Irina Petraş şi Ovidiu Pecican pentru preşedinţia Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor

Posted on septembrie 24, 2013

1



Irina Petraş

 Proiect pentru candidatura la funcţia de Preşedinte al Filialei Cluj a USR
(legislatura a treia)

La capătul celei de-a doua legislaturi, constat, cu încântare, că am şi contracandidat. Ceea ce poate să sugereze, desigur, şi că nu am făcut destul de mult ori destul de bine ceea ce am făcut, dar mai poate să însemne şi un lucru extraordinar: am reuşit să fac din această funcţie deloc uşoară (dacă vrei cu adevărat să faci ceva!) şi, pe deasupra, neremunerată ceva ispititor, de râvnit. Nu e puţin!

I. Ce am făcut
(precizare: deşi cele mai multe dintre cele înşirate mai jos au fost iniţiate şi, în mare măsură, realizate de subsemnata, ele n-ar fi fost nicidecum cu putinţă fără sprijinul susţinut şi necondiţionat al Comitetului Filialei şi al tuturor membrilor Filialei care m-au asistat cu generozitate)
Pe scurt, în cei opt ani, am investit mult timp, energie, nervi pentru că, ajungând în fruntea Filialei, m-am simţit nu conducător, ci om în slujba celorlalţi. Toate proiectele în care m-am angajat au pornit din credinţa că lucrurile ar putea merge mai bine dacă am re-construi împreună spiritul comunitar. Cred în forţa bunei vecinătăţi. O bună vecinătate a scriitorilor, cu diferenţele lor cu tot (de etnie, de sex, de vârstă, de atitudine, de umoare etc.).
Am socotit de la început că Filiala clujeană nu are şi nici nu trebuie să aibă vreun amestec în proiectele individuale ale scriitorilor ca singurătăţi cu ritmuri, interese, aşteptări personale. Scriitorii clujeni sunt personalităţi puternice şi distincte cu opere de valoare nu doar naţională, ci şi internaţională. Scrisul clujean nu e provincial decât dacă suntem de acord că lumea de azi în întregul ei s-a provincializat; nu e marginal, căci centrele sunt azi pretutindeni; şi nu e minor decât dacă uităm că existenţa unui popor se probează şi se asigură prin Cultura sa, chiar dacă statura artistului pare azi minimalizată.
Aşadar, am crezut că Filiala are datoria/rostul de a interveni pentru a crea întâmplări de (oarecare) anvergură care să construiască sau doar să schiţeze spaţii coerente de enunţare. Toate acestea, reunite sub titlul Scriitorul în cetate, au sperat să conducă la o mai bună imagine a scriitorului în societate şi la o mai sigură pe sine situare a sa ca profesionist de care depinde, în cele din urmă, imaginea culturii române şi recunoaşterea ei ca semnalment de neînlocuit în portretul identitar.
– Evidenţa la zi a fost una dintre priorităţi. Dicţionarul Clujul literar. 1900-2005 urmărea să inventarieze şi să pună în ordine datele la îndemână despre scriitorii ţinând de Filiala Cluj. Doar aşa a fost posibilă realizarea site-ului (www.uniuneascriitorilor-filialacluj.ro); administrat din 2005 direct de subsemnata, el se străduieşte să conţină cât mai multe şi mai diversificate informaţii despre viaţa literară transilvană: evenimente, proiecte, aniversări, ştiri importante, dicţionar de scriitori, fototecă, antologie de texte şi aşa mai departe.
