Prinţul Şerban Dimitrie Sturdza în “Graiul Maramureşului”, dar… pe româneşte!

    „A fost o vreme în care unii au dorit să dispărem cu totul”

  Prinţul Şerban Dimitrie STURDZA descinde în linie directă din domnitorul Mihai Sturdza, penultimul cap încoronat al Moldovei, înaintea Unirii lui Cuza. Unchiul său, Mihai Sturdza, care trăieşte în Franţa, a fost interpretul şi însoţitorul preşedintelui francez Charles De Gaulle în România, în 1968, dar şi al preşedintelui Valery Giscard d’Estaing în timpul vizitei pe care Ceauşescu a efectuat-o în Franţa. De curând, Şerban Dimitrie Sturdza a fost în Baia Mare, ca moderator în cadrul Conferinţei Internaţionale Neconvenţionale a Tinerilor Canadianişti, organizată de Centrul de Studii Canadiene al Centrului Universitar Nord. Prin intermediul conf. univ. dr. Crina Bud, sufletul acestei conferinţe şi prietenă a prinţului, am obţinut, ulterior, acest interviu.

Reporter: Aveţi puternice legături în străinătate, sunteţi un VIP şi totuşi aţi rămas în România, în nişte vremuri în care foarte mulţi români încearcă să-şi facă bagajele cât mai repede şi să plece în căutarea unei lumi mai bune. Ce vă reţine aici ?

Şerban Dimitrie STURDZA: Am plecat “definitiv” din România în 1987, când aveam douăzeci de ani. M-am stabilit în Franţa, unde tatăl meu se afla deja din 1974. Am trăit, studiat şi lucrat la Paris între 1987 şi 1994. În 1994 am emigrat în Canada, la Montréal, unde am trăit până în 1998, anul reîntoarcerii mele în România.
Am multe rude şi prieteni în străinătate, la Paris, la Bruxelles, la Montréal, mă simt peste tot aproape ca la mine acasă – şi totuşi m-am întors, pentru că iubesc această ţară şi acest popor! Am călătorit destul de mult prin lume, dar pentru mine, România este cea mai frumoasă ţară. Şi este patria mea. Când mă gândesc la munţii ei, la văile şi câmpiile ei, la Delta Dunării, la mânăstirile din Moldova, la Maramureş, la fascinanta Dobroge, îmi spun că Dumnezeu a fost foarte generos cu noi… Îmi place mâncarea românească, îmi place muzica populară românescă, îmi place să vorbesc româneşte, să petrec sărbătorile alături de familie. Pentru mine, latura spirituală are o însemnătate deosebită. Pe de altă parte, aici m-am căsătorit, am doi copii şi doresc ca ei să crească în ţară, nu vreau să fie nişte înstrăinaţi. Mama şi soacra mea locuiesc de asemenea, în România. Consider că am motive suficiente pentru a trăi aici şi nu regret deloc acest lucru.

R.: Dacă ar trebui să pledaţi pentru ţara noastră în faţa unor străini, care ar fi primele trei lucruri pe care le-aţi recomanda să le vadă, să le asculte sau să le guste?

Ş.D.S.: E cam greu să mă rezum la doar trei lucruri. Le-aş recomanda să viziteze splendidele mânăstiri din Moldova, Maramureşul care a ştiut atât de bine să-şi respecte şi să-şi conserve tradiţiile, Bucovina şi Delta Dunării. Le-aş mai sugera să asculte muzica dumnezeiască a lui Gheorghe Zamfir, să meargă la o piesă de teatru de-a maestrului Dan Puric şi să mănânce o ciorbă de perişoare şi nişte sarmale cu mămăliguţă, însoţite de o horincă, urmată de un savuros vin românesc.

R.: Faceţi parte dintr-o familie de care se leagă istoria ţării noastre. Renumele este o povară sau un avantaj?

Ş.D.S.: Acest nume nu este nici un avantaj, nici o povară. Port cu mare onoare, responsabilitate şi demnitate acest nume. El mă obligă să fiu atent mereu la ceea ce fac, ce spun… Este un nume care ne impune permanent o anumită atitudine, o anumită conduită. Lumea nu ne priveşte niciodată cu indiferenţă. În general suntem priviţi cu respect, foarte rar se întâmplă să avem parte de reacţii ostile. Şi dacă astăzi, după atâtea valuri de naţionalizări, exproprieri, reforme agrare, nu mai putem să făurim lucruri trainice şi măreţe, cred că avem, cel puţin, datoria de a ne îngriji de “blazonul” pe care l-am moştenit, lustruindu-l măcar, fără a aduce niciun prejudiciu de imagine renumelui familiei Sturdza, clădit atât de greu, de-a lungul a câtorva zeci de generaţii.

R.: De mici, din vremea când părinţii şi bunicii ne citesc primele poveşti, suntem învăţaţi că prinţii sunt frumoşi, curajoşi, drepţi şi au averi impresionante, inclusiv un palat. Credeţi că sunt adevărate aceste atribute în cazul dumneavoastră ?

Ş.D.S.: Îmi vine greu să vorbesc despre mine. Modestia este şi rămâne una dintre virtuţile creştine fundamentale. E adevărat că fiecare dintre noi vine pe lume ca vlăstar al unei familii şi că, pe parcursul vieţii noastre devenim tot mai conştienţi de originile noastre, de trecutul familiei noastre. Noi nu căutam să cultivăm diferenţele, să fim mai cu moţ, dar considerăm că puterea exemplului personal este crucială. Eu m-am născut în perioada comunistă. Mama mea a trebuit să dea dovadă de mult tact pentru a-mi dezvălui, treptat şi cu multă delicateţe, ce este cu numele acesta. Pe de altă parte, societatea de atunci nu rata nicio ocazie să-mi amintească, într-un fel sau altul, că aveam o tinichea de coadă. Când mi se adresau cu apelativul Prinţe, cuvântul suna, mai degrabă, a insultă. Acum, din fericire, lucrurile sunt percepute altfel. Iar dacă frumuseţea e adevăr, atunci putem mărturisi că iubim mult ţara şi neamul românesc. Iar cât despre curaj… Astăzi, în timp de pace, acesta se manifestă sub forma dragostei faţă de compatrioţii noştri. Palatele ne-au fost şi rămân confiscate în continuare, dar memoria, amintirile, nu ni le poate fura şi distruge nimeni. A fost o vreme în care unii au dorit să dispărem cu totul, pentru totdeauna, numai că Dumnezeu a rânduit altfel lucrurile.

R.: Care este fiinţa şi care este lucrul la care ţineţi cel mai mult pe lumea aceasta ?

Ş.D.S.: Dumnezeu, familie, ţară şi neam. Aceasta este ordinea firească.

(Interviu realizat de Anca Goja pentru Graiul Maramureşului, http://www.graiul.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=20207:a-fost-o-vreme-in-care-unii-au-dorit-s-disprem-cu-totul&catid=24:interviu.)

Etichetat: Graiul Maramuresului, interviu, print, Serban Dimitrie Sturza

Posted in: Anamnesis