Recuperare a memoriei din cimitirul năsăudean „Comoara”

Posted on aprilie 29, 2014

5



Osemintele celor două victime ale Securităţii – Gheorghe Paşca şi Gavrilă Rus – dezgropate în colţul ţiganilor din cimitirul năsăudean „Comoara”

 

dscf5760_0

Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc au început de luni o acţiune de investigaţii arheologice în oraşul Năsăud, în vederea identificării şi deshumării osemintelor a două victime ale Securităţii – Gheorghe Paşca şi Gavrilă Rus, ucişi prin împuşcare, pe data de 5 februarie 1956, în urma unei confruntări armate desfăşurate în apropierea satului Bichigiu. În această dimineaţă, încă de la ora 8.30, acţiunea de deshumare a fost efectuată de o echipă specializată de arheologi şi istorici, coordonată de Gheorghe Petrov de la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj, alături de care s-au aflat reprezentanţii Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc. De asemenea, investigaţiile s-au desfăşurat în prezenţa reprezentanţilor Parchetului Militar Cluj, care a fost sesizat de către IICCMER în privinţa acestui asasinat, a preoţilor Florin Rusu – parohul bisericii din centrul Năsăudului, Nicolae Tărgoveţ – de la Bichigiu, şi Vasile Rus – de la Nepos dar şi a conducerii Colegiului Economic din localitate.

 Îngropaţi de-a valma, cu ţiganii
Locul în care au fost îngropaţi cei doi care s-au opus regimului comunist se află în partea de sud-est a cimitirului „Comoara”, în colţul în care sunt înhumaţi ţiganii din localitate. „Potrivit indiciilor, este vorba de două morminte alăturate, din care doar cel al lui Gheorghe Paşca a avut cruce, iar numele lui a fost rupt de pe tabla crucii, pe aceasta rămânând doar perioada în care a trăit„, ne-a spus părintele Florin Rusu. Din păcate, înhumările repetate de-a lungul jumătăţii de veac îngreunează identificarea rămăşiţelor pământeşti ale celor vizaţi. După ce acestea vor fi recuperate de investigatori, ele vor fi reîngropate în satele natale, respectiv comuna maramreşeană Săliştea de Sus – pentru Gheorghe Paşca, şi satul Bichigiu – la Gavrilă Rus. Până atunci, marţi, 29 aprilie a.c., la mormintele uitate de pe „Comoara” năsăudeană va fi oficiat un parastas în memoria celor doi.

Paşca, de la sfătuitorul religios al copiilor la instructorul militar al ciobanilor
Gheorge Paşca a rămas în memoria localnicilor în mod diferit. Dacă unii şi-l amintesc drept un haiduc, alţii îl cataloghează nu mai mult decât un bandit. Maria Pop, o bichigeancă care acum are 73 de ani ne-a povestit cum familia ei l-a adăpostit o noapte în pădurile Bichigiului. „Aveam 10 ani şi eram împreună cu tata, mama şi un frate la coliba noastră din Măguri, unde creşteam animalele. Era prin luna mai a anului 1949, spre seară, şi numai ce ne-am trezit pe neaşteptate cu vizita lui Paşca. Când am auzit cine era, noi copiii am început să tremurăm, întrucât auzisem de faptele lui. Ne-a liniştit spunându-ne să nu ne temem că el nu are nimic cu noi, ci doar cu noua orânduire. Tata a făcut o coleşă cu brânză şi lapte acru, din care am mâncat toţi. Înainte de a începe să îmbuce, Paşca s-a rugat lui Dumnezeu, lucru pe care ne-a îndemnat şi pe noi să facem. După masă, a luat-o la deal, prin pădure şi dus a fost. A fost prima şi ultima dată când l-am văzut în carne şi oase. Era un om înalt, care impunea respect…„. Într-o ipostază contrară l-a zugrăvit pe celebrul maramureşean Grigore Nechiti – prim-cantor al bisericii din centrul Năsăudului. Potrivit acestuia, la vârsta de 7-8 ani, atunci când era ciobănaş pe păşunile de sub Ţibleş, Paşca făcea instrucţie cu „ăi mai mari de la stână„. „No’, ciobanii mai altoiau oile spre calea pe păşune, lucru care nu era pe placul lui Paşca, care, a ieşit din frunziş şi, sub ameninţarea armei, făcea intrucţie cu adulţii. Îi puneau să fugă prin-mprejur sau să facă flotări şi genoflexiuni. Noi, mai mici eram speriaţi de felul cum se încrunta la toţi„. În ceea ce-l priveşte pe Gavrilă Rus, bichigenca Maria Pop îşi aminteşte despre consăteanul ei că s-a alăturat lui Paşca după ce a venit într-o permisie din armată. „Tânărul era la batalioanele de muncă, şi sătul de chinul de acolo, a decis să se ducă cu Paşca. „Aveau ascunzătoarea în pământ, sub un copac, în locul cunoscut sub numele Pe Izvor, pe proprietatea bunicului lui Rus. Erau vremuri tulburi, când nu ştiai în cine să ai încredere!„.

