Bedros Horasangian despre proza unui jurnalist: Cornel Nistorescu

Posted on decembrie 2, 2013

12



Bedros Horasangian:

Proza unui jurnalist – Cornel Nistorescu

         Este un jurnalist cu vechime deja. A apucat să facă şcoală filologică în Clujul anilor 70, a coborît apoi la Bucureşti să facă gazetărie în presa studenţească şi centrală, a trecut şi prin experimentul Flacării păunesciene – de analizat poate, cîndva, fără umori şi istericale, aşa şi cît a fost, cu imensul impact de (manipulare) de public acest fenomen la care numeroși dintre noi chiar nu am participat/aderat etc – ca apoi după 1989 să devină unul dintre cele mai active condeie ale presei româneşti. Făcător de reviste şi ziare, cu o traseu de vivace editorialist şi om-bun-la-de-toate ( un editorial de direcţie se scrie într-un anume fel, un reportaj se scrie altfel decît se face un interviu, o articol de atitudine se compune/simte cu alt nerv decît se pot emite impresii de la o expoziție, şi tot aşa, a face o revistă/ziar presupune alt tip de angajament profesional etc) pentru a ajunge acum, în prag de an nou 2014 la ora unui bilanţ de etapă. Prin două cărţi. Avem acum la îndemînă două volume, masive, care ne pot da o imagine de ansamblu a acestui travaliu. Nu doar intelectual, la nivelul unei existenţe individuale, dar şi apăsat documentar, la nivelul unei existenţe colective. Româneşti. Căci cele aproape 1000 de pagini despre care îmi voi permite să exprim cîteva opinii strict personale, sunt şi o pagină vie ( vorba vine, scrisă…) reală, de istorie românească aşa cum a fost. Emisă la cald, an anii 70, – reportajele, compuse la fierbinte cum sunt textele adunate în volumul de publicistică ce cuprinde anii ce au urmat imedait lui 1989. Să prezentăm sumar, mai întîi cele două volume, ca apoi să avansăm cîteva consideraţii proprii.

