Conferinţele Atelierului Multidisciplinar şi Interuniversitar (UBB – Centrul de Filosofie Aplicată şi UMF-Cluj) de Filosofie şi Antropologie Medicală

Posted on iunie 24, 2013

2



 Perspective etice asupra campaniei Facebook de încurajare a donării de organe

se intitulează prezentarea Dnei Dr. Mihaela FRUNZĂ de la Facultatea de Filosofie,  Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca, pe marginea căreia se vor desfăşura discuţiile la ÎNTÂLNIREA din miercuri 26 IUNIE 2013, la ora 18,oo, a Atelierului MULTIDISCIPLINAR ŞI INTERUNIVERSITAR (UBB – Centrul de Filosofie Aplicată şi UMF-Cluj) de Filosofie şi Antropologie Medicală,  în clădirea Clinicii „Medicala II”, str. Clinicilor nr. 2-4, la Etajul II, Sala Bibliotecii.

 Cum se ştie, Atelierul se desfăşoară sub egida Universităţii de  Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca – în colaborare cu Centrul de Filosofie Aplicată de la Facultatea de Filosofie a UBB – fiind un cadru informal de discuţii multi- şi transdiciplinare, focalizate pe chestiuni considerate ca aparţinând medicinii, dar care se află de fapt la confluenţa diferitelor specialităţi ce studiază omul (filosofia, psihologia, sociologia, antropologia, istoria, dreptul, teologia, literatura etc.). Şi care sunt rareori – sau cu prea multă precauţie – abordate în acest fel. Toate informaţiile aferente se găsesc la adresa: www.afsam.eu

 Întâlnirile fiind MAI NOU înregistrate şi Arhivate audio, pot fi ascultate de pe site… DE PRETUTINDENI ! Adresa directa a „Arhivei audio” este: http://www.afsam.eu/page.php?15

 Reproducem şi aici Schiţa conferinţei:

Prezentarea din această lună are la bază o cercetare întreprinsă alături de colegele mele – Judit Sándor şi Enikő Demény de la Center for Ethics and Law in Biomedicine, CEU, Budapesta şi Beatrice Ioan – UMF Iaşi, finalizată cu un text publicat în volumul Public Engagement in Organ Donation and Transplantation, Pabst, Lengerich (2013). La baza investigaţiei noastre s-a aflat încercarea de a urmări şi înţelege mecanismele celei mai extinse campanii pro-donare de organe desfăşurate pînă acum, şi anume campania declanşată de promotorul reţelei de socializare Facebook, Mark Zuckenberg. Campania a început în 1 mai 2012 şi a constat în includerea statutului de „donator de organe” pe pagina personală de Facebook a utilizatorilor din acele ţări unde este posibil ca, în timpul vieţii, să te înscrii ca viitor donator de organe într-un registru naţional de donare.  Anunţul campaniei a fost primit cu entuziasm de promotorii campaniilor de donare, fiind totodată privit cu scepticism de o serie de bioeticieni. În cercetarea noastră am încercat să analizăm argumentele etice privitoare atât la beneficiile acestei campanii, cît mai ales la riscurile acesteia, considerate neglijabile de iniţiatori. Am luat în considerare câteva din temele majore ale eticii transplantului, pe care această campanie le pune în discuţie: chestiunea consimţământului pentru donare, a confidenţialităţii, a anonimatului donării, a protecţiei datelor şi a solicitării publice de organe. Am încercat să analizăm atît argumentele în favoarea campaniei, cît şi obiecţiile critice formulate împotriva ei. În final, am concluzionat asupra disproporţiei dintre modul în care sunt repartizate beneficiile campaniei (în majoritate publice) şi respectiv riscurilor acesteia (în majoritate private).” (Dr. Mihaela Frunză)

Conf. univ. dr. Király István
Posted in: Uncategorized