Când viaţa bate flmul
Potrivit historia.ro, Gheorghe Paşca s-a născut la 13 aprilie 1901 în localitatea Săliştea de Sus, jud. Maramureş. Părinţii săi au fost Gavrilă şi Maria, aceştia având împreună 12 copii. Gheorghe Paşca avea ca preocupări principale dogăritul, albinăritul şi mai ales vânătoarea, fiind un bun cunoscător al munţilor şi pădurilor din zona Maramureşului. Treptat, a ajuns la o stare materială relativ prosperă, devenind o persoană cunoscută în zonă, la aceasta contribuind hotărâtor prestigiul şi popularitatea sa, calităţile sale de vânător vestit dar şi cununarea multor familii tinere din zonă. A fost căsătorit cu Anisia, cu care însă nu a avut copii.
Potrivit unor mărturii, Gheorghe Paşca a intrat în vara anului 1946 în conflict cu autorităţile ca urmare a refuzului său de a-şi preda puşca de vânătoare cu lunetă, aşa cum erau dispoziţiile legale de atunci. Căutat apoi de Siguranţa Statului, şi-a părăsit gospodăria şi s-a refugiat în munţi. Alte mărturii susţin că Paşca îi detesta pe comunişti, manifestându-se în mai multe rânduri deschis împotriva acestora. Oricum, el a devenit destul de repede un proscris pentru regimul comunist. Presiunile asupra membrilor familiei Paşca aveau să fie tot mai puternice în perioada următoare, ceea ce l-a determinat şi pe fratele său Dumitru să-şi părăsească locuinţa şi să se alăture lui Gheorghe Paşca, în 1949.
Concomitent, în comuna învecinată, Dragomireşti, au fost depistate persoanele implicate în organizaţia „Lupta împotriva comunismului”, acestea fiind nevoite să se refugieze în munţi. Pentru o scurtă perioadă de timp fraţii Paşca s-au integrat în acest grup, însă după uciderea lui Dumitru de către securişti, în februarie 1950, Gheorghe Paşca a preferat să reziste mai mult izolat, sporindu-şi astfel şansele de supravieţuire. A păstrat însă legătura cu membrii acestei organizaţii, furnizându-le informaţii, arme şi muniţii până la anihilarea treptată a tuturor componenţilor grupului.
În continuare au existat mai multe tentative ale Securităţii pentru a-l captura pe Paşca, însă acesta a reuşit să le dejoace. În decembrie 1950, Securitatea a trimis-o în munţi pe Ioana Vlad, o tânără din Săliştea de Sus, pentru a-l găsi pe Paşca şi a comunica locul în care acesta se afla. Ioana era născută în 1925 şi se cunoştea de mai mult timp cu Paşca, pe care l-a sprijinit clandestin în mai multe rânduri. Acesta a lămurit-o însă să nu se mai întoarcă în sat şi să rămână alături de el. Cei doi au trăit împreună până în iunie 1953, în acest timp născându-se o fetiţă, Ioana, şi se aştepta un al doilea copil. Au locuit mai mult într-un bordei săpat în Măgura Telciului, un loc situat în zona comunei Telciu din nordul jud. Bistriţa-Năsăud. Pe baza unor informaţii obţinute de la un localnic, în iunie 1953 trupele de securitate i-au împresurat pe cei doi în timp ce se aflau în acel bordei. Ioana Vlad