Împreună cu Leo Butnaru la o plimbare paşnică prin Crimeea

Posted on aprilie 1, 2014

3



CRIMEEA AZI, CRIMEEA DE ACUM 2 ANI ŞI CEVA… (Jurnal)

PESTE BARIERE
(Jurnal de Crimeea. 4 – 11  septembrie 2011)

4 septembrie
Chişinău, Autogara de Nord, cursa spre Ialta. Voi pleca la 14.05, pentru ca, după 15 ore, să cobor la Simferopol, capitala Crimeii, de unde să iau o altă cursă, făcând 120 de kilometri până în orăşelul Koktebel. Sunt invitat la Simpozionul Internaţional de Creaţie Septembrie voloşinian – de la numele eminentului poet şi pictor Maksimilian Voloşin (1877-1932) care şi-a avut casa în localitatea respectivă, la câteva sute de metri de poalele muntelui Kara-Dag.

În rostirea tătarilor din Crimeea – Köktöbel se traduce, cu aproximaţie, în mai multe variante. Prima, poetică – „plaiul colinelor albastre”, versiune pe care o înregistrează cele mai multe ghiduri de călătorie. Dar şi a doua, pe care etimologii o cred mai aproape de adevăr, foarte poetică şi ea, mi se pare (gândindu-mă la… copilărie): în limba tătarilor din Taurida (Tavriceskai gubernia – astfel se numea, ca diviziunea administrativă în Rusia, peninsula Crimeea) „töbel” înseamnă „steluţa” din fruntea oricărui animal, particularizat însă, „kök töbel” însemnând „cal (sur) cu stea în frunte”, ţintat. Ipoteza este fortificată de faptul că, precum scriu izvoarele ex-sovietice-prezent-ruse, până spre mijlocul secolului XX, în raionul  Kanköy a existat satul Kara Töbel, toponim ce se traducea drept: „cal [negru] cu stea în frunte”. Şi aici, dacă eşti atent, intervine un element foarte dramatic din istoria tătarilor din Crimeea. Pentru că te întrebi: dar unde a dispărut acea localitate,  Kara Töbel, spre jumătatea secolului trecut?… Pur şi simplu a fost… ridicată, lichidată, deportată cu toţi locuitorii săi, de la prunc – la bătrân ce abia de se mai putea mişca sau nici că se mişca. Şi nu numai acest sat a fost lichidat, ci toate localităţile tătăreşti din Crimeea. Locuitorii lor, declaraţi, la hurtă, colaboratori cu hitleriştii în al doilea război mondial, din ordinul lui Stalin au fost duşi în Siberia. Iar o altă ipoteză spune că, vede-se, kara(-)töbel era numele triburilor kιpçak, din care făceau parte şi cumanii, răspândiţi mai apoi şi pe la noi, în special prin Dobrogea. Se crede că, în antichitate, numele tribal kιpçak era similar cu cel al „sciţilor roşii” (sakalar iskitler). După 1990, nu fără confruntări crunte cu autorităţile locale şi federale, o parte din urmaşii celor deportaţi în mai 1944 a revenit la vatră, încercând să-şi reîntemeieze satele, astfel că, astăzi, în amintitul raion Kanköy, raportul etnic ar fi următorul (probabil, valabil pentru întreaga peninsulă, numită Republica Autonomă Crimeea): tătari – 22 la sută, ucraineni – 33, ruşi – 40. Se estimează că aproape jumătate din tătarii deportaţi ar fi murit de foame şi boli. Iau act de aceste şi alte date, culese din internet (un ritual al meu înaintea oricărei călătorii: de a mă documenta cât de cât), citindu-le pe filele printate în orele cu multă lumină, încă, în după amiaza zilei. Lumina – bună pentru lectură, să zic, – ne va însoţi până pe la Căuşeni. Drumul (asfaltul) – pe alocuri bunicel, pe alte porţiuni – prost, iar de la Căuşeni încolo, spre Ucraina – catastrofal.

Koktebel tarm

Bineînţeles, despre Crimeea cunosc multe lucruri, pornind de la cele văzute, „trăite” şi – chiar – tipărite încă în vara anului 1976 când, împreună cu Zinovia, decisesem să ne facem călătoria de nuntă anume în Taurida, să vedem fâşia ei subtropicală din sud – Ialta, Aluşta, Alupca etc. Iniţial, tot spre Simferopol am ţinut cale, însă pe atunci, din Chişinău, exista o cursă aeriană, cu care am făcut în jur de o oră. Acum îmi vor fi necesare 15 ceasuri. N-ai pute spune – toate plăcute. Vămi, drumuri proaste, noapte, nu prea poţi dormi în autocar (acesta – full; vreo 50 de persoane, cu cei doi şoferi şi cu însoţitoarea de bord). La parbrizul voluminos, „holbat” al vehiculului e afişat graficul de circulaţie: Chişinău – Căuşeni – Tudora (vama, ocolind Transnistria) – Starokazacie – Odessa – Koblevo – Nikolaev – Herson – Kahovka – Ciapinka – Armeansk – Krasnoperekopsk – Simferopol… În juneţe, până pe la Herson, am călătorit de câteva ori. Pe parcurs, voi puncta scurtisime momente-amintiri în aceste gări. Pentru că la Nikolaev, să zicem, vom ajunge… mâine, adică la ora 00.05. Cinci minute vom fi deja în ziua de luni! Cinci minute voi fi deja în pagina de jurnal din 5 septembrie. Până atunci însă, din gară în gară, impresii, imaginaţie, situaţie şi situaţii, caleidoscopice, exterioare (perindări de localităţi, oameni, peisaje…) sau interioare (intime)…

„Însoţeşte-l” pe poetul Leo Butnaru în tot periplul său aici:

http://www.leo-butnaru.blogspot.ro/2014/03/crimeea-azi-crimeea-de-acum-2-ani-si.html#more .

P.S. Celor interesaţi de o analiză  a situaţiei de azi din Crimeea, creată după „plimbarea cu tancuri” a lui Putin, recomand  textul exemplar postat pe blogul său de Dorin Tudoran: http://www.dorintudoran.com/ochii-lui-putin-crucea-sfintita-la-ierusalim-si-arta-geostrategica-a-povestirii-i/.