– Li se adaugă alte lucrări de referinţă, veritabile „cărţi de vizită” ale Filialei, pe care le-am lucrat an după an: marele almanah Cuvinte 2006; Literatură tânără 2007; Caietele Colocviului tinerilor scriitori, 2007; Albumul centenar O sută de ani de viaţă literară transilvană, 2008; Clujul din cuvinte. Antologie ilustrată, 2008; Starea prozei, 2008; Cartea mea fermecată. Antologie de literatură pentru copii, 2009; Varză à la Cluj, 2010; Ion Budai-Deleanu 250, 2011; Invitaţie la vers, 2010; Clujul din poveşti, 2011; Locuirea cu stil, 2011; Promenada scriitorilor, 2012; Viaţa literară la Cluj, 2013 (aceasta din urmă ţine şi locul Dării de seamă; ea este dedicată aniversării a 45 de ani de Echinox şi pregăteşte aniversarea, în 2014, a 65 de ani de existenţă a Filialei Cluj). Tot aici pot fi adăugate Meridianele Blaga succesive şi Caietele de poezie editate prin Societatea Culturală Lucian Blaga (şi site-ul societăţii – http://www.societateablaga.ro – e organizat şi administrat de subsemnata). Toate acestea pot fi consultate în pdf pe cele două site-uri.
– Lansat în 2005, Concursul de debut al Filialei a adus în Colecţia Biblioteca tânărului scriitor 24 de titluri foarte bine primite de critică şi de publicul larg.
Reuniunile (de primăvară-vară şi de toamnă-iarnă) – fără a uita cât suntem de diferiţi, ne putem simţi (din când în când) bine împreună, sărbătorind cărţi noi, vârste rotunde. În fiecare an, am organizat şi Reuniuni ale doamnelor cu teme dintre cele mai diverse: Anotimpurile feminităţii, Prozatoarele, Lectura, Călătoriile etc.
Saloanele de primăvară (şase ediţii), prin care scriitorii plasticieni au putut să-şi expună lucrările la Muzeul de Artă, la Casa artelor, la Galeriile Polului cultural ori la Galeriile Scriptorium de la sediul Filialei.
Zilele prozei la Cluj (şase ediţii, cu invitaţi din ţară, dezbateri despre Starea prozei, turniruri ale prozatorilor, concursuri, mese rotunde)
– Seria de conferinţe Scriitorul în cetate: Proza de azi; Dramaturgi clujeni; Destinul istoriei literare; Repere ale culturii transilvane; Homo legens; Ce este arta; Nichita Stănescu. De la biografie la universul imaginar; Un alt ev mediu transilvan, Gastronomie şi istorie. Tot atâtea bune prilejuri de dezbateri cu miez pe teme la zi.
– Pe lângă lecturile publice Scriitorul şi cititorii săi, Scriitorul şi criticii săi, demarate de USR, au fost organizate colocvii, mese rotunde, simpozioane locale, naţionale sau internaţionale (unele şi prin Societatea Culturală Lucian Blaga), şezători literare, târguri şi expoziţii de carte (Salonul cărţii transilvane), seri de literatură, dezbateri, nenumărate lansări de carte şi comemorări: Poeţi la Echinox, Maratonul Literatura contra crizei, Vocile Clujului la Studioul de Radio, Carte în dar (câteva ediţii) la Biblioteca Judeţeană Octavian Goga şi altele. De adăugat participări consistente la simpozioane şi colocvii: Octavian Goga, la Ciucea, Pavel Dan, la Turda, dar şi la cele organizate de colegii noştri din reprezentanţele din Satu Mare, Maramureş, Bistriţa-Năsăud.
– Proiectul nostru Scriitorul în cetate a reuşit să atragă an de an sume importante de la Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, de la USR, de la oameni de afaceri, aşa încât, gospodărind cu chibzuinţă şi sumele provenite din cotizaţii, să putem acorda anual Premii, să edităm volumele colective şi pe cele din Biblioteca tânărului scriitor, să dotăm Filiala cu cele necesare unei cât mai bune activităţi.
– Ca membru în Comitetul Director al Asociaţiei Cluj-Napoca 2021 Capitală Culturală Europeană, am încercat să păstrez Filiala Cluj a USR printre factorii care contează pentru reuşita proiectului.

