Festivalul Internaţional „Lucian Blaga” – Cluj-Napoca-2014. Cu o „uvertură” de A. I. Brumaru

Posted on Mai 19, 2014

2



Festivalul Internaţional Lucian Blaga

Ediţia a 24-a

22-23 mai 2014

Cluj-Napoca

 Afis Blaga 24 mc

 Organizatori:

Societatea Culturală „Lucian Blaga” Cluj-Napoca

Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Cluj

Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj

Muzeul de Artă Cluj-Napoca

 PROGRAM

 Joi, 22 mai

ora 11 – la Muzeul de Artă Cluj-Napoca

Diana Cozma recită din poezia lui Lucian Blaga acompaniată la chitară de Emeric Imre.

Recitalul poeţilor: Horia Bădescu, Oana Boc, Dumitru Cerna, Doina Cetea, Ion Cristofor,

Vasile G. Dâncu, Mircea Goga, Vasile Gogea, Vasile Igna, Alexandru Jurcan,

Valentin Marica, Victor Constantin Măruţoiu, Ion Mureşan, Marcel Mureşeanu,

Sânziana Mureşeanu, Eugeniu Nistor, Ion Noja, Olimpiu Nuşfelean, Maria Pal,

Adrian Popescu, Persida Rugu, Daniel Săuca, Viorel Tăutan, Flavia Teoc.

Afis Salon 7 mc

ora 13 – la sediul Filialei Cluj a USR

Vernisajul Salonului de primăvară al scriitorilor (dedicat lui Lucian Blaga).

Expun: Ion Antoniu, Ion Cristofor, Rodica Frenţiu, Teodora Gogea, Maria Pal,

Irina Petraş, Laura Poantă, Rodica Scutaru-Milaş, FlaviaTeoc.

Simpozion „Lucian Blaga la Cluj”. Participă: Mircea Popa, Doina Modola, Stelian Mândruţ, Ion Taloş, Oana Boc, Melania Ilea, Victor Constantin Măruţoiu, Eugeniu Nistor.

Lansări de carte dedicată lui Lucian Blaga.

Moderator: Irina Petraş.

*

 ora 17: Premiile Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor şi Reuniunea de primăvară-vară.

Afis Premii si Reuniune mc

*

 Vineri, 23 mai (la sediul Bibliotecii Judeţene Octavian Goga)

Afis Blaga BJC mc

ora 13: Clujul lui Lucian Blaga – Clujul nostru” – Eveniment-concurs organizat cu participarea elevilor clujeni (creaţii literare sau plastice folosind drept pretext poemul blagian Colţ medieval la Cluj: 1570).

Lucian Blaga în Colecţiile speciale ale Bibliotecii Judeţene – Prezintă bibliotecar Liana Vescan

Vernisajul expoziţiei de pictură şi grafică a elevilor Liceului de Arte Plastice „Romul Ladea”

Concurs de eseu şi poezie. Participă elevi de la liceele clujene.

Recital de poezie şi teatru de Lucian Blaga susţinut de elevi ai Liceului de Coregrafie şi Arta Dramatică „Octavian Stroia” .

Festivitatea de decernare a premiilor.

Moderator: Sorina Stanca

*

:

 

Colţ medieval la Cluj: 1570

blaga de ion mitrea(Portret de Ion Mitrea)

Pe lîngă Bastionul Croitorilor,
pe strada unde stau alături biserica reformată
şi alte case cu ogive medievale,
o întîmplare se repetă, ciudată,
în fiecare dimineaţă, pe la acelaşi ceas.
Se pot vedea pe-acolo înşiruite subt streşini
ovale de-argilă. Tulburătoare, frumoase ovale.