1382958748cop%20romani%20vi%20se%20pregateste%20ceva

       Primul volum, Români, vi se pregăteşte ceva!.Epistole politice, reportaje, interviuri, editoriale din Express(1990-1995) ( Editura Compania, 2013, Colecţia Clarobscur, cu un “În chip de prefaţă. Editorial pe repede înapoi de Cornel Nistorescu”) conține 550 de pagini. Volumul al doilea, Reporter la sfârşitul lumii.( 1978-1988), subintitulat nonficţiuni ( Editura Compania, 2013, Colecţia Contemporani, cu un Cuvînt înainte de Petru Romoşan şi o substanţială, aplicată şi extrem de decumentată prefaţă, asupra căreia vom mai reveni, de Bogdan Creţu, universitar de la Iaşi) are aproape 520 de pagini.
       Volumul de publistică postdecembristă adună contribuţii jurnalistice de varia feluri. Editorialele din “Expres” – care dintre tinerii imberbi de azi care se făţîie cu bicicletele prin Bucureşti militînd pentru te miri ce mize ecologico-umaniste îşi pot imagina tensiunea politică a acelor ani şi tirajele uriaşe pe care le făcea o presă abia scăpată de sub rigorile cenzurii comuniste şi nepregătită să intre sub auspiciile dure ale economiei de piaţă – citite azi sunt o dovadă extrem de sugestivă a acelui timp.    Dacă articolul de gazetă trăieşte în timp real şi se pierde apoi în ceaţa unei efemere eternităţi ce vine, iată că adunate în volum toate aceste mărturii de istorie devin decumente sociologice, antropologice sau cum vrem să le taxăm, ale unei perioade bine definite. Sunt decupaje ale unui timp şi ale unor oameni. Nu de pe vremea fanarioţilor sau a lui Carol II-lea , ci foarte aproape de noi. Interviurile realizate în 1990-1991 de Cornel Nistorescu sunt mine de aur pentru cei care vor să înţeleagă mai bine ce şi cum a fost în acei ani. Cîteva dintre personalităţile care au marcat acei ani devin vocile care mărturisesc azi despre un anume timp. Poeta Ana Blandiana, generalul Victor Stănculescu, ieri ministru al Apărării, azi simplu puşcăriaş, sinistru destin, actorul Ion Caramitru, care urma să ajungă şi ministru al culturii şi Director la TNB, Gheorghe Robu, Procurorul General al Republicii la acea dată, teribile mărturiile acestuia puse faţă-n faţă cu ce trăim noi azi cu Kovesi, Morar şi pleiada de procurori puşi în te miri ce funcţii prin care preşedintele de azi al statului controlează şi judecă tot ce mişcă în front, ba chiar putem spune FSN-ul care guvernează azi România,Virgil Măgureanu – Director SRI, („ Nu SRI-ul, ci poşta ne cotrobăie prin scrisori…”, mărturiseşte candid un tovarăş devenit peste noapte şi uns cu toate alifiile trecutului…) Ilie Verdeţ – cine mai ştie azi cine a fost Ilie Verdeţ, iată încă o dovadă a deşertăciunii acestei vieţi, dacă nu şi a istoriei, vînare de vînt, cum ar veni…- şi ultimul, dar nu cel din urmă al acestui ciclu de interviuri pus sub generciul „Dialoguri incomode”, Nicolae Manolescu, Preşedintele Partidului Alianţa Civică la acea dată, actualul ambasador al Romîniei la UNESCO şi Preşedintele Uniunii Scriitorilor din aceaşi ţară. Un incisiv reportaj despre asasinarea regretatului Ioan Petru Culianu, închide această secţiune pe care, eu personal, o consider extrem, extrem de utilă de citit pentru cei care se ocupă de actualitatea politică românească de astăzi. Nu pentru că Ana Blandiana s-a retras din viaţa politică, nu pentru că cele spuse de d-nii Robu şi Măgureanu ne fac pielea găină, ci pentru faptul că dacă nu suntem în stare să schimbăm viitorul acestei ţări, măcar să nu-i mistificăm trecutul. Merge şi aşa? Merge oricum, am trăit prea mulţi ani în România ca să nu pot să-mi permit opinii personale. Chair dacă ele nu coincid cu ale altor contemporani ai mei, ai noştri, ai lui Cornel Nistorescu, martor şi cronicar atent al acestei istorii comune, dar trăite de fiecare în parte. Este limpede că timpul românesc perceput de Paul Goma este cu totul altul decît al lui Ştefan Andrei, ca să pomenim de personaje din capetele extreme ale lumii româneşti. Între ele, noi ceilalţi, care, atunci cînd nu am reuşit să facem istorie, am suportat-o.
        Epistolele politice devoalează un bun analist al istoriei imediate, portretele politice ne prezintă un pamfletar coroziv din spiţa lui Arghezi şi Pamfil Şeicaru. Limba ascuţită e completată de trecerea prin bibliotecă a unui ziarist care a mîncat ani în şir actualitate pe pâine.
        Dacă ştiam, cum-necum, calităţile jurnalistului, surpriza cea mare o oferă volumul care adună cele trei cărţi de reportaje publicate de Cornel Nistorescu înainte de 1989. Nu am citit nici una dintre ele la momentul apariţiei lor. Aşa cum nu citeam nici Flacăra, fără să fac acum caz de asta. Pur şi simplu aveam alte gusturi de lectură, aşa cum şi pentru producţiile Cenaclului Flacăra aveam alte alterntaive.