II. Ce aş mai face
(precizare: cred că noul preşedinte, indiferent cine va fi ales, va resimţi ca pe o obligaţie de onoare continuarea lucrurilor bune începute şi va găsi propriile mijloace de îmbunătăţire a vieţii de breaslă)
Pentru noul mandat, îmi propun să continui, în formule îmbunătăţite şi diversificate (profitând şi de statutul de pensionar deplin), toate cele enumerate mai sus.
În plus:
– lansarea, în 2014, a DICŢIONARULUI CRITIC AL SCRIITORILOR ARDELENI cu prilejul împlinirii a 65 de ani de existenţă a Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor. Dicţionarul va fi însoţit de un DVD Viaţa literară în imagini.
– continuarea seriei bilingve româno-maghiare iniţiate de scriitorul Molnos Lajos, cu sprijinul Primăriei şi în colaborare cu Filiala clujeană a USR, serie din care au apărut POEZIA (Un pahar de lumină) şi PROZA (Lumea fără mine);
– sprijinirea şi mai implicată a activităţilor specifice organizate de cele trei Reprezentanţe ale Filialei şi de Departamentul pentru minorităţi pentru o imagine cât mai coerentă şi mai cuprinzătoare a prezenţei scriitorilor din Transilvania în Cetate;
– iniţierea de proiecte comune cu Filialele Alba, Braşov, Mureş, Arad, Timişoara, Sibiu;
– organizarea unor Şezători lunare la sediul Filialei, cu lectură din cele mai noi cărţi ale membrilor şi cu atragerea tinerilor scriitori spre viaţa Filialei;
– diversificarea Lecturilor publice în colaborare cu bibliotecile clujene, cu muzeele, cu alte instituţii de cultură, cu instituţiile de învăţământ în care momentul de literatură ar fi binevenit şi potenţator;
– reorganizarea bogatei Biblioteci a Filialei pentru a putea fi mai uşor consultată; completarea arhivei video şi audio a Filialei şi utilizarea sa la evenimente comemorative;
– consolidarea parteneriatului cu organizatorii Festivalului de Carte Transilvania în ideea unei manifestări cu impact naţional şi internaţional, care să aducă în prim plan scrisul transilvan;
– descoperirea de noi surse de finanţare a proiectelor Filialei.
Irina Petraş
Cluj-Napoca, 13 august 2013

                  Atitudini:
Breasla. Sau despre mintea de pe urmă de Irina Petraş

             Periodic, dar şi cu o bizară consecvenţă, presa (şi cea „internetică”) e bântuită de atacuri la Uniunea Scriitorilor şi la scriitori. E cel puţin de mirare acest interes al comunităţii pentru o zonă a Culturii, aşadar una nenumărându-se printre priorităţile omului de azi. O statistică simplă indică însă un lucru alarmant.

            Cele mai multe se ivesc în chiar interiorul breslei, nu ni le aduc străinii, cum s-ar zice, ci „un pământean de-ai noştri”. O raită prin reviste şi bloguri literare are multe şanse să-ţi lase pe limbă un gust acru-amărui. S-ar părea că suntem breasla cu cele mai multe lucruri mărunte de împărţit şi cu onoarea veşnic „nereperată”.
Încerc explicaţii. Nu am ales, poate, cea mai bună situare faţă cu starea lucrurilor. Ori nici nu am luat seama cum se cuvine la ea. Imediat după 1989, în euforia libertăţilor de tot soiul, ne-am lăsat în voia lumii fără cap, cum ar zice Canetti. Odată suspendat paternalismul statului, lucrurile au luat-o pe nesimţite la vale. S-au subţiat reviste, au dispărut editurile subvenţionate, reţelele de difuzare. S-au aplicat orbeşte canoane est-etice şi au fost „demascate” cu furie valori ale literaturii române. Nimic nu mai era „de neatins de neatins” (cum zice titlul unui volum de Nicolae Prelipceanu). Averea breslei s-a diminuat drastic din cele mai felurite motive. A scăzut, de la o zi la alta, statura scriitorului în societate. 

