Sorin Grecu – poetul punctual al „vieţii amînate”

Posted on Mai 12, 2014

2



Aflat la cea de-a opta carte a sa (a patra de poezie, alte patru fiind dedicate „reportajelor altfel” – marca autorului), Sorin Grecu ne invită,  aş zice tocmai la timp, la o întîlnire cu „viaţa amînată” din poemele sale. Care sunt mereu „punctuale”. Adică mustind de o actualitate inalterabilă.

grecu afis 2014

„Mă mişc lejer între Mâşkin şi Doina Cornea“ afirmă Sorin Grecu, iar pe faţă i se împrăştie o expresie tragicomică. Se încruntă, dar zîmbeşte totodată, un joc între gravitate şi ironie. Cînd aude o „poveste“, indiferent unde s-ar afla (crîşmă, tîrg, cafenea, hol, colţ de stradă, galerie de artă, piaţă…), Sorin scoate un carneţel improvizat (cîteva foi împăturite pe care le poartă, mereu, prin buzunare) şi notează. Să nu uite „povestea“, s-o rescrie după cum crede de cuviinţă… Imediat, se „repede“ tumultuos s-o spună şi altora, cuprins de-un entuziasm sincer şi zgomotos. Cea mai recentă „întîmplare“ pe care mi-a spus-o a fost despre un individ care s-a îndrăgostit, nebuneşte, de propria… mulinetă! Atît de puternic încît nu o foloseşte niciodată la pescuit, o ţine la loc de cinste-n dormitor…! Şi uite aşa, notînd şi (re)povestind, Sorin Grecu a publicat, după Viaţa lucrează cu alte date şi Reportajele mele (Cluj-Napoca: Editura Eikon, 2010), alte două volume de reportaje: primul intitulat Povestiri altfel (Editura Galaxia Gutenberg, 2012) iar al doilea dedicat memoriei violonistului Alexandru Ţitruş (Editura Tradiţii Clujene, 2013), o carte alcătuită, la fel ca şi prima, din „cioburi“ care se unesc, pînă la urmă, într-un puzzle, creionînd profilul excelentului instrumentist.
Aşa cum spuneam, Sorin Grecu ascultă destăinuiri şi întîmplări după care se pune pe scris, reuşind, de multe ori, să producă şi adevărate pagini de proză. Nu ocoleşte senzaţionalul, dar nu-l caută intenţionat, ci îl descoperă şi-i conferă, apoi, o discretă aură, un vag mister. Realitatea frustă, şocantă adesea, o „pudrează“ discret, nu cu… apă, ci cu adierea unei realităţi magice. Căci numeroase sînt misterele vieţii şi niciodată nu le vom desluşi pe deplin. Povestiri altfel adună între coperţi oameni şi fapte şi locuri. Luptători anticomunişti, pictori, cioplitori în piatră, deţinuţi politici, muzicieni, sportivi, ziarişti, gardieni, medici, piloţi… Un mozaic viu colorat, dominat, adesea, de sintagma mirceaiorgulesciană: firescul ca excepţie. Iată cîteva titluri: Miracolul naşterii Mânăstirii Rohia, Bobâlna, locul unde nu se mai răscoală nimeni, Incognito în „sanatoriul groazei“ din Săvădisla, Deghizat în femeie, a umilit 18 ani Securitatea, Omul care vorbeşte cu păsările, Fantoma (?) unui bebeluş, surprinsă într-o fotografie, În cîteva rînduri m-am luptat, aproape corporal, cu diavolul…
          Volumul dedicat excelentului violonist Alexandru Ţitruş este alcătuit la fel, din mărturii ale unor muzicieni, interpreţi, scriitori, ospătari, dar, mai ales, din mărturiile familiei, în special ale fiicei acestuia, Mariana Oşoianu-Ţitruş. Destăinuirile ei sînt, adesea, pline de dramatism, dezvăluind adevărate drame petrecute în familia lor. Chiar şi moartea artistului se pare că a fost datorată unor medici neglijenţi. Alexandru Ţitruş era un om vesel, modest, cu toată faima sa. A cîntat cu mari artişti, printre care şi cu Maria Tănase, la Paris. Actorul american Yul Brynner a ordonat să i se facă un poster enorm, care se află astăzi expus la Muzeul Holocaustului din Washington. În Olanda, unde-i cîntase