Primesc de la prietenul meu, poetul Adrian Alui Gheorghe un mesaj absolut aiuritor! Cineva doreşte să elimine din grila de programe a Radio România Cultural (post public de radio!) o emisiune creată încă din 1939 de marele scriitor Vasile Voiculescu! Acest act nesăbuit, pe lîngă încălcarea flagrantă a sensului de a exista al acestui post de radio şi al caracterului său profund şi pozitiv popular, democratic, echivalează cu o a doua condamnare şi interzicere a lui Vasile Voiculescu însuşi. Cu speranţa, îndreptăţită, că se va reveni asupra acestei decizii, reiau şi aici acest mesaj de susţinere:
” Am aflat cu stupoare de eliminarea din grila de programe a radioului naţional a emisiunii de tradiţie şi de largă respiraţie culturală, REVISTA LITERARĂ RADIO, un etalon de profesionalism şi de promovare a valorilor culturale reale din societatea românească. Considerăm că această decizie a conducerii Radioului Naţional, a directorului acesteia, doamna Oltea Şerban Pârău personal, este una abuzivă, fără o consultare firească a publicului, fără discernămîntul profesional necesar care să evalueze corect potenţialul şi orizontul de aşteptare din partea publicului românesc. Realizatorii emisiunii din ultimii ani, doamna Teodora Stanciu şi domnul Constantin-Cristian Bleotu, s-au dovedit între cei mai inspiraţi şi mai adevăraţi profesionişti realizatori radio în domeniul culturii, demni continuatori ai iniţiatorului acestei emisiuni, scriitorul Vasile Voiculescu, care a înfiinţat această emisiune la nivelul anului 1939.
Cerem revenirea de urgenţă în grila de programe a Radio România Cultural a emisiunii REVISTA LITERARĂ RADIO şi repunerea în drepturile profesionale a celor care au realizat-o strălucit în ultimii ani.”
Semnează Petiţia pentru menţinerea emisiunii Revista literară radio în grila de programe a Radio România Cultural :
http://www.petitieonline.com/petiie_impotriva_eliminrii_din_grila_de_programe_a_radioului_nape
constantin si sanda harlav
iulie 15, 2013
am scris un comentariu, de fapt o reacţie la cald
vasilegogea
iulie 15, 2013
@constantin si sanda harlav
Am cetit, dragilor. Grazie!
Ioan Costea
iulie 15, 2013
Am semnat din dublă motivație: pentru a susține o emisiune culturală de valoare și pentru că Vasile Voiculescu, inițiatorul ei, era poetul meu preferat pe vremea liceului (am avut noroc de o profesoară de română care iubea poezia).
vasilegogea
iulie 15, 2013
@Ioan Costea
Da, Herr Doktor, motivatii pentru semnarea petitiei ar putea fi o mie si una! Din pacate, uneori ajunge un singur „motiv” pentru a le infringe pe toate. Daca pina si in „cea mai veche democratie din Europa”, Grecia, s-a incercat suprimarea (in intregime) a radioului si televiuziunii publice!
Baki Ymeri
iulie 16, 2013
Puteti semna si in numele meu.
Baki Ymeri,
membru al USR
Samsara
iulie 16, 2013
Da,TREBUIE sa ramana. Am semnat si eu.
vasilegogea
iulie 17, 2013
„Politica” anticulturală la Societatea Română de Radiodifuziune pare să fie de mai mare amploare. Vedeţi şi „scrisoarea deschisă” a unui grup de jurnalişti din SRR adresată CNA şi comisiilor pentru cultură din Senat şi Camera deputaţilor: http://www.cotidianul.ro/scrisoare-deschisa-catre-comisiile-de-cultura-si-mass-media-din-senat-si-camera-deputatilor-cna-218248/.
Claudia Voiculescu
iulie 18, 2013
Dacă în ţara asta nu suntem uniţi, dacă n-avem simţ civic, dacă nu suntem nici noi, scriitorii, o adevărată breaslă unită, respectându-ne unii pe alţii şi susţinându-ne reciproc, iată, se poate întâmpla orice… Din nefericire!
Claudia Voiculescu
Rodica
iulie 21, 2013
Sunt pentru orice emisiune culturala care trebuie sa reuseasca pana la urma sa ne aduca pe calea cea buna;semnez cu tot dragul