut în 1900 a publicat o scurtă relatare asupra şcolii confesionale din Cluj. “Parohia înfiinţată la 1800. Biserica edificată în 1803. Şcoală nu este. Prelegerile se ţin într-o odaie a casei parohiale. Şcolari 66; feciori 37, fete 29; de repetiţie nu sunt. Cantor-docente (învăţător) Iacob Mureşanu, după care a urmat Andrei Pora.

            Cu ocazia curăţării podului şcolii confesionale pe care am făcut-o prin toamna anului 1934, am găsit prin pod un număr de matricole şcolare care încep cu anii şcolari 1886 continuându-se pânî în 1924. Aceste matricole sunt păstrate, în prezent, în arhiva şcolii primare din str. Bob.

            Sub dominaţia maghiară şcoala confesională a suferit foarte mult fiindcă n-a beneficiat de nici un ajutor, fiind întreţinută de parohia greco-catolică, din fondurile ei.

            Pânî în 1908, din lipsa unui local, şcoala a funcţionat într-o cameră insalubră, în imobilul parohiei din fosta str. Jokay, apoi Nicolae Iorga şi astăzi Napoca, sub nr. 6.

            În anul 1906, parohia bisericii a clădit în curtea bisericii un local de şcoală, cu patru săli de clasă şi cancelarie pentru director, în care şcoala s-a şi mutat în 1908, dată când a luat fiinţă postul II (doi) de învăţător.

            Şcoala a funcţionat cu caracter confesional până la 1 septembrie 1924. De la această dată, conform noii legi a învăţământului, elaborată de ministrul de resort Dr. Const. Anghelescu, din motivul că parohia bisericii, din fondurile ei nu mai putea întreţine şcoala şi nici achita salariile învăţătorilor, şcoala a fost preluată de către stat.

            În ceea ce priveşte localul şcolii, el a rămas tot proprietatea bisericii. Primăria oraşului Cluj a închiriat localul pentru şcoală pe un număr de ani. Parohia an de an a tot majorat chiria localului, aşa că în anul 1934, când am fost numit directorul acesteia, în locul lui Pop Octavian transferat la Bucureşti, Comitetul şcolar comunal plătea parohiei gr. cat. o chirie anuală de 200.000 lei, plus chiria pentru locuinţa directorului şcolii 36.000 lei. Directorul şcolii, conform legii învăţământului, avea dreptul în mod gratuit la locuinţă, încălzit şi iluminat.

            Începând din anul şcolar 1927/1928 numărul elevilor de şcoală a crescut în fiecare an. În raport cu numărul elevilor s-au înfiinţat noi posturi de învăţători.

            În anul 1928/1929 la un număr de 165 elevi, şcoala funcţiona cu patru învăţători.

            În 1930/1931 numărul elevilor era de 340 şi funcţionau la acest număr de elevi 5 învăţători. Clasele erau suprapopulate, câte 60-70 de elevi revenea fiecărui învăţător. Din acest motiv în 1934 s-au mai înfiinţat încă două posturi, iar în 1935 postul al 8-lea.

            Şcoala a început să ia o dezvoltare rapidă. Localul şcolii nu mai era corespunzător faţă de numărul mare de elevi ce se înmulţeau în fiecare an. Din lipsa de săli de clasă, mulţi elevi din circumscripţia şcolară a şcolii erau îndrumaţi să se înscrie la şcolile mai învecinate.

            Elevii din cele patru clase paralele, deci opt la număr, erau obligaţi să frecventeze cursurile în mod alternativ, deşi legea interzicea acest fapt. Clasele I-II frecventau cursurile înainte de masă, iar clasele III-IV după masă. Se simţea mai ales în centrul oraşului, nevoia edificării unui local de şcoală corespunzător, modern, în care să poată fi şcolarizaţi toţi copiii români din circumscripţia şcolară din str. Bob.

            Contractul de închiriere a localului parohiei expira la 1 august 1935. Fiind numit în luna septembrie 1934 director, îndată ce am preluat conducerea şcolii, am arătat printr-un memoriu, ce l-am înaintat la 25 septembrie 1934, atât Comitetului executiv al oraşului Cluj, cât şi Comitetului şcolar comunal, că nu putem şcolariza pe toţi cei 350 de elevi ce s-au înscris la şcoală, în vechiul local de închiriat, care s-a dovedit încă din anii trecuţi un focar de infecţie şi o primejdie pentru sănătatea elevilor, şi că s-ar face o greşeală mare dacă s-ar mai prelungi închirierea localului parohiei.

            Pentru a scăpa copiii de diferitele boli, ce au bântuit printre ei şi în anii trecuţi ca: scarlatina, orion, rugeolă etc se impune să se clădească un local corespunzător pentru şcoală. Pe lângă aceasta, am mai motivat că şi din punct de vedere naţional se impune ca în centrul Clujului, românii trebuie să aibă o şcoală primară puternică, corespunzătoare spiritului vremii în care trăim.