1384853050coperta%20reporter-p1-cu%20frame

       Cele trei cărţi de reportaje adunate acum sub titlul Reporter la Sfîrşitul lumii sunt următoarele: Întâmplări în liniştea unei fotografii ( Editura Junimea, 1978) Paradisul provizoriu( Editura Albatros, 1982) şi Propietarul de iluzii (editura Cartea Româneasc, 1988). Conform unei note asupra ediţiei textele reeditate azi nu au fost nici modificate, nici adăugite. A fost revizuită doar ortografia şi punctuaţia faţă de ediţia princeps. Prefața lui Bogdan Creţu spune totul despre autor. În schimb textele spun mare parte dintr-o România care a fost așa cum a fost şi uneori uităm – sau chair NU am ştiut cum a fost, dacă ne referim la cei mai tineri. O întreagă umanitate răzbate din aceste poveşti reale. Cu peisaje mai mult sau mai puţin spectaculaose – în general reporterul evită specataculosul şi printr-o măiastră schimbare de registre extrage esențialul din mai nimic – cu oameni de tot felul. Din Banat şi pînă în Delta Dunării, din Munţii Orăştiei – de unde este de fel reporterul june cîndva, omul de presă de azi – „Scrie bine, dar nu are caracter…”, avansează un amic ipoteza de lucru, beneficiind apoi de un lung şir de paranteze emise rapid din partea mea despre chestiunea mai generală a caracterului, nu doar la români, „Dă-mi nume, îi spun amicului, de mari caractere la români…” Se burzuluieşte, tace, tac, trecem la alt subiect decît reportajele lui Cornel Nistorescu, omul citeşte Bolano şi Donoso care nu au nici o treabă cu România, de ieri şi de azi…) şi pînă în buricul Bucureştilor, cînd vine vorba de prostituatele de la Inter, ni se relevă o întreagă umanitate. Aştia suntem? Aştia am fost? Răspuns final, DA!, aştia suntem. Lumea românească văzută de Brunea Fox, Geo Bogza sau Neagu Djuvara – da, un alt mare reporter …- e continuată de privirea vorace şi extrem de pătrunzătoare a lui Nistorescu. O proză de foarte bună calitate este livrată cu sentimentul senin că nu literatura contează, ci viaţa.
        Adevărul. Care adevăr? Cel artistic, cel jurnalistic, arta nu presupune neapărat o judecată etică, dar una estetică în mod cert. Lumea românească radiografiată de Cornel Nistorescu se suprapune deseori peste paginile scrise de Mircea Nedelciu şi Ioan Groşan, de George Crăciun şi Cristian Teodorescu, ca să dau exemple doar din colegii noştri de generaţie literară. Merită să fie citite aceste reportaje, azi, fără să strîmbăm din nas că au apărut în „presa comunistă” şi fără să facem neapărat judecăţi extraestetice despre dosarul fiecărui autor. Cum se practică din păcate la noi. Nu caracterul lui Paul Goma sau Al. Paleologu, al lui Sadoveanu, Păunescu sau Ion Caraion rămîn importante pentru ceea ce ne interesează acum. Cărţile, după opinia mea, sunt mai importante decît cei care le-au scris. O proză de foarte bună calitate aceste texte ale unui realmente necunoscut, cel puţin pentru mine, prozator.
Cornel Nistorescu.
        Bună ideea editurii Compania de a lansa aceste cărţi. O să mă duc acum la bibliotecă să reiau la citit povestirile lui Şukşin. Ştiu doar că a băut prea mult, fără să ştiu cum stătea cu caracterul. Povestirile lui îmi plac la nebunie. Amintiţi-vă de „Călina roşie” şi de „Cizmuliţele roşii” – există într-un volum în româneşte care se numeşte „Un şofer de elită” – dacă aveţi timp acum înainte de sărbătorile de iarnă. Şi ca să-l parafrazez pe Cornel Nistorescu, închei în acelaşi registru:
                              ”Români, nu vi se pregăteşte nimic, să trăiţi bine!”

________________________

Articol scris pentru revista Observator cultural  (http://www.observatorcultural.ro/Cornel-Nistorescu-proza-unui-jurnalist*articleID_29542-articles_details.html) şi preluat pe Gogea’s Blog cu acordul autorului.

Posted in: Ex libris