Donaţii pentru Salonul săsesc din „Casa cu Lei” – Bistriţa

Posted on Februarie 8, 2015

2



       Salonul săsesc de la ”Casa cu Lei” s-a îmbogăţit recent prin contribuţia a doi buni prieteni ai Bistriţei. Miki Weihrauch stabilit în Nürnberg a considerat că acest salon merită o atenţie deosebită şi ca urmare, studiul său efectuat asupra cimitirului evanghelic din Bistriţa poposeşte acum în Salonul din Bistriţa. Orice vizitator poate acum să studieze la ”Casa cu Lei” o hartă care cuprinde o explicaţie şi numerotare a mormintelor săseşti din Bistriţa. După identificarea locului, oricine cu un simplu click pe internet, pus la dispoziţie la ”Casa cu Lei”, poate vedea atât mormântul cât şi piatra funerară a strămoşilor care se odihnesc în acest cimitir. Este o modalitate la îndemâna oricărui vizitator din Germania sau Austria care vor să-și redescopere locul de odihnă al înaintaşilor.

images

       Prof. Günter Klein  prezent recent la Bistriţa, a dotat Salonul săsesc cu o hartă a bisericilor săseşti din Nosnerland. Şi nu doar atât. Cartea Die Siebenburgen Sachsen (Saşii transilvani) a fost adusă şi donată „Casei cu Lei”. Cartea apărută în 1959, la editura Hans E. Gunther din Stuttgart, este semnată de artistul fotograf cu o introducere care aparţine Barbarei Pischel.  În primele pagini, cititorul este informat asupra istoriei Transilvaniei încă din perioada Daciei insistând apoi, pe  momentul în care în această parte de ţară au venit saşii aducând cu ei ocupaţii şi obiceiuri, unele păstrate până astăzi. Urmează 17 capitole în care sunt explicate zonele unde s-au stabilit saşii, ocupaţiile agricole şi meşteşugăreşti, cultura, biserica, recensământul acestei populaţii în perioada 1598-1957, vecinii, costumele şi podoabele populare ca şi marile sărbători, festivităţi ale comunității.

       Găsim aici informaţii interesante despre Sibiu, Braşov dar şi despre oraşul nostru Bistritz (Bistriţa). O prezentare exactă şi riguroasă a celor 48 de poze artistice care formează apreciatul album, completează fericit această carte.

        Inclus în colecţia ”Parthenon”, albumul semnat de Hans Retzlaff şi Barbara Pischel numără puţine exemplare chiar şi în Germania.  Existenţa lui în cadrul Salonului săsesc – ”Casa cu Lei” constituie o reală bucurie pentru care mulţumesc Prof. Günter Klein şi tuturor bistriţenilor stabiliţi în Germania şi Austria care-şi amintesc cu drag de locurile natale.

Prof.Dr. Dorel Cosma

( Conform Bistriţa Culturală, http://www.bistritaculturala.ro/stire.php?id=1267.)

Anunțuri
Posted in: Anamnesis