            Populaţia maghiară avea în centrul Clujului 4 localuri mari de şcoală, deci se cuvenea ca şi pentru români, după 16 ani de la Unirea Ardealului, să se clădească în centrul Clujului o şcoală românească, de model, pentru şcolile din oraş.

            Prin edificarea unui local de şcoală în centrul oraşului, s-ar aduce cel mai mare serviciu învăţământului românesc, iar Comitetul executiv al oraşului Cluj şi-ar înscrie în activităţile sale o frumoasă pagină.

            Am arătat şi locul unde s-ar putea clădi noul local. În str. Bob la nr. 3,5,7 ( unde este astăzi noul local), erau trei clădiri, proprietatea oraşului, foarte dărăpănate. Aceste clădiri nu aduceau oraşului nici un venit, ci numai cheltuieli. Prin demolarea clădirilor arătate se obţinea cca 1480 mp teren liber, pe care am propus să se clădească localul pentru şcoală. Am mai cerut ca noul local ce trebuie construit să fie clădit în aşa fel încât să corespundă tuturor principiilor pedagogice moderne. Localul trebuie să aibă necondiţionat 8 săli de clasă, birouri, ateliere, sală festivă, sală de gimnastică, baie, locuinţă pentru director şi personalul de serviciu.

            Angajându-mă într-o acţiune destul de grea, neavând nici bani, nici teren, cred că nu e lipsit de interes să arăt greutăţile prin care am trecut până s-a construit noul local, în care funcţionează astăzi şcoala.

            La început n-am fost înţeles. Se motiva că în bugetul Primăriei n-au prevăzute sume pentru acest scop. Primăria oraşului se ocupa în acel timp cu pavarea Pieţei Libertăţii şi a străzilor principale.

            Nu m-am descurajat, ci înaintam primăriei oraşului şi Comitetului şcolar comunal, cereri după cereri. La fel făcea şi Comitetul  şcolar al şcoalei nr. 7, a cărui secretar eram şi care avea de preşedinte pe avocatul Dr. Virgil Stan.

            Rezolvarea cereriulor mele se tot tărăgăna şi pe locul ales pentru şcoală se intenţiona să se clădească un Ambulatoriu Policlinic.

            La data de 23 ianuarie 1935 am intervenit urgent şi am rugat Comitetul şcolar comunal să intervină şi el, de urgenţă, pe lângă comisia interimară a Municipiului Cluj, pentru soluţionarea cât mai grabnică, în ceea ce priveşte terenul solicitat de mine…

            În calitate de director al şcolii şi cel mai interesat în cauză, m-am prezentat cu raportul Comitetului şcolar comunal în audienţa fixată de către Comitetul executiv al oraşului. M-a primit în audienţă însuşi profesorul universitar Dr. Nicolae Drăganu, care în acel timp funcţiona ca primar al Municipiului Cluj. Acest fapt m-a bucurat foarte mult fiindcă am avut prilejul să susţin personal interesele şcolii unui om tot al şcolii şi cu o înaltă pregătire universitară.

            Profesorul Dr. Nicolae Drăganu, m-a ascultat cu multă atenţie, m-a înţeles şi a apreciat cererea mea. A dispus ca raportul prezentat de mine să fie supus spre dezbatere în şedinţa cea mai apropiată a Comisiei Interimare a Municipiului Cluj. Ulterior s-a aprobat terenul din str. Bob pentru construirea localului şcolii primare de stat Nr. 7.

            Cel mai greu lucru a fost obţinerea terenului. Acest obstacol fiind înlăturat, a urmat altă bătălie pentru câştigarea fondurilor necesare construirii localului.

            În acest scop m-am adresat Comitetului şcolar comunal, solicitându-i să prevadă în bugetul său suma necesară pentru construirea localului de şcoală. Spre surprinderea mea, cu ocazia întocmirii bugetului n-a fost prevăzută suma pentru construirea şcolii.

            Aşa stând lucrurile, am cercetat urgent bugetul municipal, expus la vedere publică. Spre regretul meu, am constatat că nici în bugetul municipiului nu era prevăzută nici o sumă pentru construcţii şcolare, aşa cum prevedea legea pentru organizarea şi conducerea Comitetelor şcolare.

            N-am disperat nici de data aceasta. Am recurs la un act curajos. Am atacat prin “apel” proiectul de buget al municipiului Cluj. Prin apelul meu am cerut revizuirea proiectului de buget, întocmit pentru anul financiar 1935/1936 şi să se găsească o sumă de cel puţin 2.000.000 lei pentru a se putea face un început de construire a localului de şcoală. Apelul contra întocmirii bugetului a făcut greutăţi Comisiei interimare, fiindcă nu se putea aproba înainte de a fi judecat de către Curtea Administrativă.

