Omagiu ambasadorului. In Memoriam Ion Bălin

Posted on septembrie 26, 2013

0



balin-200
În condiţii grafice excelente, la Editura Grinta din Cluj-Napoca (Director, Gabriel Cojocaru), a apărut,  în coordonarea prof. dr. Nicolae Iuga, un frumos şi binemeritat volum colectiv, In Memoriam, tribut celui care a fost Excelenţa Sa, Profesor Universitar Doctor, Ion Bălin, Ambasador al României în Regatul Marocului.

Volumul reuneşte texte semnate de treizeci de personalităţi din ţară şi străinătate, demnitari, membri ai Academiei Române, cadre didactice universitare, scriitori, publicişti, dar şi foşti elevi şi prieteni ai renumitului profesor care, la începutul carierei sale, a funcţionat câţiva ani (1972-1978) ca profesor de Filosofie la Colegiul Naţional «Dragoş Vodă» din Sighetu Marmaţiei, precum şi o sugestivă colecţie de fotografii şi facsimile cu certă valoare documentară.
Lansarea volumului va avea loc în cadrul Festivalului Internaţional de Poezie de la Sighetu Marmaţiei, sâmbătă 28 septembrie a.c. ora 11.00, la Casa de Cultură.

Ion Bălin – un ambasador al Maramureşului

                    Mi se întîmplă acum, „provocat” să scriu cîteva rînduri despre Ion (Jean) Bălin, precum lui Socrate ori Sfîntului Augustin, să spun: dacă nu mă întrebaţi cine e Jean, ştiu, dar dacă mă întrebaţi nu mai ştiu. Îmi vin în minte, într-o primă instanţă (aceea a memoriei), ceasurile petrecute ca timid şi fascinat „auditor” cu „dom’ Profesor”, pe terasa din Grădina Morii, la Sighet, pe malul Izei, în primăvara şi începutul verii anului 1974 (eram aproape la încheierea stagiului militar obligatoriu, ca „terist”, la batalionul de grăniceri, alături de alţi colegi, iminenţi „ucenici” într-ale filosofiei). Îmi amintesc cum, pornind de la relaţia Sau-Sau din lucrarea danezului Kierkegaard, Despre conceptul de ironie, Jean Bălin trecea spectacular la Şi-Şi. Simţeam (mai mult decît înţelegeam atunci) că, dincolo de demonstraţia de logică, era ascunsă şi o lecţie de etică. Viaţa lui (activitatea didactică, academică dar şi publică, la cel mai înalt nivel) precum şi opera ştiinţifică (de pildă preţioasa sa lucrare Silogistica românească tradiţională şi modernă) ale magistrului au demonstrat că i-a fost mai aproape, mai intim-constituvă personalităţii, punerea laolaltă, în armonie dar şi ordine severă, conţinută în Şi-Şi, decît deşirarea angoasantă din Sau-Sau.
                   Adecvarea şi alăturarea, împăcarea – după reguli limpezi şi ferme – par să fie verbele care i-au guvernat acţiunile. Nu e de mirare că a fost (încă o dată) înnobilat şi cu titlul de ambasador. Exersase această funcţie de mediator (diplomatică şi în cultură!) de fiecare dată cînd a mijlocit, în adevărate ritualuri paideice, săvîrşite pentru prieteni, între logică şi poezie, metaforă şi silogism, tradiţie şi modernitate ori, chiar mai concret, între periferie şi centru, provincie şi metropolă.
                  Cred că o distincţie descrisă cu mare fineţe de Constantin Noica (nume ce poate fi convocat cu îndreptăţire în această scurtă evocare, cum ar putea fi şi cel al lui Petre Ţuţea) ar putea sugera cel mai plastic locul geometric în care ne plasează orice încercare de definire a personalităţii lui Ion Bălin: între exactitate şi adevăr. Este chiar condiţia majoră a oricărui ambasador. Şi, nu Sau!
                  În ce mă priveşte, şi pur subiectiv, Jean Bălin a fost un ambasador al sensibilităţii arhaice într-o „ţară” a raţionalităţii moderne şi postmoderne. Iar dacă voi localiza sensibilitatea arhaică pe care am evocat-o în Maramureşul nostru, şi raţionalitatea (post)modernă în ipostaza monumentală a artei lui Mihai Olos, atunci îl aşez pe Excelenţa Sa, Dr. Ion Bălin, lîngă un alt spirit luminat al Nordului din memoria mea, anume Vasile Grigore Latiş.
                 Voievodatul (istoric dar şi cultural) al Maramureşului n-a avut prea mulţi ambasadori de acest calibru! Pentru pacea lui, memoria acestora trebuie cinstită.

