Vasile Igna: In Memoriam IORDAN CHIMET

IORDAN CHIMET – şapte ani de absenţă 

          Se împlinesc azi, 23 mai, şapte ani de când ne-a părăsit Iordan Chimet. Şapte ani în care absenţa lui a devenit pe cât de dramatic resimţită de cei care l-au cunoscut nemijlocit, pe atât de puţin băgată în seamă în peisajul cultural românesc. Şi nu e vorba doar de faptul că numele lui nu mai e pomenit nici măcar cu acest prilej comemorativ  (excepție fericită face cotidianul Adevărul, care-i dedică azi un articol), ci de realitatea îngrijorătoare că moştenirea lui culturală e ignorată aproape cu desăvârşire. O cultură (din păcate, nu singura şi nu doar cu acest caz!) care îşi permite să-i ignore pe cei care, pe lângă importanţa operei, au ţinut trează, în vremi grele, flacăra speranţei şi a demnităţii are încă multe de învăţat în privinţa respectului de sine. Scriam, la sfârşitul lui 2006, anul morţii sale, următoarele, ca prefaţă la cel de-al doilea volum, postum, al Cărţii prietenilor mei:

        „Scăpase , ca prin minune, din închisoare, ajunsese foarte devreme să nu mai aibă nici o iluzie cu privire la posibilitatea de reformare a comunismului românesc, suportase, cu o resemnare aproape senină, numeroase privaţiuni şi dezamăgiri, îşi asumase, cu o uimitoare naturaleţe, condiţia de scriitor marginalizat (de „locuitor al Marginaliei”, spunea el, „ocolit de demonii orgoliului şi ai succesului cu orice preţ”). Şi, totul, doar pentru a-şi păstra independenţa spiritului, spre a nu face concesii, sprea nu fi obligat să spună ceea ce nu credea. Puţini l-au înţeles şi, din păcate, şi mai puţini l-au urmat. Impecabil diagnostician al lumii româneşti, nu rareori spusele lui erau întâmpinate cu rezervă sau scepticism, deoarece „vizionarismul” lui se hrănea nu doar din meditaţie şi analiză, ci, mai ales, din speranţă şi iubire (…) Exemplaritatea comportamentului social şi toate cărţile sale, inclusiv cele de ficţiune, în care a făcut elogiul libertăţii, al democraţiei, al adevărului, al umanismului, al spiritului de toleranţă, l-ar fi îndreptăţit nu doar să fie consultat, ci şi ascultat. Ce altceva sunt capodopera sa, romanul Închide ochii şi vei vedea oraşul, Cele douăsprezece luni ale visului. O antologie a inocenţei, volumele dedicate artei plastice din America Latină, cinematografului mut sau marelui poet Odysseas Elytis, dacă nu adevărate manifeste pentru nevoia omului de a se întoarce spre sine şi de a căuta în interiorul lui sursa primară şi indeniabilă a libertăţii? Şi ce altceva sunt masivele volume publicate după 1989, dar gândite şi pregătite mult înainte (Dreptul la memorie, o adevărată Biblie a identităţii româneşti, Momentul adevărului, Cele două Europe, cele două Românii, Ieşirea din labirint) dacă nu fructele acelei pedagogii superioare, care l-a animat toată viaţa, de a contribui, cât de puţin, la educaţia democratică a românilor? Iar „modelele” pe care le propunea, ca şi acelea pe care le-a condamnat ca fiind surse de confuzie şi rătăcire, l-ar fi recomandat pentru o asemenea postură.”

Desene de Dan Cioca

         Iar dacă Iordan Chimet a reuşit să supravieţuiască aşa cum a supravieţuit, să rămână până în ultimele clipe, acelaşi spirit independent, acelaşi optimist incorigibil ( sus capul, mergem mai departe!, obişnuia el să spună) – egal cu sine, solidar cu alţii – se datorează, fără nicio îndoială, şi prietenilor săi.

        Fie, ca măcar astăzi, cei ce l-au cunoscut şi l-au prețuit să se gândească la ceea ce el spunea mereu, cu sinceritatea şi directețea care l-au caracterizat: „Secretul supravieţuirii mele au fost marile ipostaze ale iubirii, familia şi prietenii”.

         Vasile Igna (23 mai 2013, Cluj-Napoca)

Etichetat: Dan Cioca, Iordan Chimet, Vasile Igna

Posted in: In Memoriam