            Cuvântul foarte liber a deprins rapid injuria, împroşcarea. Şi-a pierdut din greutate. De la „orice cuvânt e o încredere” am făcut pasul spre „libertatea cuvântului a diminuat importanţa cuvântului”, ca s-o iau de martor pe Ana Blandiana. Interesele diversificându-se haotic, scriitorii au pierdut un lucru esenţial: solidaritatea. Nu era ea absolută nici în vremuri grele (ar fi straniu şi neomenesc să fie aşa!), dar pe fundalul unui duşman comun şi al unor instituţii care încă funcţionau „de la sine”, ea se putea manifesta (aproape) pretutindeni. Învăţând rapid tehnici din sfera politicii, dar şi frustrat, poate, de o audienţă în scădere, scriitorul se lansează în diatribe, demolări, delimitări de alţi scriitori, toate la drumul mare. Divorţuri violente în piaţa publică sunt urmate de aiuritoare, pentru privitorul de pe margine, împăcări. Fără argumente şi unele, şi celelalte, fără enunţuri de principii sau nuanţări de atitudine, sărind cu dezinvoltură faza negocierilor în interior, a discuţiilor care să aproximeze „adevărul” până la un echilibru respirabil.
           Mi-e greu să propun soluţii. Nu pot vorbi decât în numele meu, căci singurătăţile s-au acutizat, iar solidarităţile sunt mai mereu „de avarie”, pripite, neruminate, efemere. Ca-ntr-un film cu Buster Keaton, breasla se tot regrupează mecanic în coloane de câte doi, de câte şase, înaintând ca-n tabloul orbilor lui Breughel. Atacurile pot ţâşni din cel mai albastru senin, calci mereu pe nisipuri mişcătoare. Oricum, cu gândul aţintit pe spaţiile de normalitate din lumea literară, refuz descrierea în negru smoală sau alb imaculat. Nu mă preumblu printre semeni cu buzunarele doldora de pietre. Mă străduiesc să văd lucrurile în toată complexitatea lor umană de griuri. Îmi nuanţez poziţia, atentă la dosarul întreg. Încerc să ajung la mintea de pe urmă – aceea care numără până la zece înainte de a da un verdict –, chiar dacă ezitarea îmi poate fi luată în nume de rău. Fiecare om are dreptatea lui, de multe ori neîngăduitoare cu dreptatea celuilalt. Dar, de vreme ce încă mai trăim şi suntem mulţi pe acest pământ, e limpede că s-au găsit mereu soluţii de convieţuire. Pe acestea le caut. Plaja de relaţii interumane e imensă. Nu muşamalizare a răului se numeşte reacţia mea şi nici indiferenţă. Relele din jur îmi tulbură adesea zilele şi nopţile, dar am constatat şi că zâmbetul meu în vremuri de criză le atenuează efectul şi, nu de puţine ori, are bune urmări asupra tensiunilor din jur. Las de la mine de câte ori asta poate grăbi rezolvarea unui conflict.
           Le respect dintr-un exerciţiu de supunere la democraţie, dar nu cred în manifestările gen „strâns uniţi în jurul”. O unire/uniune ceva mai puţin strânsă ar lăsa loc diferenţei, negocierilor, remanierilor şi relativităţii. Solidaritatea doar enunţată, neurmată de gesturi cotidiene de exersare a lui „împreună”, te poate face să crezi că ţi-ai făcut datoria. Revoltele imită adesea maniera presei de scandal: izolează zgomotos şi inflexibil „cazul”/„cazurile” şi scapă din vedere fenomenul difuz şi posibilele lui efecte nocive pe termen lung.
