Monument dedicat exodului saşilor de după 23 august 1944. La Bistriţa

Posted on septembrie 13, 2014

5



Bistriţa este singurul oraş din România care va avea un monument dedicat exodului saşilor de după 23 august 1944

Timp de două zile, primăria municipiului Bistriţa va găzdui o serie de evenimente care vin să comemoreze cei 70 de ani trecuţi de la plecarea saşilor din Transilvania, fapt produs după ce a început retragerea trupelor germane şi ungare din Ardeal.

monument

Monumentul fost construit în piaţeta din fața imobilului care adăposteşte Căminul pentru Persoane Vârstnice, fosta clădire a Conventului Dominican „Sfânta Cruce”, atestat în jurul anului 1245, la doi paşi de Turnul Dogarilor.

Lucrarea de artă a fost finanțată exclusiv de Asociaţia Saşilor Bistriţeni . „Mulţi dintre locuitorii actuali ai municipiului nu mai ştiu de existenţa şi de istoria de aproape 800 de ani a saşilor. Membri Asociaţiei Saşilor Bistriţeni, majoritatea lor la o vârstă de peste 70 de ani, doresc să rămână în amintirea localnicilor printr-un monument ridicat la Bistriţa,” a explicat preşedintele Asociaţiei Saşilor Bistriţeni, Hans Georg Franchy.

Dezvelirea monumentului nu este singurul eveniment care vine să marcheze cei 70 de ani de la exodul saşilor. Asociaţia Saşilor Bistriţeni şi Primăria Bistriţa au mai pregătit vineri o expoziţie de imagini de arhivă, costume şi mobilier tradiţional săsesc la Casa cu Lei, lansarea unei cărţi despre evacuarea saşilor din Transilvania, care va avea loc la ora 17:30 în Teatrul de Vară, precum şi prezentarea în premieră a filmului documentar „Exodul”, care va rula începând cu ora 19:00 în Biserica Evanghelică. De asemenea, sâmbătă va avea loc şi un concert de operă în Biserica Evanghelică, iar duminică la ora 12:15 va fi dezvelit monumentul dedicat exodului saşilor pe strada Mihail Kogălniceanu.

Alin CORDOŞ (în Mesagerul de Bistriţa Năsăud, (http://www.mesagerul.ro/2014/09/12/bistri-este-singurul-ora-din-romania-care-va-avea-un-monument-dedicat-exodului-sa-ilor-de )