In Memoriam Rolf Bossert. Un poem de Andrei Zanca

           Ca un ecou, din ţara tedescă, o emoţionantă vibraţie a memoriei şi replică poetică, la umbra suspiciunii strecurată pe acest blog cu o zi în urmă în ceea ce priveşte o prezumată vină morală a unui membru al Aktionsgruppe Banat,  îmi soseşte de la Andrei Zanca un poem închinat celui mai tragic poet al acestei grupări literare: Rolf Bossert. Mulţumindu-i, încă o dată lui Andrei, îl reproduc fără alte comentarii (şi vă semnalez un comprehensiv şi simpatetic articol despre acest poet, scris de Georg Aescht, cu ceva timp în urmă, în Obervator cultural: http://www.observatorcultural.ro/Un-pachet-de-iubire-furie-abia-inceput*articleID_21272-articles_details.html .):

instanţa ninsorii

                                 

                                  lui rolf, după amar de ani

 

 

 

ce suntem în intimitatea noastră adâncă, nu ce-am vrea

pare a ne determina soarta, căci cine poate spune

de ce este, ori nu, în stare într-o anume clipă?

 

atât de fragili, încât ajunge un pas alături

un singur pas şi întreaga existenţă

poate lua o  turnură nebănuită.

 

homeopatic mistuită-n frumuseţe, moartea

spre a nu ne abate pasul de pe cale, mireasma

de gutui, cenuşa zilelor scurse, verile clasice

 

prima ninsoare, o instanţă a inocenţei în beznă

 

viaţa şi moartea în necontenita lor alternare

splendoarea înfiripându-se mereu

în golul tainic dintre ele.

 

apoi, într-o noapte o prietenă mi-a scris:

„ei te lasă să joci însă când vrei să înscrii te plachează”

 

într-adevăr, m-am gândit, eu am ales nopţile

cum ţi-ai ales tu noaptea acelei ierni, silit

să-ţi traversezi părăsirea

 

scârbit şi alungat de toţi şi de toate, acolo

unde demonii le vorbesc despre îngeri

uneltind pieirea trezitorilor, aici

 

unde erai  privit ca un animal exotic

în grădina zoologică, unde

ţi se şi rezervase locul.

 

nu ţi-a rămas decât să-ţi iei zborul într-o noapte

când afară  unduiau doar nepăsarea şi domesticirea

 

iar ninsoarea cădea abia auzită

– în faţa unei ferestre larg deschise –

 

lovit în adâncul inimii, cu mult

înaintea trupului zdrobit de asfalt

 

şi oare unde    –

unde ne este locul, când oriunde am fi fost

ne bântuia mereu întrebarea, doamne ce caut eu aici

 

eu am ales noaptea. am ales nopţile însingurării

spre a fi mai aproape de-o linişte

de o anume tăcere

 

din care încep acum lent să se desprindă

şoapte tandre, cu neputinţă de împărtăşit.

 

stau în faţa ferestrei deschise înspre râu

ascultând, cum ascultai tu pe atunci

în faţa ferestrei deschise, ninsoarea

 

                                            Andrei Zanca (Heilbronn)

Etichetat: Aktionsgruppe Banat, Andrei Zanca, Georg Aescht, Observator cultural, Rolf Bossert

Posted in: In Memoriam, Uncategorized