Florin Iaru prezintă un… „Raport despre starea naţiunii” la „Cafeneaua critică”!

Posted on martie 26, 2014

2



Extraordinarele proze ale poetului Florin Iaru

(la Cafeneaua critică, la Club A, joi 27 martie 2014)

 Unul dintre cei mai valoroşi poeţi români ai ultimelor decenii, Florin Iaru a devenit mai nou şi publicist, şi… prozator: ultimele sale două cărţi, Fraier de Bucureşti (Editura Polirom, 2011) şi Povestiri cu final schimbat (Editura ART, 2013), îl impun ca mare maestru al unor formule narative ultrascurte, foarte personale, spumoase, surprinzătoare, încîntătoare. Invitat şi cu alte ocazii la Cafeneaua critică, poetul Florin Iaru revine acum pentru o discuţie despre extraordinarele sale proze. Cu exemplificări!*

Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.

Cafeneaua critica 124 Florin Iaru prozator AFIS

 Cafeneaua critică este un proiect de dezbateri culturale pe teme de actualitate. Prima serie s-a desfăşurat în anii 1990, la Cafeneaua Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti. Reluată în noiembrie 2008, Cafeneaua critică a aniversat 100 de ediţii ale seriei a doua în luna mai 2013. Întîlnirile Cafenelei critice au loc joia seara la Club A**.

 *

 Cafeneaua critică

Joi 27 martie 2014, orele 19.00-21.30

Club A

Bucureşti, Str. Blănari Nr. 14 (între Universitate şi Piaţa Unirii, vizavi de Sfîntul Gheorghe)

Contact: 0737-210.978 (Paul Radu)

http://www.cluba.ro/  

____________________________

* Iată „o exemplificare”:

F L O R I N   I A R U

Florin Iaru

Raport despre starea națiunii

 

Pasărea! Pasărea! Ești pe recepție? Fii atent, obiectivul e în vizor. Acum l-am preluat de la Bursucu. N-a observat nimic. E într-un sacou albastru… La sacou are înfiptă o batistă roșie în buzunar. Se vede din prima. Da, domne, confirm. O aranjează. O răsfiră. Acum s-a așezat la o măsuță de la Comedie. Și-a aprins o țigară. Vorbește ceva cu chelnerița. Vorbește cam mult. Îi arată ceva din meniu. Acum ridică din umeri. Raportez. Verificați chelnerița. I-a luat mîna într-a lui. O privește în ochi. Ea râde. De ce râde? Râde și el. Aha, fata e a noastră. Bine așa. Acum și-a scos telefonul și sună pe cineva.

I-a adus berea. Nefiltrată. Atenție! Un homleș îl abordează. I-a cerut o țigară. I-a dat un snop. Ăla a făcut un semn cu două degete la cap. Homleșu’ e de înălțime potrivită, are un trening murdar și niște teniși mai murdari. Ce bun e, mânca-ți-aș, n-aș fi crezut că-i al nostru! În sfârșit, vorbește cu cineva la telefon. S-a ridicat. Plătește. Pleacă. Da, îl urmăresc îndeaproape. S-a oprit la scluptură. Și-a pus mâna pe roată. Sunt sigur că a plantat ceva acolo. Mă uit, mă uit… E o gumă de mestecat care mi s-a lipit de degete. Nemernicul! Acum merge pe Tonitza, în jos. Se salută cu o duduie care stă picior peste picior… da, exact, picior peste picior… De ce? Ce semn? E de bine? Dacă stătea crăcănată trebuia să abandonăm? Frate, ce tare e!

Acum a cotit-o brusc, pe Franceză. Sunt pe urmele lui! Ah, un dobitoc mi-a tăiat calea, un terchea berchea mucos. Stau. Stai. Mucosul mi-a dat ceva. Mi l-a palmat. E portofelul lui. Îl cercetez imediat. 200 de lei, buletinul, trei carduri… unu’ e gol, știu. Al dracu’, bine o mai duc unii! Nimic altceva. Două chitanțe. Una de la Angst, alta de la anticariat. Nu scrie, domne! Un anticariat! Gata, l-am reperat. E la “Produse Bio”. Cum adică n-o să cumpere nimic? Cum o să-l convingă? Eu, dacă văd un vânzător scârbos, îmi vine să-i mut fălcile! Da, ai dreptate, a ieșit, e nervos. Iar vorbește la telefon. E și mai nervos. Ţipă la telefon “Alo, alo!”, ca prostul. Înțeleg. Da, fug, fug imediat. S-a pus la coadă la Dristor Kebap, lângă biserică. Fug acuș. Stai, să mă ciufulesc puțin…

Alo, Pasărea? Dezastru! Am ajuns lângă el, cum am convenit și am zis chiar așa, cuvânt cu cuvânt: “Domnu’, domnu’, v-a căzut asta!” Am și gâfâit, pe cuvânt. Mizerabilul. S-a uitat în ochii mei și mi-a zis cu gura lui: “Ei, ai găsit ceva? Dacă nu, e timpul să dispari, ai făcut-o de oaie!” Am făcut eu pe niznaiul, da’ i l-am dat în primire lui Chinezu, care îl aștepta la Bordello. Da’ a dăugat: “La Bordello mă duc, sper că n-a întârziat schimbul!”
Dezastru, da, domne, dezastru. Acum stă afară la Bordelo și se uită la Chinezu. Ce crezi că face acum, Pasăre? Și-a îndoit deștu’ mijlociu de la dreapta și-l înfundă în pumnul stâng, întredeschis!

