Este vorba, cum poate aţi intuit, de enigmatica, tragica, loiala şi frumoasa soţie a lui Mihai Viteazu, Doamna Stanca (n. aprox. 1560 – d. 1603). Mai exact, de bustul realizat, în 1938, de sculptorul bucureştean Spiridon Georgescu, şi instalat pe aleea ce încojoară lacul de apărare a Cetăţii din Făgăraş, pe colţul aripii de est. Am fost fascinat din copilărie de frumuseţea enigmatică a acestei statui. Dar şi de poveştile anecdotice despre ea, pe care le spuneau bătrînii făgărăşeni (aceştia aveau un umor special, pentru care cîţiva dintre ei au făcut ani grei de închisoare în perioada 1950-1964. Fără a fi fost „partizani” în munţi, dar fiind, desigur, solidari cu aceia.) Una dintre ele spunea că, în fiecare noapte, la o anumită oră cînd tot oraşul doarme, Doamna era luată de pe soclu de un cavaler credincios pentru a se spăla pe faţă de murdăria zilei şi pentru a-şi putea face biologicele, naturale, nevoi. Ca elev, membru al cercului de pictură a Casei pionierilor din Făgăraş (clasa Maestrului Nicolae Delaport, fost profesor de desen şi la Colegiul Naţional Radu Negru), am făcut zeci de schiţe, desene, acuarele (tehnica mea preferată atunci), stînd vara, sub soarele torid, cînd colegii mei erau pe malul Oltului la scăldat şi iarna, cînd lumea „bună” patina pe lacul îngheţat al Cetăţii, cu un bloc de desen pe genunchi în faţa frumoasei Doamne. Suportînd ironiile trecătorilor, ocupaţi cu treburi serioase (cum îi treaba la Combinat, dacă s-au făcut „gogoaşele”), intrigaţi de o asemenea pierdere de timp şi vînare de cai verzi pe pereţi! N-a mai rămas nimic din încercările mele. Dar le-am considerat totdeauna (şi le consider şi acum) ca fiind fost deosebite.
Mi-am amintit toate acestea citind postarea semnată de George Marcu pe Reţeaua literară, Doamne şi domniţe ale românilor: XVII. Doamna Stanca, soţia Domnului Mihai Viteazu. (pe care v-o recomand: http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/doamne-i-domni-e-ale-rom-nilor-xvii-doamna-stanca-so-ia-domnului.)
Mi-a rămas, însă, o fotografie recentă (făcută de prietenul meu Constantin Cojocaru) alături de bustul celei care mi-a fost „iubită secretă” în copilărie (poate ca o reacţie la sentimentul că marele Domn Mihai Viteazu a abandonat-o şi chiar „sechestrat-o” în Cetatea Făgăraşului; un motiv pentru care, multă vreme Michel le Brave nu mi-a fost deloc „simpatic”):
Din păcate, odată cu blocul acela de desen, creioanele, pensulele şi vopselele de apă a dispărut şi „talentul” meu de pictor. Nu şi amintirea, care e una dintre cele mai frumoase ale copilăriei mele în Făgăraş.
Ion Ionescu
iulie 15, 2014
Frumoasa poveste de iubire. dar, va contrazic (cu tot respectul), D.le Gogea, intr-un punct: talentul nu l-ati pierdut, l-a mostenit Teodora!
vasilegogea
iulie 15, 2014
@Ion Ionescu
Da, ce să spun? E o „contrazicere” cît se poate de plăcută!
Doru
iulie 15, 2014
O poveste-n poveste …
Am a mulțumi!
vasilegogea
iulie 15, 2014
@Doru
Dacă am fi mai firoscoşi, am spune că aici autorul a folosit subtilul procedeu numit „mise en abîme”!
Anca Marin Butnarescu
iulie 16, 2014
Intr-adevar o ”iubita” ce merita toata afectiunea. Imi vin in memorie ” povestile” din copilaria mea , cand tata imi relata cu amanunte istoria acestei ,,Doamne” de cate ori treceam pe langa ea. Farmecul ei ma urmareste si astazi.
Sunt f incantata s-o revad in preajma Domniei Voastre, d-le Vasile Gogea.
vasilegogea
iulie 16, 2014
@Anca Marin Butnarescu
Cine a trăit în Fagăraş nu poate s-o uite!
Iancu Motu
iulie 16, 2014
Frumoasa povestea legata de Doamna Stanca. Un personaj din pacate ocultat de istoricii nostri chiar daca are o imensa legatura cu Michel le Brave cum ii spui tu. De pilda, la Biblioteca Marciana din Venetia am vazut cateva bonuri de comanda ( stofe, tesaturi fine pentru camasi etc) pe care Mihai si Doamna sa le trimiteau „caselor de moda” ale vremii. Banuiesc, le facea Doamna Stanca. Cine si-ar fi putut cunoaste mai bine barbatul, cine sa-i fi comandat daca nu ea insasi? Destinul Doamnei Stanca e unul la limita as zice. Ca al oricarei femei dintr-o casa boiereasca mare. O familie chiar daca mariajul a fost unul rostuit de mai batranii „clanului”, o existenta oarecum in umbra barbatului. Adastarea de la Fagaras nu a fost chiar un exil, mai degraba o incercare de a nu o expune in fata unor primejdii reale ale vremii. Oricum e meritoriu ca memoria Doamnei Stanca se pastreaza vie in Cetatea Fagarasului.
vasilegogea
iulie 16, 2014
@Iancu Motu
Mulţumesc pentru completări, prietene Iancu, cu atît mai mult cu cît vin de la autorul unei minunate monografii a marelui Domn, „Mihai Viteazu, un principe renascentist”(2008).
Anca Marin Butnarescu
iulie 16, 2014
@Vasile Gogea @Iancu Motu
Asa este! Interesanta documentarea d-lui Iancu Motu. Multumiri pentru expunere.
george-b
octombrie 2, 2017
Am tot încercat să fac pe oricine să repare textul, să-l picteze, atât dedicația cât şi lista patronilor, dar în zadar…cu toată restaurarea cetății, în toată gloria, săraca Doamna Stanca, fie-i țărâna uşoară şi în memoria istoriei… este complet uitată…Mulțumesc mult pentru acest articol!
Doamne-ajută!
vasilegogea
octombrie 2, 2017
@george-b
Așa să fie!