Doamna Stanca: o „iubită” din copilărie

Posted on iulie 15, 2014

11



doamnastanca

Este vorba, cum poate aţi intuit, de enigmatica, tragica, loiala şi frumoasa soţie a lui Mihai Viteazu, Doamna Stanca (n. aprox. 1560 – d. 1603).  Mai exact, de bustul realizat, în 1938, de sculptorul bucureştean Spiridon Georgescu, şi instalat pe aleea ce încojoară lacul de apărare a Cetăţii din Făgăraş, pe colţul aripii de est. Am fost fascinat din copilărie de frumuseţea enigmatică a acestei statui. Dar şi de poveştile anecdotice despre ea, pe care le spuneau bătrînii făgărăşeni (aceştia aveau un umor special, pentru care cîţiva dintre ei au făcut ani grei de închisoare în perioada 1950-1964. Fără a fi fost  „partizani” în munţi, dar fiind, desigur, solidari cu aceia.) Una dintre ele spunea că, în fiecare noapte, la o anumită oră cînd tot oraşul doarme, Doamna era luată de pe soclu de un cavaler credincios pentru a se spăla pe faţă de murdăria zilei şi pentru a-şi putea face biologicele, naturale, nevoi. Ca elev, membru al cercului de pictură a Casei pionierilor din Făgăraş (clasa Maestrului Nicolae Delaport, fost profesor de desen şi la Colegiul Naţional Radu Negru), am făcut zeci de schiţe, desene, acuarele (tehnica mea preferată atunci), stînd vara, sub soarele torid, cînd colegii mei erau pe malul Oltului la scăldat şi iarna, cînd lumea „bună” patina pe lacul îngheţat al Cetăţii, cu un bloc de desen pe genunchi în faţa frumoasei Doamne. Suportînd ironiile trecătorilor, ocupaţi cu treburi serioase (cum îi treaba la Combinat, dacă s-au făcut „gogoaşele”), intrigaţi de o asemenea pierdere de timp şi vînare de cai verzi pe pereţi! N-a mai rămas nimic din încercările mele. Dar le-am considerat totdeauna (şi le consider şi acum) ca fiind fost deosebite.

Mi-am amintit toate acestea citind postarea semnată de George Marcu pe Reţeaua literară, Doamne şi domniţe ale românilor: XVII. Doamna Stanca, soţia Domnului Mihai Viteazu. (pe care v-o recomand: http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/doamne-i-domni-e-ale-rom-nilor-xvii-doamna-stanca-so-ia-domnului.)

Mi-a rămas, însă, o fotografie recentă (făcută de prietenul meu Constantin Cojocaru) alături de bustul celei care mi-a fost „iubită secretă” în copilărie (poate ca o reacţie la sentimentul că marele Domn Mihai Viteazu a abandonat-o şi chiar „sechestrat-o” în Cetatea Făgăraşului; un motiv pentru care, multă vreme Michel le Brave nu mi-a fost deloc „simpatic”): OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Din păcate, odată cu blocul acela de desen, creioanele, pensulele şi vopselele de apă a dispărut şi „talentul” meu de pictor. Nu şi amintirea, care e una dintre cele mai frumoase ale copilăriei mele în Făgăraş.

 

Reclame
Posted in: Anamnesis