Liviu Antonesei:
Natural born Killers
Preluare de pe @ntonesei’ s blog (http://antonesei.timpul.ro/)
May 18th, 2014
„Pare tot mai clar că bună parte din politrucii și edilii care se ocupă de viețile noastre sînt născuți asasini, natural born killers, după titlul celebrului film. Sînt totuși două impedimente în calea dorinței lor de a ne ucide scurt și rapid. Pe de o parte, sînt constrîngerile legale – încă n-au modificat legile astfel încît să ne poată împușca sau spînzura sumar, fără vreo judecată și condamnare prealabile. Pe de alta, dacă ne execută pe toți dintr-o singură mișcare, rămîn fără carnea de tun pe care s-o chinuie pe îndelete. Așa că au ales să ne ucidă la foc mic, ca să spun așa. Ne zdrobesc, ei sau membri ai familiilor lor, că lucrează în echipă, cu mașinile pe străzi și pe șosele. Ne ucid încet încurajînd proiectele demente de distrugere a mediului precum RMGC sau exploatarea gazelor de șist. Pentru că nu ne pot ucide instantaneu pe noi, ne asasinează arborii, ca să ne îmbolnăvim lent, prin reducerea cantității de oxigen din atmosferă. Iată la Iași, Giginocchio și sluga preaplecată a dumisale, s-au săturat pînă și de soațe, dar nevînd curajul să le ucidă, au hotîrît numai să le lase… Cum însă instinctul de asasini înnăscuți nu poate fi lăsat fără satisfacție, s-au orientat rapid spre uciderea a 500 de arbori din celebrele parcuri ale Copoului. Mă întreb încotro se vor reorienta cînd le va veni să ucidă progeniturile, vecinii, prietenii sau neamurile de gradul al doilea…
Orice s-ar spune, faptul că au grijă de viața noastră politruci și edili născuți asasini nu prezintă doar dezavantaje, ci și un uriaș avantaj. Asta ne ajută să nu ne culcăm pe-o ureche, să nu dormim în papuci, să stăm mereu treji, cu simțurile, mintea și spiritul civic în alertă. Ne obligă să rămînem cu atît mai inteligenți cu cît este mai mare prostia lor ucigașă. Iar dacă asasinii sînt atît de bine organizați, par să aibă un fel de internațională de vreme ce dendrocidul se întinde de la Istanbul pînă spre Budapesta, fără a ocoli Iașul, Bucureștii sau Timișoara, cred că trebuie să ne organizăm și noi. Înaintea unei structuri internaționale și a unora naționale, cred că trebuie să lucrăm mai întîi cu mare atenție la fața locului. E deja excelent că au apărut organizațiile de autoapărare imediat după tăierea teilor de pe bulevardul central – sigur, era excelent să fi existat dinainte, dar cine s-ar fi gîndit încotro se vor orienta instinctele lor de ucigași?! –, cred însă că este necesar să facem un pas mai departe. Va trebui să înființăm un fel de gărzi cetățenești care să monitorizeze permanent toate mișcările edililor noștri, pentru a putea alerta cetățenii orașului înainte de a fi prea tîrziu. Este important să denunți crimele acestor descreierați, dar este minunat să le poți dejuca, contracara. Mă gîndesc în primul rînd la atentatele împotriva patrimoniului istoric-arhitectural și natural al orașului, dar n-aș lăsa pe dinafară nici felul în care sînt cheltuiți banii publici, pentru că aceștia sînt în fond banii noștri, prevalați sub formă de taxe și impozite din veniturile noastre greu muncite. Noi sîntem cetățeni, alegători, persoane libere, dar și contribuabili. Toată această structură de putere, centrală, regională și locală, trăiește și își execută crimele pe banii noștri! E ca și cum ne-am cumpăra singuri funia și săpunul… Ce naiba, sîntem masochiști sau ce? Eu cred că este mai de folos vigilența decît sinuciderea lentă!
P.S. Reamintesc că funcțiile interactive ale blogului meu sînt paralizate de peste două luni. Textul este însă postat și pe pagina mea de Face Book. Cine dorește să comenteze o poate face acolo. Scuze și mulțumiri.”
Citind P.S.-ul, se înţelege, cred, de ce preiau şi pe blogul meu – cu acordul autorului – acest articol. Nu vă sfiiţi: „daţi la cap” balenelor ucigaşe. Oriunde s-ar afla ele! (V.G.)
___________________________________
(Sursa foto: http://klausen1976.wordpress.com/2011/10/19/natural-born-killers/.)
balîcdiş
iulie 2, 2014
N-am vazut ceva mai sinistru, mai crud ca vinatorile in haita ale balenelor ucigase. Mai ales atunci cind urmaresc in migratie marile balene cu cocoasa (care se hranesc cu plancton) si le ucid puii!
Exista, desigur, si in societatea umana “balene ucigase” si actioneaza tot in haite. Ceea ce se intimpla, insa, e pus pe seama “clanurilor”, care ar doar niste rechini de recif, aproape niste caricaturi de rechini, nicidecum vreun “mare alb”…
Cetatenii? contribuabilii? – “planctonul” si plevusca pentru acesti rapitori feroce.
vasilegogea
iulie 2, 2014
@ALL
Mai întîi am bănuit (avînd în vedere ce a păţit Liviu Antonesei cu blogul său), apoi, în urma unor convorbiri telefonice (inclusiv cu Liviu) s-a confirmat că „maimuţele lucrătoare” de la WordPress şi Yahoo au cam scăpat desub control, intrînd ele însele în control. Unii comentatori întîmpină greutăţi inexplicabile, pînă la insurmontabile, în a posta comentarii. Mesajele mele pe Yahoo (news letters), dar şi mesaje personale nu ajung nicăieri, nu rămîn nici în „sent”, nici în „drafts” şi nici măcar în „spam”. Deşi, de fiecare dată sînt informat că expedierea s-a făcut cu succes.
Vă rog să continuaţi să accesaţi blogul, să continuaţi să încercaţi să comentaţi. Scrieţi-mi pe adresa personala de e-mail (cei care probabil o cunoaşteţi; cei care o cunosc sigur, cu siguranta nu-mi vor scrie!)
Nu sunt un paranoic, nici adept al teoriilor conspiraţioniste (am trecut cam prin multe), dar avertizez că „simt” aici o ilegală şi abuzivă, brutală limitare a libertăţii de exprimare. Dacă aşa stau lucrurile, vă asigur că protestul meu va fi pe măsură!
Nu vă descurajaţi!
Luca Laurentiu
iulie 3, 2014
@Lviu Antonesei
Politrucii umplu campul/Cand roiesc dupa un semn /Si-n clitorisul dogmatic/Bat cu limba lor de lemn