Bedros Horasangian despre Levant, Istanbul şi Orhan Pamuk

Posted on iunie 13, 2013

5



Bedros Horasangian:

     Levantul, Mediterana şi răsucirile istoriei

levant

      Sub auspiciile Academiei pentru Diplomaţie Culturală Berlin, al cărui Preşedinte este Dr. Emil Constaninescu, fost Preşedinte al României s-a desfăşurat la Bucureşti, între 23 şi 25 martie 2013 un Bucharest Forum. Adică un prilej de dezbateri şi dialog intelectual pus sub genericul “Levant, Cradle of Cultural Diplomacy. Rediscovering the Mediterranean.” Conferinţe în plen, speakers, moderatori, raportori, prezentări de teme, idei, referate şi luări de poziţie pe sesiuni – şase la număr, diverse, şi acoperind un întreg evantai de probleme politice, istorice, economice, diplomatice, culturale, chiar şi culinare. De ieri, mai mult, de azi, mai puţin, dar oricum interconectate printr-un întreg păienjeniş de întîmplări şi evenimete ale istoriei. Abordate în varia feluri de numeroasele, variatele şi eruditele uneori luări de poziţie ale participanţilor.     Oameni politici de rang înalt, români şi străini, o întreaga panoplie de universitari din diverse colţuri ale Europei, istorici şi lingvişti, orientalişti şi cercetătotori din multiple domenii. Multe nume sonore printre participanţi. Acad., Profi şi Dr. cu duiumul. Trei zile de dezbateri, de luare de contact a diverselor opinii, de taifas la un coffee break sau la o tacla prilejuite de un dejun dat de oficialitățile române. Regale sau republicane. Polemici? Iok! Toată lumea mulţumită, zîmbete, Alles Gutte, ciok güzel  ( foarte frumos, lb.turcă). Ce vrem să relevăm, la o iute ochire cu titlu personal şi fără să implicăm în opţiunile noastre vreo instituţie românească.

      Sau de aiurea.

      Un anume sentiment paseist vizavi de mult şi des pomenitul Levant. Un anume sentiment de romanţă dulceagă pentru un trecut, dacă nu frumos, cel puţin după care se suspină cu nostalgie. Un anume oftat, ca un sentiment tonic şi plin de o undă de speranţă, că acel Levant, care a cuprins sudul Europei, Caucazul, Marea Neagră, Marea Caspică şi Mediterana cu ţărmurile ei însorite poate reînvia, se poate reinventa ca o oază a păcii, bunăstării, prieteniei şi cooperării între naţiuni şi popoare. Nu în ultimul rînd, Diplomaţia Culturală acţionînd ca vehicul şi oferind şi idei şi fonduri şi programe pentru un viitor edulcorat în care toată lumea să fie fericită. Şi să schimbe bezele, ca la această conferinţă, să deguste plăcinte cu spanac şi să poftească la baclavale şi sarailii. Nu vrem să introducem nici o notă ironică. Acestea au fost tonul şi ambianţa, mai mult decît protocolar-amicale, pe care gazdele române au pus-o la dispoziţia participanților. Sub patronajul celor mai importante instituţii ale statului român (Senat, Camera Deputaţilor, Guvern, Primăria Capitalei, a lipsit doar preşedinţia – warum, warum?) şi cu concursul Universităţii Bucureşti şi a altor organizaţii (gen Black Sea – Caspian Sea International Fund) care au sprijinit evenimentul. Zaiafetul de diplomație culturală încheiindu-se la mirificul Hanul lui Manuc, „cel mai nord-vestic caravanserai din Eurasia” (citez formularea organizatorilor) gazda finală  şi multigustoasă a întregii conferinţe.

     Pe scurt acestea au fost, sunt, datele seci ale celor trei zile.

     Ce vrem să relevăm?

     Şi profităm de ocazie ca să răspundem – cu obiecţiile de rigoare, căci lucrurile se leagă – şi unui frumos articol  – „Hüzün –Sentimentul turcesc al melancoliei ” ( Observator Cultural .nr.373, din 5-11iulie 2012) scris de universitarul ieşean Horia Pătraşcu, plecînd de la o glosă în jurul unui volum de melancolii memorialistice şi paranteze istorico-culturale cuprinse în volumul „Istanbul” ( Edit. Polirom, 2011) al Premiantului Nobel, scriitorul turc, Orhan Pamuk.

    Despre conferinţă. Majoritatea intervenţiilor/mesajelor/analizelor au relevat virtuţile şi valorile unei lumi, dacă nu apuse, în mare parte care nu mai există. Sau există doar în memoria cultural-culinară, altminteri realitatea politico-istorică fiind cu totul alta. Nu este momentul şi nu este aici locul pentru exemple şi date concrete despre ce înseamnă azi Orientul Mijlociu, Balcanii, Caucazul şi mările adiacente a ceea ce numim, în virtutea unei ficţiuni, Levant. Ne despărţim în acest punct, de această viziune idilică legată de un spaţiu istoric şi politic, unde a curs sînge din belşug şi unde s-au consumat nu puţine tragedii şi drame de tot felul.

