O „Răstignire” de Andrei Ciurunga (1920-2004)

Posted on aprilie 19, 2014

10



ANDREI  CIURUNGA:

 a ciurunga

 

 

 

 

 

Răstignire

O, de-ar mai trece Dumnezeu prin ţară

să ne citească sufletul afund,

cel răstignit a nu ştiu cîta oară

pentru-ndrăzneala de-a se şti rotund,

 

ar da de mari palate-mpestriţate

şi de bordeie-ascunse în pămînt,

dar niciodată, Doamne, ferecate

la-nfăţişarea oaspetelui sfînt.

 

O, de-ar veni bătrînul din poveste

cu barba lui de sălcii şi măslini,

ne-am ridica încreştinaţi pe creste

spre Răsăritul hojma de străini,

 

şi zornăind cătuşele comune

ce-au ruginit în temniţele lor,

ne-am lumina de-o dulce rugăciune

cu care abia ne-mbujorăm de dor.

 

Dar Dumnezeu mai zăboveşte încă

la ceasurile-acestea prea tîrzii.

În lume poate s-a lăsat vreo stîncă

mai grea, pe pieptul altei seminţii.

 

Ci noi, bolnavi de-adîncă neputinţă,

privim zadarnic înăspritul drum.

Din cele ce ne-ar fi de trebuinţă

ne sînt de lipsă scuturile-acum.

 

Sub cerul ţării, cătrănit sinistru,

s-a răstignit Hristos ca la-nceput,

cu palma stîngă sîngerînd pe Nistru

şi palma dreaptă înflorind pe Prut.

 

Privindu-Ţi Fiul dăruit pierzării,

îţi mulţumim de codri şi de grîu,

dar ne revoltă, Doamne-al îndurării,

că nu ne-ai dat şi fulgere la brîu.

 

(Poem reprodus din antologia Duh şi slovă, Ediţie îngrijită de Magda Ursache şi Petru Ursache, Postfaţă de Petru Ursache, Junimea, 2002.)

 

 

Posted in: Anamnesis