Doina Cetea cu „Voievodul Gelu” şi Al. Cistelecan cu „poetele ardelence” la Filiala Cluj a USR

Posted on Decembrie 9, 2014

2



doina cetea

Miercuri, 10 decembrie, ora 12

 Doina Cetea, „secretara scriitorimii din Ardeal”, cum a numit-o inspirat regretatul poet al Maramureşului, Ion Burnar, lansează o nouă carte:

Voievodul Gelu. O poveste, apărută la Editura Eikon/Şcoala Ardeleană.

Invitaţi: Ioan-Aurel Pop, Ovidiu Pecican. Moderator: Irina Petraş.

Afis Doina Cetea mc

„S-a discutat mult în istoriografie despre chestiunea cetăţii de reşedinţă a lui Gelou, sugerată de cronică (n.a. Cronica lui Anonymus) prin expresia castrum suum. Singurul indiciu dat de cronicar era râul Someş, în sensul că cetatea era situată lângă Someş. Evident, mai întâi s-a făcut o asociere între numele lui Gelou şi cel al satului Gilău sau Gelău, situat nu departe de Cluj, iar apropierea, cum se va vedea, era pe deplin justificată. Numai că investigaţiile nu au dus, deocamdată, la descoperirea în hotarul Gilăului a vreunei cetăţi din acea vreme. Pe de altă parte, din cronică nu reiese că Gelou a fost ucis la cetatea sa, ci în drum spre aceasta, lângă râul Căpuş, adică tocmai acolo unde se află localitatea Gelău (Gilău). Probabil că toponimicul în chestiune nu este legat de vreo cetate existentă în epocă, ci, pur şi simplu, de locul unde a murit Gelou. Dacă Gilăul este legat de acest fapt istoric şi dacă drumul lui Gelou pornise de la râul Almaş, se poate presupune că acel castrum suum era la Cluj-Mănăştur. Spre o asemenea concluzie ar conduce realitatea geografică. Totuşi, cele mai multe opţiuni din ultimele decenii înclină să identifice acel „castru” de lângă Someş cu cetatea Dăbâca, situată cam la 10 km. vest de vărsarea râului Lona în Someşul Mic. Numele de Dăbâca este de origine slavă şi vine de la termenul „dlubocu”, însemnând înfundătură sau adâncitură. Prima pomenire documentară a cetăţii este în legătură cu o luptă a oştirii maghiare cu pecenegii. Lupta a avut loc nu departe de Dăbâca, la Chiraleş, în 1068.” (Ioan-Aurel Pop)

*

 Joi, 11 decembrie, ora 12

O nouă conferinţă din seria Scriitorul în cetate: Cu Al. Cistelecan 

Despre conflictul interpretărilor

(dar nu despre Paul Ricoeur)

Se va lansa, cu acest prilej, noua sa carte, Ardelencele, apărută la Editura Eikon/Şcoala Ardeleană. Invitaţi: Ion Pop, Ion Mureşan, Alexandru Vlad. Moderator: Irina Petraş.

Afis Cistelecan mc

Simple precizări

„Românul face crime pentru femei; pentru poete, n-are sensibilitate” (Nichifor Crainic)

             Şirul de portrete care urmează e doar un extras dintr-un proiect mai mare, închinat poetelor române din toate timpurile şi de toate mărimile şi formele. Întîmplarea a făcut (dar nu total imotivat, ci datorită faptului că bibliografia necesară mi-a fost mai la îndemînă) ca primul val de poete scoase, cît de cît, din uitare (e o iluzie critică, fireşte) să fie, predominant, unul de ardelence (deşi n-am pornit în urmărirea lor cu criterii regionaliste sau alte mofturi discriminatorii). Nu sînt, fireşte, nici ele toate, căci n-am făcut un recensămînt riguros al ardelencelor de poezie (şi nici nu-i uşor de făcut, de vreme ce bietele poete nu se mai regăsesc – unele, cel puţin – nici măcar prin dicţionarele locale). Dar un mănunchi relevant tot fac. Le uneşte (mai) pe toate de aici (puse într-o ordine cronologică, după anul naşterii) cam aceeaşi soartă literară (uitarea), dar şi cîteva note „de casă”, concentrate în cam aceeaşi poetică şi-n cam acelaşi set de teme. Ca şi confraţii lor (pe care-i imită cît pot, mai cu seamă pe Coşbuc şi Iosif, dar şi, unde le ţine suflul, pe Goga), şi ele simt apăsat datorie educativă şi misionară, aşa că vor scrie de plai şi de istorie, pe linie naţională şi iredentă.” (Al. Cistelecan)

Anunțuri