          Cred în continuare că Uniunea Scriitorilor e de (re)gândit cu calmă detaşare, cu implicare precaută şi luciditate. E la fel de pripit să-i exacerbezi puterea ca organism de învestire automată cu importanţă ori să-i minimalizezi ranchiunos însemnătatea, fiindcă nu oferă suficiente compensaţii acum când îngustarea locului scriitorului în societate nu mai e doar o ameninţare. Uniunea este încă o autoritate care îţi recunoaşte – prin mecanismele ei (de o obiectivitate şi competenţă, oricând şi inevitabil, relative, dar şi perfectibile) – calitatea de scriitor. Ca orice asociaţie, ea satisface nevoia de apartenenţă, tot mai utilă (psihic şi social) într-o lume fracturată şi instabilă. Oricum am defini-o, rezultă că este necesară, dar şi că suportă adaptări, remanieri, ajustări care să-i sporească eficienţa în ciuda condiţionărilor de tot felul şi a dezastrelor imprevizibile. Ea este (sau ar trebui să fie) un spaţiu propice de enunţare a solidarităţii. Cu un accent pe datoriile egale faţă de fiecare membru, dar şi pe subînţeleasa datorie a fiecăruia faţă de ea.
          Preşedintele Uniunii, am spus-o în 2005 şi o repet, trebuie să fie o personalitate grea, cu valoare clasicizată (adică larg recunoscută) şi cu credit în ochii publici. Reprezentativ, cu prestanţă şi prestaţie recunoscute dincolo de inerente invidii de breaslă. Un soi de abstracţiune emblematică şi generoasă. Alături de el, câţiva oameni concreţi, care să facă ceea ce e de făcut, cu talent managerial: să gestioneze averea ce poate decurge din firea scriitorilor. Aşa încât valoarea pe termen lung (aportul literaturii la statura culturală a naţiei) să producă valori imediate, care să facă viaţa scriitorilor (mai) demnă. Un preşedinte distins, venerabil, aeterna, secondat de oameni versaţi în temporalia mi se pare în continuare formula cea mai potrivită. Aş zice că aici stăm bine. Chiar dacă lucrurile au mers prost în ultima vreme cu vinovaţi greu de arătat cu degetul şi cu ghinioane şi mai greu de prevăzut. Nu nerăbdarea oţărâtă (şi strigată în eter) că lucrurile nu se îndreaptă degrabă ne va scoate din impas. Chestiunea ne priveşte pe toţi. „N-avem nimic de ascuns” scrie pe siteul USR. O, ba da, se ascund orele de nelinişte, truda de a ţine lucrurile în frâu. Tristeţile, dezamăgirile. Semnele că, uneori, nu găseşti înţelegere şi sprijin nici la semenii tăi din breaslă.
           Nu am ajuns într-un stadiu de dezvoltare a societăţii româneşti în care produsele culturale să intre firesc în lista de priorităţi a cetăţeanului. Şi a statului. Încă nu suntem aşezaţi, traiul decent nu e o trăsătură generalizată, strânsura şi năvala se mai poartă şi la case bune. Nu ne situăm prea bine nici într-o civilizaţie a urmei, ca să ne pese cu adevărat ce se întâmplă cu literatura română. Totuşi, înclin să cred că toate proiectele în care ne angajăm ar putea merge mai bine dacă am reconstrui împreună spiritul comunitar. O asumare a apartenenţei la un timp şi la un loc, alături de încrederea că şi de tine depinde calitatea lor. Cred, cu încăpăţânare şi o doză de naivitate, în forţa bunei vecinătăţi. O bună vecinătate a scriitorilor, cu diferenţele lor cu tot (de etnie, de sex, de vârstă, de atitudine, de umoare etc.). Dacă suntem în stare să ne bucurăm de frumuseţea unei pagini de carte în singurătatea ungherului nostru de cititori, de ce să nu privim cu o doză de simpatie „din oficiu” pe scriitorul de alături? Dacă stăm ore şi zile în şir pentru a şlefui fraza din cărţile personale, de ce nu lucrăm tot astfel când e vorba de a şlefui relaţia noastră cu ceilalţi scriitori? Ştiu că scandalul aduce rating, dar de ce n-am obişnui publicul cu bucuria noastră de a număra lucruri bune, cu exerciţiile noastre de admiraţie, atâtea câte sunt? Chiar dacă asta nu ne va pune sub mari reflectoare s-ar putea să accedem la o mai bună, durabilă lumină.