Trecători purtaţi de febra dimineţii,
se opresc brusc, în sus să privească. Întîi unul,
apoi doi, apoi trei, în număr crescînd,
pînă cînd mulţimea
zădărniceşte mersul,
înaintarea, întoarcerea.
Gîlceavă se stîrneşte între tineri şi bătrîni.
Spre ovalele rînduite subt streşini cătînd
tinerii spun: „Sînt jumătăţi de sîni”.
Bătrînii răspund: „Sînt cuiburi de rîndunici”.
Disputa se-ncinge aprigă, medievală, ca focul.
Fetele cari se-abat prin preajmă se-opresc şi ele
o clipă. Apoi şovăitoare părăsesc locul
prefăcîndu-se a nu-nţelege despre ce e vorba;
sau intră zîmbitoare în biserică s-asculte orga.
Oamenii privesc nedumeriţi la statuia
Sfîntului Gheorghe, care încă n-a-nvins bălaurul.
Pe la amiază, în sfîrşit, mulţimea se destramă.
În cîteva ceasuri argumentele ostenite
sînt date uitării. Oamenilor le mor dovezile, treptat.
Ei se privesc străini
parcă niciodată nu s-ar fi certat.
A doua zi disputa începe de la capăt.
Bătrînii spun: „Sînt jumătăţi de sîni”.
Tinerii răspund: „Sînt cuiburi de rîndunici”.

*

A. I. BRUMARU:

Obstacolul duhului nostru

a i brumaru

       O normă a obstacolului epistemologic (vezi Gaston Bachelard, La Formation de l’Esprit scientifique, Librairie philosophique J. Vrin, Paris, 1972) este aceasta: după cum e obstacolul va fi fiind şi obiectul vizat şi care îl conţine în însăşi natura lui. Despre un astfel de obstacol va fi vorbind şi Lucian Blaga, încă de prin 1921, anticipînd, în alt context ideistic, teoria gânditorului francez. Paginile de atunci ale lui Blaga au putut spune, însă, şi ceva mai mult: cum prin mijlocirea obstacolului pământ se constituie, ceea ce spuneam şi cu alt prilej (vezi , Despre Fiinţa Românească, Editura Viitorul Românesc, Bucureşti, 2001), ceva din forma filosofică a fiinţei/fiinţării româneşti. Să vedem.

       Lumea nu ni se oferă nici pe deplin, nici în cadre cognitive inocente, ci într-un chip cenzurat, prin intervenţia unor instanţe obiective ascunse totuşi în ipostaza subiectivă a spiritului. „Din veci mă arde-acelaşi gând: să fii pământ – şi totuşi să luceşti ca stea!” ne vorbeşte un vers blagian din Moartea lui Pan. Aceasta se traduce: ceva este stea însă cunoaşterea noastră care o vizează şi care împrumută de la ea anumite strategii de manifestare/ascundere ne obligă s-o vedem pământ. Stilul, în accepţiunea lui Lucian Blaga (sumă de factori spirituali care cenzurează cunoaşterea realităţii, punând în relaţia de cunoaştere frâne şi tipare proprii) introduce orişiunde praguri, piedici de netrecut sau întârzietoare, el fiind legat (în consubstanţialitate apriorică) de miracolul existenţial. Numai acest miracol (fie al spiritului, al vieţii etc.) ar fi dealtminteri admis de Cumpătul Veşnic Treaz (cum se numeşte la 1921, cu o sugestie din folclor), cel ce va deveni, în Cenzura Transcendentă, puterea frenatoare, interdicţia – Marele Anonim.

       Ce poţi cunoaşte din realitate e, aşadar, numai ceva atârnând de un obstacol, de stil. Obţii, ce-i drept, un produs de cunoaştere cumva predestinat; însă nu subiectiv. Obţii un produs epistemologic ce se substituie cunoaşterii. Fiindcă aceasta este, întru strategia ce a adoptat, precul un limbaj – însă desprins de subiect şi funcţionând solitar, autonom, ca lumea aceea „A Treia” a lui K.R.Popper (vezi K.R.Popper, J.C.Eccles, The Self and its Brain, Springer, Heidelberg, 1977). Această cunoaştere, prin urmare, îţi impune ea barierele, frontiere, obstacolul: „să fii pământ – şi totuşi să luceşti ca stea”.