şi reginei, Salvador Dalí i-a schiţat un portret. Ţitruş apare călare pe un „biţiclu“ care are drept roată un disc. Din păcate, şeful delegaţiei, pe nume Aristide Buhoiu, i-a confiscat lucrarea. Ţitruş habar nu avea cît valora… Dar Ţitruş cînta, mai ales, pentru publicul larg, cu atîta dăruire şi virtuozitate, încît adesea ridica sălile în picioare. Avea umor şi, cu toate bolile ce se abăteau asupra familiei sale, era mereu bine dispus. Pe mine m-au încîntat, de-a dreptul, mărturisirile „Biţei“, eterna amantă a lui Ţitruş, adevărat personaj de roman. „Biografia“ lui Alexandru Ţitruş (re)scrisă de Sorin Grecu se citeşte fără sincope, ca nişte pagini de proză „atinse“, din cînd în cînd, de aripi tainice…
Dar Sorin Grecu este şi poet. Poate în primul rînd poet. Într-un volum intitulat Poeme Hai Hui – antologie (Cluj-Napoca: Editura Grinta, 2012), printre versuri notabile şi altele duios lamentabile, am descoperit un lung şi remarcabil poem intitulat Poemul kitsch sau păţaniile lui Svejk în Galiţia, semnat de Sorin, dedicat lui Ovidiu Pecican şi cu un năucitor motto pe post de… autoironie: „Mă mişc lejer, între Mâşkin şi Doina Cornea…“ Poemul debutează cu o frază care i-ar fi putut aparţine bravului Svejk, dar îi aparţine bravului… Grecu: „… fiecare om cu propriul destin, după cum/ fiecare părculeţ cu pedofilul său…“ Aşa se anunţă prima „scenă“ a poemului, derulată în perioada comunistă, cînd toate lucrurile păreau identice… Poetul-copil vedea cum un „nenea“ mic şi şchiop ademenea la el acasă copiii, cu bomboane şi gumă de mestecat aduse din America (adevărate „miracole“ în perioada respectivă), doar pe el nu l-a chemat niciodată. S-a simţit atunci frustrat, abia mai tîrziu a priceput ce noroc avusese… Urmează a doua secvenţă a poemului, despre halucinante întîlniri ale toponimelor cu… moartea. Un individ singur, pe nume Cuc, fiind o viaţă-ntreagă singur-cuc, în cele din urmă s-a sinucis, spînzurîndu-se… Un elicopter s-a prăbuşit la Morişti, iar un aviator, cu o zi înainte de evenimentul aeronautic Ziua Aviaţiei, exersa diverse figuri şi s-a prăbuşit, brusc, pe strada… Elicei. „… straniu acord al toponimelor cu destinul oamenilor/ de parcă locurile şi-ar căuta victime/ ca-n filmele de groază/ pentru a se împlini sau a-şi desăvârşi, monstruos, karma…“ conchide poetul. Urmează apoi o secvenţă dedicată bunicului, bravul bunic al autorului, care „… era îndeajuns de evoluat/ încât să facă mereu pe prostul…“, cărunt încă de la douăzeci şi cinci de ani, care i-a dat, pe vremea comuniştilor, unui ministru venit în control şi găsindu-l picotind în timpul serviciului, o replică celebră: „… ascultă, că nu mă tem de tine/ curva bătrînă nu se sperie de p… mare…“ Şi despre alte năstruşnice întîmplări ale bunicului mai citim în respectiva secvenţă a poemului care se continuă cu descrierea unei iubiri adolescentine şi se încheie cu descrierea unei călătorii făcute la Liov, în Galiţia, din care trebuie să dau măcar un citat, „delicios“ precum întreg poemul: „… doi poliţişti beţi înfulecă plăcinte/ îi vezi de pe geamul chiliei ascunzându-se/ de priviri indiscrete/ fărâme de brînză le atârnă dizgraţios din gură/ se uită cruciş unul la celălalt/ cu o înfăţişare total depersonalizată/ de simple mecanisme – paiaţe într-o piesă absurdă/ sau mai bine zis ale cărţii lui Svejk….“
Sorin Grecu se mişcă, cu lejeritate şi talent, între poezie şi reportaje.

          Radu ŢUCULESCU

(în revista APOSTROF, nr.8(279), 2013, http://www.revista-apostrof.ro/articole.php?id=2133 .)

Anunțuri