Mircea Popa despre… „scara blogului”

Posted on Ianuarie 13, 2015

16



faclia3

 

 

Cărţile clujenilor:

Vasile Gogea, La scara blogului. Jurnal dedus (2010-2014)

cop scara

Clujeanul Vasile Gogea este un scriitor cu program. Mulţimea sa de cărţi şi preocupări trece de la poezie la proză, de aici la filosofie, eseistică, critică şi istorie literară, ediţii cu aspect academic etc., dintre care cele mai cunoscute sînt cărţile sale închinate lui Caragiale (Oftalmologia sau ochelarii lui nenea Iancu, 2002, şi Mofteme, 2012). După meditaţiile asupra lui Hegel, ale căror ecouri nici nu s-au stins încă, Vasile Gogea iese la rampă cu o carte mai insolită: notaţiile sale de pe blogul pe care-l deţine, pe anii 2010-2014 (La scara blogului. Jurnal dedus (2010-2014), Editura Charmides, 2014) confirmînd astfel aserţiunea, dacă mai era nevoie s-o reiterăm, că un scriitor care se respectă nu lasă nimic la întîmplare şi că, la el, orice cît de mică consemnare (şi însemnare) are un scop precis: acela de a ajunge la public. Dacă jurnalele înaintaşilor noştri aveau cu toate o intenţionalitate intimă şi nu se datorau publicităţii, acum, iată, pînă şi nişte nevinovate însemnări de pe blog devin obiect de discuţie publică. Blogistul nostru îşi blindează cartea cu două recomandări peste care nu putem trece nepăsători: o prefaţă de Dorin Tudoran şi o postfaţă în franceză a Letiţiei Ilea. De altfel, prima observaţie pe care o desprindem din lectura cărţii este neobişnuita reţea de relaţii de amiciţie stabilită de autor, o reţea care are pe alocuri dimensiunea unui dicţionar de personaje şi personalităţi literar-culturale. Vine apoi la rînd generozitatea sa proverbială, mulţi dintre aceştia mai mult sau mai puţin autori de cărţi, între care numeroşi anonimi aspiranţi la glorie, care circulă prin jurnalul său fiind catalogaţi drept geniali, mari, importanţi, celebri, deşi mulţi dintre ei sînt simple speranţe sau începători notabili.

Poate greşesc eu, dar importanţa exagerată pe care o arată lui Radu Săplăcan, Flavius Lucăcel, Radu Anton Roman („prozatorul excepţional”), Vasile Muste, Mariana Marin (supărat pe Herta Muller că nu a amintit-o undeva!), Horia Muntenuş, Ion Burnar, Marin Slujeru, Constantin Popescu, „marele poet Viorel Mureşean”, „marele vrăjitor al pendulelor”, Constantin Hîrlav (văzut ca întemeietor de şcoală de jurnalism), Pavel Şuşară, Nicolae Avram, Ion Zubaşcu („discret monumental poet”), Cornel Teulea, Vianu Mureşan, Virgil Raţiu, Adrian Suciu, Mariana Codruţ, Sorin Grecu, Nicolae Goja, Răzvan Supuran, Răzvan Suma, Gavril Ţărmure („extraordinarul „compozitor” de armonii culturale şi artistice”), Radu F. Alexandru, Cătălin Bia, Vasile Latiş, Viorel Dădulescu, Eugen Axinte („poetul singular”), Andrei Zanca, Paul Grigore, Ştefan Balasz-Aţip, Nicolae Tomi etc. devine pe alocuri suspectă, dacă nu chiar supărătoare. Nu sînt toţi scriitori, unii sînt artişti plastici, alţii vin din domeniul muzicii, dar, după reţetarul lui V. Gogea, toţi sînt geniali, talentaţi, importanţi, exprimînd ultima noutate în materie de succes literar. Probabil că este aşa, căci fiecare generaţie îşi are zeii şi purtătorii ei de cuvînt, iar acum a venit la modă şi generaţia blogerilor. Poate totuşi că şi în această lume de underground să fie introduse criterii de apreciere mai precise, deoarece criteriul prieteniei nu ni se pare suficient pentru a impune nişte nume. E drept că jurnalul său nu se limitează la acestea, ci face referiri şi la scriitori ca Mircea Cărtărescu (respins sistematic pentru afirmaţii discutabile), Mihai Sin, Laurenţiu Ulici, Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca etc. Majoritatea evenimentelor care cad sub raza vizuală a autorului se referă la moartea unor confraţi, apariţii de volume (trecute prea sumar în revistă), întîlniri, festivaluri etc. Partea de noutate a volumului său par s-o constituie consemnările referitoare la evenimente social-politice la care autorul nostru a fost martor (sau actant) în ultimii ani ai totalitarismului, precum: mişcarea muncitorilor de la Braşov din noiembrie 1987, urmărirea sa de către securitate, disidenţa lui Dorin Tudoran, referirile la revoluţia din 89 de la Cluj, la care se adaugă testamentul lui Iuliu Maniu etc. Sînt pagini care ne ţin strîns conectaţi la şirul evenimentelor faţă de care autorul are o opinie tranşantă şi salutară.

       Mai mult, pentru ca trăirea transmisă de el să fie la nivelul emotiv corespunzător, el îşi agrementează cartea cu fotografii, facsimile, reproduceri şi tăieturi de presă, revelatoare pentru sublinierea mesajului preconizat. Cartea ia în discuţie şi cîteva „cazuri” interesante, cum ar fi cel al lui Adrian Marino sau cel al revistei „Tribuna”, în care Consiliul Judeţean (via Horia Uioreanu) a impus un redactor şef pe criterii politice, caz care ar trebui redeschis acum, cînd presiunea politică se pare că nu mai este la modă. În consecinţă, lumea literar-culturală şi politică ne apare puternic pigmentată subiectiv, dar tocmai de aceea poate interesa o anume categorie de jurnalişti şi le poate servi ca material de lucru. În ceea ce ne priveşte, am dori ca această lume a prieteniei, camaraderiei şi simpatiilor blogiste s-o pot compara cu aceea pe care autorul urmează să ne-o pună la dispoziţie peste zece ani, pentru a vedea cîte din predicţiile şi calificativele sale s-au validat pe parcurs şi cîte au avut aerul de efemeritate şi circumstanţă al subiectivităţii.
                                                                                                                             Mircea POPA

_______________________________________

(În cotidianul Făclia, http://ziarulfaclia.ro/cartile-clujenilor-vasile-gogea-la-scara-blogului-jurnal-dedus-2010-2014/)

Anunțuri
Posted in: Ex libris