Ion Stratan „cu” Nichita Stănescu despre Mihai Eminescu

Un clasic al modernităţii despre un clasic al romantismului

          Eminescu, aşa cum spune filosoful, este conştiinţa noastră cea mai bună. Fiecare construieşte un Eminescu al său după momentele de inspiraţie, după starea de intuiţie activă, după clipele de graţie care ni se dau. Eminescu reprezintă în cel mai înalt grad paradigma specifică a creatorului român, el este Meşterul Manole întrupat şi jertfit pe culmea catedralei sale inegalabile de sunet. „Dînd viaţă gîndirilor” a încercat să-şi „întunece suferinţa” care l-a ajuns ca o răzbunare josnică a implacabilei noastre alcătuiri materiale.

          Eminescu, văzut de Nichita Stănescu în pagini memorabile, este un punct luminos de coincidenţă a contrariilor. Între aceste extreme Nichita Stănescu declanşează laserul gîndirii poetice, căutînd să ni-l înfăţişeze în toată umana sa magnificenţă. Intangibil în „ceea ce are omul mai durabil – cuvintele sale”, Eminescu întreg a ajuns în aşa măsură o problemă a cugetului încît unii s-au întrebat, adeseori ipocrit, alteori pur şi simplu fără simţul sublimului, dacă nu cumva vulnerabilitatea psihică este o cauză a geniului. Cum „a explica uneori nu înseamnă a elucida”, Nichita crede hotărît că acest tip de determinare este sub demnitatea criteriului estetic. Mitica imagine pe care o avem despre omul fizic se întîlneşte cu extraordinara senzaţie de apropiere, de nemijlocit, pe care ne-o dau sentimentele generate de opera lui. „Cel mai dificil poet român” este cel mai citit şi, aş zice, procentual cel mai înţeles. Eminescu ne pare „firesc” pe cît de inedită este apariţia lui istorică în ordinea progresiei de măsurat. „Interior ca o inimă”, Mihai Eminescu este edificatorul unei himerice extensiuni a spiritului în cultura română. El a arătat că trebuie învrednicire, munca eului empiric spre transfigurare avînd în mod firesc un suport în cantitativ. Orice se poate spune, în superlativ, despre Eminescu. Dar, mai presus de toate, el este cel mai iubit dintre poeţii noştri. Inefabil şi apropiat fiecăruia, după măsură. Eminescu văzut de Nichita Stănescu se alătură portretelor ideatice pe care le-au încercat, la timpul lor, Maiorescu, Iorga, Lovinescu, Călinescu sau Noica. Şi vine ca o măiestrită trăsătură de peniţă lîngă imaginea în tuş pe care o desena Bacovia tînăr, subliniindu-i prin două cuvinte arhaice exemplaritatea: „Ecce homo!”

(Text reprodus după caietul Colocviilor „Nichita Stănescu”, martie 1989, Ploieşti. Fotografia este preluată de pe blogul lui Bogdan Toma: http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/g-nduri-i-r-nduri-viii-nichita-st-nescu-sau-poezia-n-stare-genuin)

Publicitate

Etichetat: Ion Stratan, Mihai Eminescu, Nichita Stanescu

Posted in: In Memoriam