În fiecare an, vara, la Memorialul Sighet, în cadrul Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismului, se desfăşoară Şcoala de Vară la care iau parte profesori, studenţi, intelectuali de diferite profesii, dar mai cu seamă tineri de până în 18-19 ani şi, desigur, organizatorii. Mai ales pentru generaţiile tinere sunt organizate aceste adevărate cursuri, căci maturii care participă la aceste activităţi sunt, de fapt, lectorii şcolii, fiecare conferenţiind conform unei teme stabilite din timp. În cartea „Fals tratat de manipulare” (Editura Humanitas, Bucureşti, 2013), Ana Blandiana relatează, alături de multe alte importante teme, încă o pagină din istoria recentă a României. De fapt, toate temele din această carte fac parte dintr-o istorie contemporană a ţării pe care mulţi au trăit-o, dar puţini o mai ţin minte în multele ei aspecte începând cu luna decembrie 1989, sau pe puţini îi mai interesează.
La o întâlnire recentă cu elevii unor clase de a XII-a, răspunzând unor întrebări legate de începuturile Memorialului Sighet, Ana Blandiana a spus că proiectul Memorialului a fost luat sub egida Consiliului Europei în 1993, într-o vereme când din cauza mineriadelor România nu era încă acceptată ca membră a Consiliului Europei. Termenul „mineriadă” a părut necunoscut celor prezenţi în sală. Atunci a fost lansată întrebarea „Cine ştie ce este o mineriadă?”. După momente de şovăire, o tânără a spus, mai mult întrebând, că ar putea fi o formă de luptă a minerilor care, în semn de protest, se închid în mină cerând salarii mai mari. Aşa a fost descoperită confuzia care domneşte pe paginile istoriei recente a ţării şi în spiritele celor care o trăiesc.
Pentru a explica termenul „mineriadă” era nevoie să se vorbească despre Revoluţia din 1989 şi, desigur, despre marea manifestaţie din Piaţa Universităţii din 199o, pentru că majoritatea celor prezenţi la Şcoala de Vară nici nu erau născuţi în acei ani. Aşadar, în perioada scursă de atunci până în prezent în şcoli nu se învaţă nimic din istoria recentă a României, nici măcar la cursurile de educaţie civică, iar părinţii ori alţi cunoscuţi din familie mai în vârstă nu au discutat cu tinerii astfel de chestiuni. Elevilor de astăzi, cărora li se predau ore de educaţie civică, le este ascunsă cea mai crasă reprimare a civismului, cel mai sfidător atentat la societatea civilă, iar faptul nu ni se pare întâmplător, ci faptul este sistematic produs – continuă relatarea Ana Blandiana.
„Mineriadele” au fost un fenomen in România, o catastrofă politică care a îndepărtat ţara faţă de oricare altă ţară din Europa. România era privită ca o ţară care evoluează în secolul al XVIII-lea.
Fenomenul „mineriadă” constă în chemarea de către preşedintele ţării (atunci Ion Iliescu) a unei categorii sociale (minerii) împotriva alteia (intelectualii), instigând la violenţă şi riscând războiul civil. România, cu „mineriada”, a lăsat întregul Occident cu gura căscată, iar gafa preşedintelui său postcomunist a fost de proporţii. Atunci s-a strigat în Piaţa Universităţii „Moarte intelectualilor!”. Cum ar înţelege un tânăr din ziua de azi această lozincă greu de imaginat că a ieşit din gurile unor oameni, chiar dacă erau mineri. „Mineriada” a fost organizată cu scopul declarat ca Guvernul de atunci al ţării „să poată lucra în linişte” pentru binele ţării.
Desigur, au fost atunci mii de români năuci care au aplaudat acţiunea grotescă a minerilor din Valea Jiului, conduşi de Miron Cosma, care astăzi mi se pare un om prosper. Atunci, mineri înarmaţi cu bâte şi lanţuri anume confecţionate băteau pe străzile Bucureştiului pe oricine prindeau şi, mai cu seamă, persoanele care purtau barbă, pentru că numai intelectualii, nu-i aşa, îşi permit să poarte această podoabă bărbătească.
Faptul că adolescenţii de azi nu cunosc acest termen, pentru că nu l-au întâlnit niciunde în vreun manual şi pentru că părinţii lor nu se ocupă să le explice aşa ceva copiilor, este foarte grav, este o formă tipic românescă de a purta populaţia în eternă minciună, aşa cum a procedat ani la rând clasa politică românească faţă de poporul în fruntea căruia s-a aşezat. Zice Ana Blandiana: Dacă în percepţia tinerilor „mineriadele” sunt forme de luptă ale minerilor pentru o viaţă mai bună, „Securitatea” (termenul în sine şi fenomenul, la rândul său) trebuie să fie, în percepţia lor, o firmă de protecţie şi pază… Vă daţi seama!