Vasile GOGEA

       Prof. univ. dr.  ION  BĂLIN 

          Filosoful Ion Bălin, Jean pentru prieteni, s-a născut la 1 ianuarie 1947 în Călineşti (Maramureş). Urmează Liceul Pedagogic din Sighetu Marmaţiei, pe care îl absolvă în 1966. Intre 1966-1971 este student la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, remarcat ca un vârf al generaţiei sale. La absolvirea facultăţii lucrează,  pentru scurtă vreme  (în 1971 – 1972), la un ziar în Bucureşti, după care va fi profesor de filosofie la Liceul „Dragoş Vodă” din Sighet, între 1972–1978. In anul 1978 pleacă, prin concurs, asistent universitar la Catedra de Logică a  Institutului Politehnic din Bucureşti, unde va rămâne până în anul 2001, când pleacă la Universitatea „Titu Maiorescu” şi funcţionează aici ca profesor universitar până la sfârşitul prematur al vieţii sale. Doctoratul în Filosofie îl susţine la Universitatea din Bucureşti, în 1984, cu o teză referitoare la semiotica discursului artistic. După 1990, este fondatorul şi mentorul celebrului săptămânal de satiră politică, „Academia Caţavencu”, majoritatea redactorilor de aici fiind foşti studenţi ai profesorului Bălin. Între anii  1997 – 2001 a fost ambasador al României în Regatul Marocului, unde a avut o prestaţie diplomatică excepţională, fiind decorat de către Regele Marocului cu Ordinul de Mare Comandor al Casei Regale. În ultimii trei – patru ani ai vieţii, şi-a petrecut o mare parte a timpului la Baia Mare, unde a fondat săptămânalul regional „Jurnalul de Vineri”. A fost îndrumător de doctorat în Filosofie la Universitatea „Babeş Bolyai” din Cluj, fiind adus aici de către congenerul său Andrei Marga, de care l-a legat o strânsă şi îndelungată prietenie.

Filosoful Ion Bălin avea o inteligenţă strălucită şi o erudiţie vie, inegalabilă. Ironia sa era caustică, în maniera lui Voltaire. Când contrazicea pe cineva, prelua afirmaţiile preopinentului şi le dezvolta, cu  voluptate şi  persuasiune irezistibilă,  până la cel mai desăvârşit absurd. Când se deda la astfel de exerciţii, ludice în fond, în jurul lui se crea o atmosferă de balamuc. Era ca un spectacol al puterii spiritului asupra lumii obiectuale, al spiritului  care este capabil să dizolve totul. Cunoştea miraculos limba română, de la profunzimile ei arhaice, până la performarea ei savantă şi neologistică la extrem. Felul său de a vorbi avea câte ceva din profunzimea lui Noica, din măreţia lui Ţuţea şi din versatilitatea lui Călinescu.

Moare, din cauza unor afecţiuni renale, la 3 aprilie 2006, la Bucureşti, în etate de 59 de ani.

Cărţile  pe care le-a lăsat în urma sa sunt:  Reflecţii de semiologia literaturii, Pan Publishing House, 1995; Silogistica tradiţională şi modernă. Contribuţii româneşti, Ed. Nemira, Bucureşti, 1996 (Premiul Academiei Române, 1997);  Forme şi operaţii logice,  Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1998; Sociologia  noologică, Ed. Nemira, Bucureşti, 2003.

 Prof. dr. Nicolae IUGA

 (Texte incluse în volum)

Reclame
Posted in: In Memoriam