a fost prinsă, însă Gheorghe Paşca a reuşit să scape. Ioana Vlad a trecut prin interogatoriile Securităţii şi a fost închisă la penitenciarul din Satu Mare unde, la 23 august 1953, a născut al doilea copil, pe Gheorghe. După patru luni de detenţie, Ioana Vlad a fost eliberată şi s-a reîntors acasă, fiind ţinută permanent sub observaţie. În anii ce au urmat, Gheorghe Paşca şi-a vizitat pe ascuns în mai multe rânduri familia. Securitatea supraveghea cu maximă atenţie zona în care activa partizanul, controlând şi interogând orice persoană suspectată că ar fi în legătură cu el, uneori recurgând chiar şi la tortură pentru a forţa oamenii să vorbească.
La începutul anului 1955, Gheorghe Paşca s-a stabilit într-un adăpost amenajat într-o pădure din apropierea satului Bichigiu, com. Telciu, jud. Bistriţa-Năsăud, localitate situată în partea de sud a Munţilor Ţibleş, la 23 de km spre nord-vest faţă de oraşul Năsăud. Lui Paşca i se alăturase în primăvara acelui an un tânăr din Bichigiu, Gavrilă Rus, născut în 1934, ce dezertase din armată în timpul efectuării stagiului militar, fiind încorporat la o unitate de muncă. Acesta era fiul lui Mihăilă Rus, un cunoscut gospodar din localitate ce era considerat de autorităţi drept chiabur. Mihăilă Rus a fost persoana care i-a sprijinit constant pe cei doi fugari, aprovizionându-i permanent cu alimente şi cu cele necesare traiului în pădure.
Pentru acest lucru el a fost arestat şi torturat de Securitate la Năsăud, fiind determinat să mărturisească locul unde se aflau ascunşi cei doi partizani. Se cunoaşte că Securitatea a organizat în zona satului Bichigiu o amplă acţiune pentru prinderea şi lichidarea celor doi fugari. În ziua de 5 februarie 1956, mai multe cadre operative însoţite de trupe de la Batalionul de Securitate din Floreşti-Cluj au fost deplasate şi desfăşurate pentru blocarea şi cercetarea zonei. Acţiunea s-a desfăşurat cu rapiditate şi partizanii au fost luaţi prin surprindere. În urma confruntării armate, în condiţii controversate şi încă nelămurite pe deplin, Gheorghe Paşca şi Gavrilă Rus au fost ucişi prin împuşcare.
Cadavrele celor două victime au fost transportate în aceeaşi zi la sediul Securităţii din Năsăud, unde au fost ţinute vreme de câteva zile pentru a putea fi văzute de localnici, fiind apoi îngropate în cimitirul oraşului. Majoritatea mărturiilor indică faptul că trupurile victimelor au fost introduse într-o groapă comună, însă trebuie avută în vedere şi varianta, susţinută de unii, după care înhumările s-au făcut în două gropi aflate în plan alăturat. Moartea lui Gheorghe Paşca şi Gavrilă Rus a fost consemnată în Registrul Stării Civile de la Primăria oraşului Năsăud la data de 6 februarie 1956.

Radu SIRBU (în cotidianul Mesagerul de Bistriţa, http://www.mesagerul.ro/2014/04/28/osemintele-celor-doua-victime-ale-securitatii-gheorghe-pasca-si-gavrila-rus-dezgropate-co )