Ignoranţa în România este programată, profesorii continuă inconştient, prin tăinuirea unor evenimente, să spele creierele elevilor în mod savant, iar televiziunile de divertisment cel mult pot, pentru că atâta ştiu, să ia la „mişto”, să maimuţărească evenimentele grave din România anilor 1990, 1991, legate de năvălirea la Bucureşti a minerilor.
Şi nu numai despre mineriade scrie Ana Blandiana în cartea ei. Ana Blandiana face o radiografiere exactă şi fără menajamente a societăţii civile şi politice din România de după 1989, şi nu numai a acestor ani.
Virgil RAŢIU (în Mesagerul de Bistriţa-Năsăud, http://www.mesagerul.ro/2014/08/24/fals-tratat-de-manipulare-eseuri-de-ana-blandiana )
_______________________________
Textul prietenului meu Virgil Raţiu e un bun prilej să reamintesc şi postarea mea mai veche, Mineriada ascunsă, https://vasilegogea.wordpress.com/2010/06/12/mineriada-ascunsa/.
Gogea's Blog 
Anca Marin Butnarescu
august 25, 2014
Interesanta expunerea Anei Blandiana. Imi aduc aminte de evenimentele cumplite care s-au intamplat in acei ani. O reimprospatare a memoriei ? Da, cred ca avem nevoie.
Lukas Van Aeus
august 25, 2014
Bravo, Virgil Ratiu, Cajvaneul te saluta!
Horia Saptamanalu
august 25, 2014
Dar ce ocari ar trebui sa adresam celora ce nu au aplaudat mineriadele din iunie 1990, dar, zece ani mai tirziu, in 2000, faceau apel, – cu Blandiana, Papa Pievici, Manolescu + Octavian Paler, in frunte – la votarea, in turul doi al alegerilor prezidentiale , a lui Ion Ilici Iliescu, organizatorul lor din umbra (cum a recunoscut insusi Miron Cozma, la tembelizor, dupa depuscariere)? Infamia apelului din Revista 22 nu are margini. Iar faptul ca toti apelantii la votarea in turul doi a lui Ion Ilici Mineriadov au primit diplome si medalii de la acelasi miner-sef… pentru merite culturale, intre 2000 si 2004, spune multe despre cei pe care un istoric ardelean, Nicolae iuga, ii numea neam de ”iobagi cleptomani si duplicitari.”
Teobald Martinescu
august 25, 2014
Am un cumatru la Cheatra Neamt, foarte POT-LOG-AIR de felul sau, care a semnat, in 2000, apelul pentru alegrea lui Ion Iliescu Mineriadov si, ca urmare, a primit de la alesul sau, ceva mai tirziu. ordinul Meritului cultural in grad de cavaler, doar ca, in siviuri si pe coperti de volumioare cu fantezii lirice, spune, pentru a ne aburi, ca i-a fost acordat de presedintia Romaniei, neprecizind numele cotroceanului rasplatitor. Asa e, cumetre Adriene?
vasilegogea
august 25, 2014
@Horia Saptamanalu
Amintesc poziţia subsemnatului în chestiunea „apelului” din 2000, exprimată limpede chiar atunci: http://www.observatorcultural.ro/Ce-votam-si-ce-alegem*articleID_4220-articles_details.html. Recintind, constat că am fost prea optimist în ceea ce priveşte tineretul. Tinerii de atunci, care au devenit fie baroneţii de azi, fie elita diasporei din cele patru zări…
Geo Bistroe
august 25, 2014
Bravo, boier caragialeolog Vasile Gogea, pentru inoptiunea din 2000, atit de coerent motivata! Nu o stiam, caci, in anul acela, lectoream pe la Strasbourg ( si doar pe nevasta din dotare am convins-o, telefonicamente, de frumusetea abtinerii). Iar despre listasii ”antifascisti” de la REVISTA 22 avem sa aflu din jurnalul Gomii, unde se afla dinsii invesniciti, incondeiati, bine scarpinati. ET POUR CAUSE! Pina si niste membri pecerii provinciali stiau, sub Ceau, de: CINE ESTE PENTRU, TOVARASI? CINE ESTE CONTRA? CINE SE ABTINE? Electorii ”liberi” ai anului 2000 (ma refer la telectuali si alti profesori) aveau cumva discernamintul, spiritul critician, cultura politica, etc, foarte jos coborite? Sau se luau, ca oile lui Panurge, dupa zvonerii isterizatori si tembelizualizantii Capitalei?