Mamă, ce i-aș sparge fățăul!

(Text preluat de pe blogul lui Florin Iaru, http://floriniaru.wordpress.com/2013/11/27/raport-despre-starea-natiunii/ )

 ___________________________

** Invitaţii „stagiunii” 2013-2014 a Cafenelei critice: Daniel Barbu, ministrul Culturii şi Patrimoniului naţional (ediţia a 105-a); Cătălin Burcea, Magda Cârneci, Ruxandra Demetrescu, Vladimir Epstein, Mircea Florian, Teodor Graur, Adrian Guţă, Sorin Ilfoveanu, Aurora Kiraly, Iosif Kiraly, Petru Lucaci, Romelo Pervolovici, Marilena Preda-Sînc, Simona Tănăsescu (In memoriam Mihai Oroveanu) (ediţia a 106-a); Elena Zaharia-Filipaş (ediţia a 107-a); Alice Georgescu, Tamara Susoi, Maria Zărnescu, Marinela Ţepuş, Andreia Bârsan (organizatori şi participanţi la Festivalul Naţional de Teatru 2013) (ediţia a 108-a); Sandra Pralong, Denise Mihalache, Paulin Frank Nucea, Jean Michel, Iosif Klein Medeşan (străinii despre România) (ediţia a 109-a); Vladimir Epstein, Anca Dumitrescu, Cătălin Ţîrlea, Cornelia Scarlat, Oana Niculescu, Paul Daian (din echipa de organizare a Tîrgului Gaudeamus), Mira Nedelciu, Gheorghiţă Ciocioi, Viorel Marineasa, Daniel Vighi, Călin Vlasie (ediţia a 110-a); Petru Lucaci, Magda Cârneci, Adriana Oprea, Radu Pervolovici, Mirela Dăuceanu, Andreea Drăghicescu, Izabela Renţea, Maria Manolescu, Romelo Pervolovici, Liviu Russu, Titi Ceară, Virgil Scripcariu, Mihaela Boeru, Claudiu Cobilanschi, Lucian Muntean (despre sculptura românească) (ediţia a 111-a); Mircea Regneală şi Letiţia Constantin, Elena Tîrziman, Carmen-Leocadia Coţovanu-Pesantez, Ioana Mitea, Anca-Cristina Râpeanu, Mihai Constantinescu ş.a. (ediţia a 112-a); Vasile Ernu, Costi Rogozanu (despre cultura de stînga) (ediţia a 113-a); Răzvan Voncu, Mircea Anghelescu, Cosmin Ciotloş, George Neagoe, Cristiana şi Valeriu Stoica şi Nicolae Constantinescu, Alexandru Ofrim, Lucia Ofrim (despre vin şi literatură) (ediţia a 114-a); Bujor T. Rîpeanu, Valerian Sava, Horea Murgu, Mircea Florian, Claude Karnoouh (despre filmului românesc) (ediţia a 115-a); Ştefan Cazimir şi George Ardeleanu, Nicolae Constantinescu, Valerian Sava (ediţia a 116-a); Virgil Mihaiu şi Sorin Antohi, Adrian Enescu, Mircea Florian, Claude Karnoouh, Daniel Perdigao, Alexandru Şipa (ediţia a 117-a); Mircea Daneliuc şi Cătălin Burcea, Nicolae Constantinescu, Claude Karnoouh, Iosif Klein-Medeşan, Horea Murgu, Bujor T. Râpeanu, Gabi Stamate ş.a. (ediţia a 118-a); Anamaria Smigelschi şi Olga Horşia, Andreia Roman, Arina şi Radu Smigelschi, Ioana şi Tudor Şetran ş.a. (ediţia a 119-a); Sebastian Reichmann şi Ion Cocora, Radu Gabrea, Iosif Klein-Medeşan, Gheorghe Raszovsky, Nicolae Prelipceanu, Vlad Russo, Dan Stanciu (ediţia a 120-a); Nadia Anghelescu şi Andrei Avram, Ovidiu Pietrăreanu, Sanda Râpeanu, Laura Sitaru, Florentina Vişan (ediţia a 121-a); Ştefan Agopian şi Gheorghe Ardeleanu, Eugen Negrici, Katia Pascariu ş.a. (ediţia a 122-a); Călin Dan şi Iosif Kiraly, Petru Lucaci, Gabi Stamate (ediţia a 123-a).