Despre presupus-subsemnatul, se poate afla aproape totul şi încă ceva în plus , de pe Gogea’s Blog. Despre confratele Daniel Săuca, se pot afla multe după faptele de cultură săvîrşite în şi în jurul publicaţiei care, în opinia lui Luca Piţu, poartă unul dintre cele mai frumoase nume de revistă din ţară: Caiete Silvane.
Cît despre judecata, asupra textelor prezentate publicului, formulată fără confuzii de Marele Maestru Ion Mureşan vor afla totul (chiar dacă s-ar putea să nu înţeleagă decît puţin) doar cei care vor cuteza a fi prezenţi la cinaculum.
Daniel SĂUCA
(n. 31 august 1973, Zalău). Poet, editor, publicist. Facultatea de Filozofie, Cluj-Napoca. Redactor şef al revistei Caiete Silvane (din 2005) şi director al Centrului de Cultură şi Artă Sălaj. Din
2007, preşedinte al Asociaţiei Jurnaliştilor din Sălaj, iar din octombrie 2010, director al Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj.
Volume:
Poezie: „ Gândacul cu cinci pene roz” (1999) ; „Cartierul vestic al iadului” (2009); „Clopotele raiului” (2012).
Publicistică: „Tranşee & şantiere” (2012); „România mea nu mai există” (2011); „Secera şi pixul. Propagandă în presa scrisă din judeţul Sălaj înainte şi după decembrie 1989” (2010), „Voi chiar vorbiţi şi în numele meu?” ( 2010); „Rotisorul politic” (2010); „Homo Silagenssis” (2006, 2007, 2008).
Editor al Anuarului Presei Sălăjene (2009, 2010, 2011, 2012) şi a numeroase cărţi apărute la Editura „Caiete Silvane”.
În 2013 a primit Premiul „Negoiţă Irimie” pentru poezie din partea filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România pentru cartea „Clopotele raiului”, iar în 2009, premiul reprezentanţei Bistriţa a Uniunii Scriitorilor din România şi al Revistei Ilustrate la a 25-a ediţie a Festivalului Naţional de Poezie „George Coşbuc” de la Bistriţa pentru cartea „Cartierul vestic al iadului”.
Din 1991, cu întreruperi, membru al Cenaclului „Silvania” din Zalău.
Poezii publicate în revistele „Orizont” (Timişoara), „Silvania” (Zalău), „Tribuna” (Cluj), „Noesis” (Cluj), „Hepehupa” (Zalău), “Versmondo” (Budapesta), Caiete Silvane (Zalău), „Poezia” (Iaşi), „Singur” (Târgovişte), „Poesis” (Satu Mare); „Familia” (Oradea), „Mesagerul literar şi artistic” (Bistriţa), „Steaua” (Cluj).
Articole diverse în „Limes” (Zalău), „Caiete Silvane” (Zalău), „Mişcarea literară” (Bistriţa), „Citadela” (Satu Mare).
VASILE GOGEA
Volume: Scene din viaţa lui Anselmus, roman, 1990; Fragmente salvate, 1996; Propoieziţii, versuri, 1998; Exerciţii de tragere cu puşca de soc, eseuri, 1998; (Re)citindu-l pe Eminescu. În umbra Timpului, eseu, 2000.; OftalMOFTologia sau Ochelarii lui Nenea Iancu, 2002; Logodnica mecanicului Gavrilov, 2002; Tratat despre înfrânt, 2004; Repere ale gîndirii româneşti, eseuri de filosofie românească (în colaborare cu Aurel Ion Brumaru), 2003; Încă propoieziţii, poezie, 2006;Voci în vacarm. Un dialog cu Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca. interviu (cu o postfaţă de Liviu Antonesei), Editura Eikon, 2010; Mofteme, 2012; Singur cu Hegel, cu o prefaţă de Vasile Muscă, filosofie, Editura Eikon, 2013.
A tradus (din limba franceză): Le Maramures – Maramureşul de Al. Filipaşcu, 2002.
A colaborat la periodicele: Echinox, Tribuna, Vatra, Astra, Contrapunct, Opinia studenţească, Timpul, Convorbiri literare, Agora, Steaua, Poesis, Euphorion, Paralela 45, 22, Conta, Confesiuni etc. A fost redactor, redactor şef-adjunct şi redactor şef la revista „ASTRA” (Braşov); redactor şef la Editura „Grinta” (Cluj-Napoca); în prezent este redactor la revista „ALTERNANŢE” (München).
Prezent în numeroase antologii şi volume colective.
vasilegogea
iunie 25, 2014
Multumim V.D. si „Faclia”! http://www.ziarulfaclia.ro/lectura-de-gala-la-cenaclul-ubb/
Zorin Diaconescu
iunie 25, 2014
UBB – Saeculum redivivus?
vasilegogea
iunie 25, 2014
@Zorin Diaconescu
Au contraire!
Anca Marin Butnarescu
iunie 25, 2014
Minunat! Va urez anticipat o seara placuta.
Ion Ionescu
iunie 25, 2014
Aceasta sedinta de cenaclu imi aminteste de sedintele cenaclului „Tribuna”. CE scoala de „lectura critica”!
Va urez sa aveti o sedinta exemplara!
vasilegogea
iunie 25, 2014
@Ion Ionescu
Va multumim!
Primul semn al prostului este ca se teme de concurenta! Cred ca la cenaclul condus de poetul Ion Muresan nu este vorba despre asa ceva!
vasilegogea
iunie 25, 2014
@ALL
Dl Daniel Săuca, pe lîngă poetul de mare sensibilitate, are şi meritul moral de a fi fost coordonatorul echipei care a făcut posibilă apariţia unor lucrări fundamentale despre Iuliu Maniu şi Corneliu Coposu. Ne-am referit la ele, aici pe blog, la datele respective.Este vorba despre cărţile semnate de părintele Cristian Borz (Monografia satului Bădăcin şi a familiei Maniu) şi Dr. Marin Pop (Monografia familiei Coposu. Între istorie şi memorie).
admin
iunie 26, 2014
Reblogged this on fata noptii.
vasilegogea
iunie 26, 2014
@admin
Multumim pentru popularizare!
Zorin Diaconescu
iunie 26, 2014
Vom fi recunoscători dacă vom citi (şi) o cronică de cenaclu.
vasilegogea
iunie 26, 2014
@Zorin Diaconescu
Dacă vom avea un „cronicar” ori măcar un fotograf…