     Aşa cum, ne despărţim de impresiile de lectură impresioniste ale universitarului ieşean la Istanbul-ul lui Pamuk. Este dreptul scriitorului stambuliot să aibă nostalgia oraşului natal şi al copilăriei fericite. Este dreptul unui intelectual turc, adăpat la lecturile de taină ale literaturii occidentale, de a pune în valoare parfumul unui timp şi spaţiu apropiat sentimental. Istanbulul, în viziunea lui Pamuk, funcţionează precum madeleina lui Proust, cu tot panaşul de melancolii aferente adaptat unui alt spaţiu şi timp. Numai că sentimentele strict personale ale lui Orhan Pamuk pot fi acceptate doar ca trăire personală. Şi atît. Altfel, turcizarea unui întreg trecut – sunt aproapte 500 de pagini de melancolii, şi peste 500 de ani de istorie nu foarte veselă pe care oraşul cosmopolit fondat de Împăratul Constatin sunt excluse din peripatetizarile lui Pamuk. Un întreg trecut multicultural, cu greci, evrei, armâni, armeni etc, levantini de toate felurile este exclus. Ca şi cum nu ar fi fost. Istoria reală pare mistificată. Se vrea rescrisă într-un alt registru, care e mai apropiat entuziasmelor suporterilor de la Galatasaray și Fenerbahce decît de acurateţea informaţiei istorice. De aici un anume sentiment de refuz al unei astfel de perspective. Constantinopolul, devenit Istanbul abia în secolul XX, a fost şi a rămas, totuşi, dincolo de tragediile consumate şi de impactul cu democraţia occidentală al statelor riverane Mediteranei, în ultima sută de ani, un spaţiu plurietnic şi multicultural. Un discret proces de rescriere a istoriei, chiar şi în registru sentimental-melancolic devine un exerciţiu riscant. Că el aparţine unor oficiali din zonă, unor intelectuali dedaţi unui discret, dar agresiv proces de propagandă pro domo, care, dincolo de un anume punct de impact, este chiar periculos să fie asumat ca proces în sine. Ceea ce se numea Khîsmet – destin, fatalitate, voia Celui de sus – azi este în mîna unor experţi guvernamentali, policy makers, nu de puţine ori, politicieni pur şi simplu. Situaţia reală de azi din arealul Levantului nu are nici o legătură cu poemele lui Ştefan Aug. Doinaş sau Mircea Cărtărescu. Citaţi, bilingv, de organizatori. Suntem într-o realitate mult mai pedestră, unde interesele NATO şi UE sunt mari, ca şi ale unor puteri regionale, care, la rîndul lor, sunt în plină efervescenţă politică, economică şi culturală pentru a-şi prezerva, dacă nu puterea, măcar identitate naţională.

      E bine că a avut loc o astfel de conferinţă. Ar fi fost bine să fie abordate destule chestiuni ale acestei lumi levantine în cheia realităţii de astăzi. O simplă impresie personală. Faptul că fotograful care împănează cartea lui Orhan Pamuk cu minunate fotografii se numeşte Ara Guller spune foarte mult. La fel de minoritar, membru al unui fost cîndva ermeni millet, ca şi cel care scrie aceste rînduri la fel de melancolice. A unui om care provine din inima Imperiului Otoman, al cărui străbunic a fost primul decan al Facultății de Medicină din Constantinopol, ai căror bunici aveau propietăți în BüyükAda (Insula Fecioarei, cum spun turcii, Prinkiponisia, cum spuneau grecii) în Marea Marmara și căruia la București, cînd făcea ceva frumos era alintat cu Yavrum sau un tandru MashAllah! Trecînd peste propriile melancolii bucureştene credem că Huzum-ul stambuliot al lui Orhan Pamuk ar putea fi pus din nou în discuţie la o cahve fierbinte şi amară.

     Cu sau fără cardamon. Faptul că peste cîteva zile voi prezenta la Bookfest un roman al unui distins prozator turc mă onorează. Ca şi admiraţia şi simpatia pe care le nutrim pentru marea prozatoare numită Elif Shafak. Trăim într-un Levant pe care îl perpetuăm cultural-culinar, chiar dacă el nu mai există. Doar soarele negru al Mediteranei, de care era ataşat Albert Camus, un alt mare iubitor al melancoliilor sudului european. Mai mult sau mai puţin levantin.

__________________ 

 © imagine Carmen Nistor
 
____________________________________________________
Text publicat în revista Observator cultural (http://www.observatorcultural.ro/Levantul-Mediterana-si-rasucirile-istoriei*articleID_28671-articles_details.html) şi oferit Gogea’s Blog de autor.