            Am fost chemat de repetate ori la Comitetul executiv al municipiului şi profesorul Dr. Nicolae Drăganu a încercat să mă înduplece să retrag apelul. Cu toate insistenţele şi presiunile făcute asupra mea n-am cedat. Am fost ameninţat că voi fi scos din postul de director, ba că mi se va lua terenul destinat construirii localului de şcoală. Nu m-a speriat nici o ameninţare, ci am susţinut mereu interesele şcolii.

            După repetate discuţii, inclusiv cu serviciul financiar, profesorul Dr. Nicolae Drăganu mi-a comunicat că-mi asigură suma de 2.000.000 lei dar cu condiţia să-mi retrag “apelul” şi să nu mai cer alte sume de bani. Fiindcă aveam mare încredere în cuvântul prof. Dr. Nicolae Drăgan mi l-am retras. Numai în urma acestei manevre curajoase am putut obţine fondul iniţial pentru construirea localului.

            Având suma de 2.000.000 lei asigurată am cerut Comitetului şcolar comunal să ia măsurile necesare pentru întocmirea proiectului pentru noua clădire.

            Eu am susţinut că noul local trebuie să aibă 8 săli de clasă, 2 birouri, sală pentru muzeu, bibliotecă, locuinţa pentru director şi personalul de serviciu şi dependinţele necesare unei şcoli moderne.

            După multe alte impedimente, în după ameaza zilei de 25 octombrie 1935, în cadrul unei serbări impresionante, s-a zidit piatra fundamentală a noului local.

            Au luat parte la această solemnitate domnii: general Ivaşcu, din partea corpului IV armată; prof. univ. Dr. Nicolae Drăganu, primarul oraşului, Dr. Emil Fedarca, reprezentantul prefecturii judeţului; D-na Sidonia Docan, prezidenta societăţii Crucea Roşie; prof. universitar Tănăsescu, colonelul Codarcea, colonelul Sasu, colonelul Botez, ajutorii de primar Petre Pop şi Dr. Octavian Buzea; inspector general al învăţământului Ion Grigorescu, inspector şcolar Vasile Chintoanu, secretarul general al primăriei Aurel Moga, artistul de la Teatrul Naţional Mişu Ştefănescu… numeroşi membri ai corpului didactic primar şi secundar, elevi şi mulţi părinţi ai acestor elevi.

            Solemnitatea s-a desfăşurat după următorul program:

  1. 1.     Semnarea actului comemorativ
  2. 2.     Serviciul divin oficiat de protopopul paroh al bisericii greco-catolice din str. Bob, Handrea Ioan şi protopopul paroh al bisericii ortodoxe, Mureşan Florea. Salutul elevilor
  3. 3.     Cuvântarea protopopului Dr. Ioan Handrea
  4. 4.     Cuvântarea D-rului. Octavian Buzea, preş. Com. şcolar municipal
  5. 5.     Imnul de stat cântat de elevii şcoalei
  6. 6.     Cuvântarea d-lui general Ivaşcu
  7. 7.     Cuvântarea d-lui inspector general Ion Grigorescu
  8. 8.     Cuvântarea d-lui inspector şcolar Vasile Chintoanu
  9. 9.     Cuvântarea d-lui primar Dr. Nicolae Drăganu

10. Cuvântarea d-lui Traian Zinveliu, directorul şcoalei

11. Zidirea actului comemorativ

12. Rugăciune, cântec executat de elevii şcolii ….

Impresionant este salutul elevei Dărăban Maria:

Salutul elevilor

Măriţi oaspeţi şi domni mari,

Părinţi, dascăli şi primari,

Vă zicem bine-aţi venit,

Fie Domnul prea mărit!

 

Gândul să ni-l împlinească,

Noua şcoală românească,

Să se-nalţe sus spre cer,

Falnică cum toţi o cer,

 

Noi elevii ne-om ruga,

Lui Hristos ne-om închina,

Meşterilor să le-ajute,

Şcoala s-o ridice iute.

 

Ş-adunându-ne aici iară,

S-o sfinţim colea la vară.

Pîn-atunci cu sănătate

Şi cu mulţumire-n toate!

 

            La 25 octombrie 1936 s-a inaugurat în mod festiv, cel mai frumos local de şcoală primară din oraşul Cluj. La serbarea pentru inaugurare a participat însuşi ministrul învăţământului Dr. Constantin Angelescu, însoţit de secretarul general al ministerului, Petre Ghitescu. Au luat parte toţi membrii comitetului şcolar al municipiului, membrii comitetului şcolar al şcolii Nr. 7, directori de şcoli, delegaţii celor două episcopii, ortodoxă şi greco-catolică, generalul Ivascu, comandantul corpului IV armată şi mulţi invitaţi, reprezentanţi ai instituţiilor şi şcolilor din Cluj.

            În sala mare a şcolii s-a desfăşurat solemnitatea după următorul program

  1. 1.     Serviciul divin
  2. 2.     Cuvântul preotului
  3. 3.     Imnul de stat
  4. 4.     Cuvântări
  5. 5.     Semnarea în Cartea de Aur
  6. 6.     Imn către Patrie, cântat de corul şcolii…”
Posted in: Anamnesis