(Articol reluat din România literară, nr.8/2013, http://www.romlit.ro/breasla._sau_despre_mintea_de_pe_urm.)

*

Proiectul de candidatură al scriitorului Ovidiu Pecican la funcţia de preşedinte al Filialei Cluj a U.S.R.

         “Subsemnatul Ovidiu Pecican, scriitor, prin prezenta îmi depun candidatura la funcţia de preşedinte al filialei clujene a Uniunii Scriitorilor din România pentru motivele şi cu intenţiile următoare:

         Filiala noastră are un număr considerabil de membri, fiind una dintre cele mai importante filiale ale U.S.R. din ţară. Cu toate acestea, reprezentarea creaţiilor autorilor pe care îi conţine şi îi reprezintă ar putea fi mult îmbunătăţită prin elaborarea unor strategii mai penetrante. Acest lucru necesită abordări şi tehnici necesar să fie discutate şi urmărite persuasiv şi coerent împreună cu membrii conducerii filialei, urmând să fie ulterior aplicate gradual şi inventiv în raport nu doar cu U.S.R., ci şi cu Ministerul Culturii, cu sectorul privat, cu editorii şi cu publicaţiile media.

        Pe de altă parte, în ultima perioadă, la fel ca U.S.R. însăşi, care s-a văzut deposedată de Casa Monteoru (într-un proces de retrocedare), filiala clujeană s-a confruntat în ultima vreme cu situaţii care au dus la atingeri considerabile ale statutului şi demnităţii scriitoriceşti (prin concedieri abuzive din redacţia unei reviste emblematice pentru viaţa breslei din Transilvania şi prin injurii adresate membrilor U.S.R. în mod repetat). Chiar dacă scriitorii s-au solidarizat şi au protestat masiv în faţa acestei situaţii, într-o reacţie admirabilă de solidaritate etică şi profesională, şi deşi vinovatul pentru crearea situaţiei respective a fost decăzut din rândul membrilor U.S.R., cei trei redactori concediaţi fiind reîncadraţi pe vechile lor posturi, scandalul iscat, ca şi urmările lui au condus la un statu quo fragil, pe fondul deteriorării imaginii scriitorului profesionist, a Clujului literar şi a U.S.R. În ansamblu s-a conturat accelerat, la diverse niveluri, o situaţie fără precedent, care necesită o abordare diferită faţă de cea anterioară, mai cu seamă că tranşarea ei întârzie, depinzând mai ales de factorul de decizie politică, dar resimţindu-se şi de pe urma anumitor ezitări de conduită din interiorul scriitorimii.

       Pe fondul astfel creat, depunerea candidaturii mele la funcţia menţionată vine cu propunerea ca, păstrând pe mai departe tot ceea ce a însemnat un succes în desfăşurarea activităţii filialei noastre – lansări de carte, colocvii şi evenimente aniversare organizate de noi, volume colective realizate cu colaborarea membrilor filialei -, să facem demersuri în direcţia îmbunătăţirii statutului şi a poziţiei scriitorilor, a membrilor filialei, ca şi pe cea a filialei înseşi în raport cu întreaga breaslă aşezată sub semnul U.S.R., ca şi în raport cu publicul activ şi potenţial. Provocarea momentului se cuvine întâmpinată cu deplină solidaritate şi fermitate constructivă pentru ameliorarea recunoaşterii scriitorului şi a literaturii vii în spaţiul public actual, dar şi pentru o propagare superioară în rezultate a talentelor şi creaţiilor literare din filiala noastră. Atacurile la adresa breslei şi a membrilor săi, depreciative nu doar în sine, ci şi pentru întreaga cultură română şi pentru condiţia intelectuală ca atare, se cuvin întâmpinate cu riposte prompte, demne şi solidare, în fiecare dintre cazurile când vreun coleg sau colegă sunt supuşi atacurilor la persoană, nefiind vorba despre vreo polemică de idei. Procedând astfel, vom apăra nu doar literatura vie din Transilvania, ci şi moştenirea valoroasă pe care se construieşte aceasta, asigurând viitorul ei la un alt nivel de calitate. Contribuţia filialei clujene a U.S.R. la monitorizarea şi la îmbunătăţirea cadrului comunicării dintre scriitori şi a acestora cu mediul exterior breslei nu mai poate rămâne fără relief vizibil, trebuind marcată de echilibru, de calm, dar şi de fermitate în respingerea imediată a oricăror provocări neîntemeiate, indiferent de unde vin ele.

        În condiţiile în care Bucureştiul şi Iaşiul deţin instrumente consolidate de afirmare naţională şi internaţională a scriitorilor din arealul de referinţă, filiala Cluj se poate implica mai mult în coordonarea eforturilor editoriale din zonă pentru atingerea unor standarde similare. Pentru facilitarea cunoaşterii operelor literare datorate confraţilor din filiala noastră intenţionez să explorez şi să găsesc, împreună cu conducerea filialei, filierele şi resursele logistice pentru traducerea şi publicarea în limbi de circulaţie a respectivelor lucrări literare.