       Cunoaşterea (pare a spune Lucian Blaga în spiritul bun relativist de azi) nu e decât cvasi-cunoaştere (una adică „împiedecată” epistemologic). Dar nu e, se mai poate zice, toată fiinţa, în spornicia şi sporirea ei, chiar această asimilare nesfârşită de praguri, de hăţişuri obscure, de munci şi ponoase? Tocmai pentru că e astfel, cu această cunoaştere noi suntem mai aproape cu un pas în realitate, în lume… (vezi şi A.I.Brumaru, Fiinţă şi Loc, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1990).

       La Lucian Blaga stilul mai e împlinire a unităţii vii într-o varietate de forme inteligibile, un angrenaj de stigme şi motive „pe jumătate tăinuite, pe jumătate revelate; stilul intră în definiţia lumii, e mediul ei constant şi etern”. „…Păcatul – e un rod de-al lutului, de aceea cred că nimenea nu-l poate judeca fără de haina lui de lut.” Versurile vor să spună: punctul final abstract al cunoaşterii nu ne este (epistomologic, prin urmare fatalmente) dat, ne este oferit câteodată numai cu veşmântul (pământul) lui cu tot. Ne obligă la aceasta fiinţa cu stilul ei, cu obstacolul ei, cu însăşi cunoaşterea: aceasta o vedem, deşi este elementul vederii. „Stilul – mărturiseşte Lucian Blaga – e ca un jug suprem, în robia căruia trăim, dar pe care nu-l simţim decît rareori ca atare.” Ar fi aşadar o strategie epistemologică, fiind aci limitativă şi restrictivă, pe potriva şi ţinuta obiectului cunoaşterii. Dar e şi o strategie ontologică, limitând lucrul, substanţa, lumea. Lumea, ca şi fiinţa – ne istoriseşte, ne povesteşte gândul românesc – nu se dăruie decât parţial, cu „lutul” o dată, numai odată cu pământul: nu cu sufletul întreg, nu pe deplin. Aceasta vrea să spună, acum cu gândul filosofului: „În garnitura de factori, care stă la temelia unui stil oarecare, pot să figureze ca agenţi secundari, sau accidentali, de ex. dragostea de materialitatea zgronţuroasă sau dragostea de nuanţă, de inefabil; sau dragostea de linişte, dragostea de mişcare etc.”.

       Las să vorbească încă o dată versul: „…zăpada făpturii ţine de cuvînt. Sufletul (…) e în căutare, în mută, seculară căutare, de totdeauna şi până la cele din urmă hotare” (Nebănuitele trepte). Cunoaştem, se înţelege de aci, „zăpada” nu „cuvântul”. În cunoaştere (la Blaga „cvasi-cunoaştere”), obstacolul, stilul fiinţează în locul realităţii, care şi ea e „transsubiectivă”. Şi cvasi-cunoaşterea şi obstacolul din canalul gnoseologic se mişcă spre realitate (sau întru realitate) în virtutea a ceva ca o simpatie de structură. Lucian Blaga observă: „Infiltraţiile categoriale în materialul concret nu au un caracter întâmplător. Un material de-o anume ţinută, de-o anume structură, e îmbrăcat cu oarecare organică stabilitate în unul şi acelaşi mod categorial. Dacă unul şi acelaşi complex concret e etichetat cu maximum de constanţă cu acelaşi nume categorial, acest nume-mod categorial, deşi subiectiv, se preface el însuşi în semn al ‘obiectului’. Şi e firesc să fie aşa: aplicarea unui mod categorial depinde, din moment ce o reacţiune e constantizată, numai şi numai de individualitatea ca atare a obiectului”.

________________________

(Text reprodus din volumul Meridian Blaga.11, editat la Ediţia a 21-a a Festivalului Internaţional Lucian Blaga – 50 de ani de posteritate,  Societatea Culturală „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, 2011, pp.103-104.)

Anunțuri