Iancu Motu
august 25, 2014
Extrem de interesanta povestea cu tinerii care participa la cursurile de la Sighet. Nici vorba sa stie de la scoala despre cate ceva din istoria noastra recenta. Iar profesorii care ‘se supun” in continuare la „curricula” ( adica programa analitica) nu au, saracii, nicio vina. Numarul orelor de istorie a scazut dramatic ( maxim 2 ore/saptamana, si asta la sectiile zise de stiinte sociale!) iar manualele par a fi scrise dupa un model derivat din Roller! Ce sa mai vorbim de posibilitatile de documentare ale profesorilor? Unii au avut „curajul” de a proiecta la clasa filme precum Soviet Story sau importantul Memorial al durerii. Ce si-au auzit…. Ce sa mai vorbim despre analize, opinii sau alte opinii decat cele oficiale ale asa zisului minister al invatamantului, despre descoperiri sau cercetari noi. In regimul comunist mai puteai sa zicem sa duci copii la cate un muzeu sau intr-o excursie sa mai vada cate ceva. Astazi nimeni nu are nebunia de incerca asa ceva dintr-n motiv extrem de „simplu” ( dincolo de cel ca nu sunt bani): pentru o excursie de documentare sunt necesare atatea hartii si aprobari ca mai repede faci rost de fonduri europene! Da’ nu-i nimic! Avem la schimb celebra „saptamana altfel” ( botezata in fiecare ani cu alt nume) in care se fac si se dreg. Se fac atatea ca un parinte, intr-0 discutie cu alt parinte a numit-o saptamana la fel! Dar cu mai multi bani scosi din buzunarele parintilor. Orele de asa zisa cultura civica? Sa lasam! Asa ca nu ma mira ca trebuie explicati termeni precum „democratie” originala, mineriade, iliesciade si alte … ade.
vasilegogea
august 25, 2014
@Geo Bistroe
Motivarea abţinerii mele, în acel fatidic „tur doi” la prezidenţialele din 2000, a fost „cerută” de faptul că m-am găsit (neîntrebat!) trecut pe lista „apelanţilor” din „22”!
Situaţie care mi-a atras, într-o nemeritată solidaritate cu ei, „perdaful” gomist!
vasilegogea
august 25, 2014
@Iancu Motu
Cred (şi ştim asta amîndoi, din experienţa noastră de-o viaţă) că profesorii, dacă sunt şi „dascăli”, pot mai mult decît le cere (sau le impune) „ministerul”. dar, aşa se întîmplă atunci cînd minciuna se bucură de epoci întregi, în timp ce adevărul „se bucură” de… momente!
Iancu Motu
august 25, 2014
Desigur, daca vorbim despre dascali! Numai ca aceasta categorie de suflet a scolii este atat de prigonita de insasi sistemul actual incat nu prea mai cred ca poate razbate dincolo de micile si cotidianele eforturi. Unul dintre amicii mei ( il vad aproape zilnic la ora cand isi ia pranzul) abia daca putea sa-si duca lingura la gura de nervi! Venise, in acel moment, de la scoala. Se enervase rau de tot dupa o discutie cu ceva colegi in legatura cu o tema de istorie. I se reprosase la la o ora de clasa rostise adevarul in legatura cu o anume tema. Povestea ajunsese si la directiune si de acolo o atentionare „camaradereasca” in legatura cu cele petrecute. Pana aici sa zicem ceva clasic la noi. Era extrem de nervos si mai ales dezgustat si de faptul ca alti colegi, la orele ce urmasera au „corectat” afirmatiile sale in fata elevilor. Motivul: stim ca asa e adevarat dar nu putem spune. Nu este corect din punct de vedere…… Discutia, ca sa nu las lumea in „ceata” pornise de la vizionarea filmului „Portretul luptatorului la tinerete”!!! Coroborat, desigur, cu anumite episoade din „Memorialul durerii”
vasilegogea
august 25, 2014
@Iancu Motu
…dacă eşti un om normal, întreg la minte, nu se poate să nu întrevezi „mlaştina memoriei” (Monica Lovinescu) spre care ne amăgeşte „ceaţa” rece, densă şi lipicioasă a „corectitudinii politice” (ca să nu mai pun la socoteală exploatarea acestui jargon – nouă limbă de lemn – pentru un plus de „confort” personal, material, social…).
Iancu Motu
august 25, 2014
Nu ma pot abtine sa nu ii indemn pe cititorii si prietenii nostri de pe blog de a citi un material aparut astazi in Adevarul. Este legat de comunisti, stergerea memoriei, minciuna, ce mai comunismul.
http://adevarul.ro/cultura/istorie/apostolii-stalin-adus-comunismul-romaniai-documentar-manual-istorie-1_53f8ab8e0d133766a8840730/index.html