În 1996 mi-a apărut la Polirom (o editură abia „lansată” din „bloc-start” de Silviu Lupescu), în colecţia Plural (practic, al 16-lea ei titlu), volumul Fragmente salvate (1975-1989). Acum, la un sfert de secol de la Revoluţia Română din Decembrie 1989, privind coperta ei realizez că, deşi cartea s-a bucurat de un număr uriaş de cronici, recenzii, comentarii şi semnalări, fiind chiar „încoronată” cu Premiul „Cartea anului” la Salonul Naţional de Carte de la Cluj-Napoca, în 1997, aproape nimeni nu a văzut-o, în orice caz, nu a citit-o (mă refer, desigur, la copertă). Deşi, era evident că ieşea din tiparul colecţiei, doar aparent respectîndu-l. În locul unei reproduceri de artă (ca în cazul celorlalte titluri) eu solicitasem, şi editorul acceptase, să se reproducă un document. 
Motivaţia acestei alegeri apare pe ultima pagină cu text a cărţii, fiind urmată de încă două în care se reia documentul de pe copertă (de această dată în alb-negru), alături de un altul, frate bun cu acesta. Cred că toată povestea acestui document merită reluată azi. În semn de omagiu şi recunoştinţă pentru toţi copiii necunoscuţi ai Revoluţiei.
Chiar dacă ea a fost provocată de o antologie intitulată Şase basme minunate, e cît se poate de reală. Iat-o, aşa cum am relatat-o şi în 1996 (daţi click pe imagine pentru a o viziona mărită):
*
*
*
Tare mult aş vrea să ştiu ce face, ce simte, ce gîndeşte copilul acela acum. (Presupunînd că mai e în viaţă.) Oriunde s-ar afla.
_______________________
Notă. Am găsit plicurile cu răspunsurile copiilor la invitaţia lansată în antologia publicată de mine abia în primele zile după 22 decembrie 1989, cînd în virtutea responsabilităţilor delegate mie în primul Consiliu judeţean provizoriu, am avut de rezolvat unele probleme în instituţia din care fusesem exclus (eliminat din redacţia revistei ASTRA şi „transferat în interesul serviciului” de la secretariatul literar al teatrului, ca instructor de dansuri populare şi sport în cooperaţia meşteşugărească, încă de la începutul anului, după ce Securitatea mă reţinuse în timp ce începusem să dau un interviu jurnalistului francez de la Libération, Jean Stern, cel care îi lase un interviu şi lui Dan Petrescu la Iaşi). Între zecile de poveşti trimise de copii, se afla şi plicul care conţinea manifestele de mai sus. Este meritul regretatului dramaturg Dimitrie Roman, secretarul literar de atunci al teatrului – despre care se pot spune multe lucruri mai mult sau mai puţin îndoielnice, dar unul era sigur: era un tipicar desăvîrşit şi arhiva tot ce intra sau ieşea din biroul lui – că le-a păstrat pe toate, frumos legate cu sfoară. Dar, necitite! Aşa a ajuns unul dintre cele două colaje realizate cu litere tăiate din reviste (uşor de înţeles de ce!) pe coperta cărţii mele.
nascut in 1989
Decembrie 17, 2014
Descifrind aceste manifeste am inteles mai mult despre decembrie 1989 decit dupa trei ore de vorbit la televizor ale lui Mircea Dinescu sau Petre Roman.
Multumesc!
vasilegogea
Decembrie 18, 2014
@ All
Acum, cînd noi românii comemorăm copiii Revoluţiei Române, cred că nu putem rămâne indiferenţi faţă de masacrul celor o sută de copii în Pakistan. Dacă vrei ca niciodată, niciunde pe planeta aceasta să nu mai fie ucişi copii, în numele oricărei ideologii, fă un gest:
dă click pe link-ul de mai jos şi semnează petiţia internaţională lansată de AVAAZ.org:
https://secure.avaaz.org/en/honour_peshawar_children/?bYlfJeb&v=50142
Dana (Mara)
Decembrie 18, 2014
Stefan Hrusca – Cetinita, cetinioara: http://youtu.be/8vO6vvvO-HA
Este vremea colindelor si daca ingaduiti una care desi trista si delicata imi pare mai potrivita cu starea de spirit la citirea acestor rinduri.
Sarbatori senine!
vasilegogea
Decembrie 19, 2014
@Dana(Mara)
Eu pot să înţeleg succesul pe care îl are Ştefan Hruşcă. El vine în fiecare an, de o vreme, în ajun de Crăciun, în ţară şi „cîntă” colinde pe care , fie le-a modificat melodic, fie le-a „simplificat” ca text. Este un impostor care exploatează sentimente autentice. Nu ştiu de ce nu rămîne de Crăciun în Canada? De cînd a plecat din ţară, ne-am „amintit” colindele autentice!
Dana (Mara)
Decembrie 19, 2014
Domnule Gogea, desi aspra remarca dumneavoastra, o respect. Dar marturisesc ca este greu sa lupti cu tine insati ca decretel care am copilarit cu cheia de git prin cartiere „muncitoresti” si am crescut „la umbra” cenaclului Flacara. Desi nu ma lasa tata sa merg la cenaclu, oricum eram prea mica, ascultam cu emotie, recunosc la radio. Asta este, nu aveam alte optiuni, eram veritabile forme fara fond. Si daca mai prindeam citeva acorduri mai „ciudate” de la Europa libera pe care tata, Dumnezeu sa-l odihneasca o asculta continuu, nu erau de natura sa ma impresioneze asa cum o faceau textele si melodiile folk pentru ca asa eram formati, nu aveam cultura muzicala si eram indoctrinati. In ultimii ani am mai „recuperat”, cirpit cite ceva, ascultind multa muzica pe „salvatorul” you tube. Macar generatia dumneavoastra a prins deschiderea din anii 70 si ati avut norocul unui mediu intelectual si prieteni deosebiti.
Numai bine si multumiri pentru indrumare.
vasilegogea
Decembrie 19, 2014
@Dana (Mara)
Regret tonul, dar deja, de cîţiva ani, nu mai poţi ieşi seara la o plimbare în oraş fără să nu auzi din mai toate localurile, magazinele, cafenelele „colinzile ” lui Hruşcă! Pur şi simplu simt că fac diabet!