      Pe de altă parte, pentru întărirea statutului şi a bunelor oficii de care poate dispune scriitorul membru al filialei, printre măsurile pe care le am în vedere, în ipoteza alegerii mele, menţionez:

– organizarea unei biblioteci a filialei care să conţină cât mai multe dintre produsele livreşti ale membrilor filialei noastre;

– utilizarea sălii principale ca spaţiu de consultare a bibliotecii (după un orar convenit);

– organizarea de consultaţii destinate colegilor scriitori care doresc să intre în U.S.R. cu privire la îndeplinirea condiţiilor de accedere;

– ateliere de scriitură creatoare în şcoli şi în facultăţi, după nevoi;

– asigurarea unui spaţiu superior de reprezentare a scriitorilor filialei la televiziunile şi radiourile transilvane;

– bilete cu preţ redus (şi intrare gratuită pentru pensionarii din filială) în Parcul Haţieganu;

– bilete de favoare pentru scriitori la reprezentaţiile teatrelor şi operei clujene;

– organizarea unui atelier de elaborare de proiecte finanţate de autorităţile naţionale şi internaţionale relevante pentru scriitori şi literatură;

– alcătuirea unei videoteci conţinând filme documentare despre scriitorii filialei cu colaborarea Facultăţii de Teatru şi Televiziune, a studiourilor de televiziune;

– alcătuirea unei fonoteci cu lecturi de autor;

– întâlniri ritmice cu cititorii în diferite locaţii;

– organizarea cu mijloace logistice la îndemână a unui festival de poezie la Cluj;

– vizite semestriale al conducerii filialei în centrele scriitoriceşti arondate filialei (Bistriţa, Satu Mare, Baia Mare etc.) şi zile dedicate fiecăruia dintre aceste centre la sediul filialei noastre;

– ameliorarea sitului internet al filialei printr-o diversificare a modalităţilor de prezentare, ca şi prin deschideri către cele mai tinere promoţii de autori susceptibili să devină membrii filialei noastre, şi o publicaţie periodică internet a acesteia;

– colocvii ale mai tinerilor confraţi, menite să împrospăteze prin sugestii şi tendinţe noi direcţiile deja afirmate ale activităţii noastre.

        Toate acestea – şi alte abordări, îmbunătăţite prin cooperarea oricăruia dintre colegii din interiorul filialei – vor fi puse în discuţie ritmic în cadrul întâlnirilor conducerii filialei, deciziile fiind luate împreună.

       Cu bune gânduri colegiale, Ovidiu Pecican (14 august 2013)”

Ovidiu Pecican:

NOTIFICARE – RECTIFICARE privind candidatura mea la președinția filialei clujene a Uniunii Scriitorilor

 „Dragi prieteni,

Mi-am înscris candidatura pentru președinția filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor, cu privire la care decizia se va lua în 27 septembrie 2013.  Știrea – și programul propus de mine – au fost preluate și transmise de unii dintre colegii din presă. Din păcate comentariul care a însoțit relatarea brută a faptului și postarea propunerilor mele programatice s-au făcut fără profesionalism. Sunt prezentat ca istoric, deși înainte de a debuta în meseria pentru care dețin diplomele profesionale necesare și obișnuite, am debutat, în 1990, ca romancier. Din 1994 sunt și membru al Uniunii Scriitorilor din România, aspect care indică fără dubiu statutul meu de profesionist în domeniu. În fine, jumătate dintre cărțile pe care le-am publicat până astăzi – romane, proze scurte, teatru, interviuri și mese rotunde, poezie, critică literară și eseu – au relevanță literară, nu pentru câmpul istoriografic. Ce se înțelege de aici? Doar că ziariștii ori s-au documentat superficial, ori au deformat voluntar adevărul, din motive care, să zicem, îmi scapă. Cei needificați încă pot vizita prezentul blog și se vor convinge de adevărul acestei notificări trecând în revistă copertele postate ale cărților mele.

Fac cuvenita rectificare pentru buna informare a celor interesați.

Cu bune gânduri!”

(Preluare de pe blogul personal al lui Ovidiu Pecican, http://ovidiupecican.wordpress.com/2013/08/17/5585/. )

 Programele celor doi candidaţi au fost preluate de site-ul Filialei Cluj a U.S.R.:

http://www.uniuneascriitorilor-filialacluj.ro/detalii_1795_000-a-ALEGERI-2013.html.)

Reclame
Posted in: Spune acum!