Creionul bicolor…

Posted on iulie 31, 2013

19



       În copilăria mea, existau nişte creioane „bicolore”: la un capăt scriau cu roşu, la celălalt – cu albastru. Folosea unul învăţătoarea mea din Făgăraş. Cu roşu ne făcea corectura pe teze şi lucrările de control, cu albastru ne scria  notele. Mi-am amintit de acest creion citind un articol postat pe blogul personal de Mircea Platon. Cum nu doar amintiri nostalgice are darul de a(-mi) trezi acest text al tînărului istoric şi analist, îl reiau aici (în baza unui mai vechi acord, pentru care îi mulţumesc) cu propunerea de a-l citi şi domniile voastre. Iată-l:

MIRCEA  PLATON:

Anticomunismul pur şi mûr

Parcurg un articol care începe astfel: „Stanga radicala este din nou in ofensiva. UNESCO a decis sa includa scrierile lui Ernesto “Che” Guevara, revolutionar de profesie, criminal politic si posedat ideologic, intr-un Patrimoniu Cultural Global intitulat “Memory of the World Register”. Nu neg ca aceste scrieri, asemeni celor ale lui Lenin, Stalin, Hitler si Mussolini, ar trebui pastrate undeva, dar nu in registrul valorilor culturale, ci in acela al barbariei totalitare.”

 Urmează o autocritică – autoconstructivă – în faţa colectivului: Nici eu, nici atatia altii, nu stiam atunci, in 1967-1968, ca Guevara avea mainile patate de sange. Noi vedeam proscrisul justitiar si altruist, o combinatie de Byron, Monte Cristo, Bakunin si Trotki, disperatul imbatat de speranta, tasnit parca dintr-un poem de Nerval, el era de fapt calaul. Nu stiam de rolul sau in executiile sumare, in lichidarea opozitiei democratice din Cuba, in constructia sistemului terorist. […] Astazi insa stim, iar romantizarea acestui personaj nu mai are nicio scuza.” 
 
Articolul continuă pe acelaşi ton, cu o interpelare a lui Nicole Manolescu, somat în numele anticomunismului pur şi mûr „să-şi ridice glasul” împotriva „stângii radicale” de la UNESCO. 
Dau mai încet megafonul. Ajung la final. Unde citesc: “Che” Guevara a fost un fel de Felix Dzerjinski al revolutiei castriste. A-l venera este ca si cum ai venera Ceka, GPU, NKVD etc”.
 
Autorul articolului e profesorul Vladimir Tismăneanu. Care denunţă în româneşte stângismul celor de la UNESCO şi al universitarilor guevarofili sau guevaroduli.
promisesof1968
 
 
Pe de altă parte, în concluzia volumului Promises of 1968: Crisis, Illusion, and Utopia (Budapesta, 2011, Central European University Press), volum editat de Vladimir Tismăneanu, citim, sub semnătura istoricului Charles S. Maier, profesor la Harvard, că Che Guevara, ca şi John F. Kennedy sau Willy Brandt, ar fi făcut parte din rara categorie a celor care  îndrăznesc să gândească şi să provoace sistemul conformist de după 1945. Maier scrie după cum urmează: „În cei douăzeci de ani de după 1945, maturitatea a ajuns să fie înţeleasă ca închidere la experiment şi ca obligaţie la rutină şi la decade de conformism structurat. Cei care au acceptat această misiune stoică au acceptat şi caracterul ei reprimant drept preţ al maturizării. Deviza lui Kant, „îndrăzneşte să ştii” pare a fi devenit „ştii că nu poţi îndrăzni,” o filosofie punctată de periodici contestatari politici – fie ei Pierre Mendes-France, Willy Brandt, John F. Kennedy, Che Guevara sau alţii -. cu toţii personaje care nu au reuşit să impună un nou regim, ci mai degrabă să conteste nişte regimuri formidabil de persistente” (p. 433).
 
M-am gândit că, dat fiind că e editorul volumului, dl Tismăneanu se va fi folosit de introducerea sa pentru a combate entuziasmul filoguevarist al profesorului Maier. Dar dl Tismăneanu tace chitic în introducere. Probabil aşteaptă să protesteze tot Manolesco, la UNESCO, împotriva lui Maier.
 
Să mai notăm şi că volumul în care ni se face apologia valenţelor kantiene ale gândirii lui Che Guevara a apărut, conform dlui Tismăneanu, cu sprijinul Institutului Cultural Român, a cărui conducere – în speţă dnii Horia Roman Patapievici şi Mircea Mihăieş – a înţeles să sprijine organizarea la Washington în 2008 a şedinţei de comunicări care alcătuiesc volumul. Dl Tismăneanu le mulţumeşte călduros pentru acest lucru.
 
Cu alte cuvinte, dl Tismăneanu se revoltă când Che e lăudat pe banii UNESCO, dar e recunoscător când Guevara e elogiat pe banii statului român.