„Umbra” lui Gheorghe Gheorghiu-Dej la… Dej!

Posted on Martie 11, 2015

4



Pagini din istoria locală a comunismului, expuse la Muzeul Municipal Dej

Pentru luna martie 2015, Muzeul Municipal Dej a pregătit publicului o expoziţie cuprinzînd cîteva documente, fotografii şi artefacte legate de primele momente ale instaurării regimului comunist la Dej.

În cadrul acesteia, „exponatul principal” îl constituie diploma de „Cetăţean de Onoare” acordată în 1947 Muzeul-Dej-1lui Gheorghe Gheorgiu-Dej, ministru al Industriei şi Comerţului la vremea respectivă, de la moartea căruia se împlinesc, la 18 martie, 50 de ani.

Nostalgic după perioada celor 6 luni petrecute, în 1931, în oraşul de pe Someş (cu intermitenţe, între 1930-1932), omul care a instaurat cu mînă de fier comunismul în România şi-a adăugat numele Dejului la numele său şi a intrat în istorie ca Gheorghe Gheorghiu-Dej. Motiv de „mare mîndrie” pentru locuitorii urbei şi primarul lor de atunci, Ştefan Homorodean, care în buna tradiţie a oportunismului şi linguşelii politice, îl declară Cetăţean de Onoare „pentru serviciile mari aduse Ţării, poporului şi locuitorilor din acest oraş”. Servicii traduse, printre altele, prin mii de arestări şi morţi din rîndul intelectualilor şi a aşa-zişilor „duşmani ai poporului”!

Născut în anul 1901 într-o familie de muncitori bîrlădeni, Gheorghe Gheorghiu devine electrician, lăsîndu-se atras de mirajul comunismului la vîrsta de 29 de ani, cînd se înscrie în PCR. Este arestat în 1933 şi, trei ani mai tîrziu, devine lider al comuniştilor din închisori. În timpul lui Ion Antonescu este transferat în lagărul de la Tîrgu-Jiu, unde îşi va petrece cea mai mare parte a detenţiei pe perioada celui de-al doilea Război Mondial. Tot aici, împarte celula cu un alt deţinut celebru, nimeni altul decît Nicolae Muzeul-Dej-2Ceauşescu, pe care li iniţiază în „tainele” doctrinei comuniste.

După 23 august 1944, susţinut de Moscova, Gheorghiu-Dej preia conducerea Partidului Muncitoresc Român (PRM) şi acaparează întreaga putere în stat; elimină partidele istorice şi forţează abdicarea Regelui Mihai la 30 decembrie 1947. Proclamă Republica Populara Română ca stat subordonat sovieticilor. Lovitura sa de teatru a fost „epurarea” (cu voia lui Stalin) de la conducerea PRM, a grupului: Ana Pauker, Vasile Luca şi Theohari Georgescu, în 1952, an în care devine preşedintele ţării. Ulterior, după moartea lui Stalin, în 1953, Gheorghiu-Dej devine artizanul eliberării României de către ocupaţia sovietică şi tot el dă primele semne de „rebeliune” faţă de Moscova, atunci cînd respinge ideea unei Românii care să devină „grînarul” blocului sovietic.

La moartea lui, în 1965, România păşea cu fermitate spre totalitarism. Clasa politică tradiţională fusese lichidată. Intelectualitatea decimată. Industria, finanţele, comerţul, toate erau naţionalizate. Ţărănimea fusese colectivizată. Puterea se afla concentrată exclusiv în mîinile Partidului Muncitoresc Român.

La Dej, graţie susţinerii sale, în 1961 începe construirea Combinatului de Celuloză şi Hîrtie. De altfel, din momentul cînd preia puterea politică, şi pînă la moartea sa, Dejul s-a bucurat de toată atenţia liderului comunist. Pe de altă parte, faptul că Gheorghiu-Dej şi-a ataşat numelui său numele oraşului de pe Someş, a transformat Dejul în ochii succesorului său, Nicolae Ceauşescu, într-o „pată neagră”. „După 1965, nimic nu s-a mai mişcat în Dej. Spre deosebire de alte oraşe, cum ar fi Zalău, Baia Mare, Bistriţa, care s-au dezvoltat şi în timpul lui Ceauşescu, Dejul a rămas într-un con de umbră” – explică directorul Muzeului Muzeul-Dej-3Municipal, Constantin Albinetz.

Cam în aceeaşi perioadă în care Gheorghe Gheorghiu îşi avea reşedinţa la Dej, în casa cu nr. 23 de pe actuala stradă Pintea Viteazul, în oraş se stabileşte şi Nicolae Briceag, una dintre figurile sinistre ale terorii comuniste. De profesie croitor şi posesor a patru clase primare, Briceag (n.1916) a activat în 1930 în mişcarea comunistă ilegală din Dej. Plin de zel şi devotat partidului, este numit încă din 1945 în structurile Ministerului de Interne, devenind „unul dintre cei mai duri torţionari” dintre ofiţerii Securităţii.

„Răsplătit” cu funcţii înalte, „după merit”, Briceag a fost şeful Poliţiei din Dej (1946-1948), apoi şef al Serviciului judeţean de Securitate al judeţului Someş (1949-1950), şef al Direcţiei regionale de Securitate Argeş (1951), şef al Direcţiei regionale de Securitate Sibiu (1954), şef al Serviciului raional MAI Sibiu (1955-1956) şi adjunct al şefului Direcţiei regionale a Miliţiei Cluj, din 1956 pînă în 1967, cînd s-a pensionat şi a fost trecut în rezervă cu grad de colonel. Mai tîrziu, în urma unei anchete iniţiate de Muzeul-Dej-4Comitetul Central al PCR, privind abuzurile unor angajaţi MAI în timpul cît Alexandru Drăghici a deţinut funcţia de ministru al Internelor, Briceag a fost retrogradat la gradul de soldat.

„În perioada cînd a condus Poliţia din Dej şi apoi Serviciul judeţean de Securitate al judeţului Someş (citez din monografia „Dej – Istorie şi legendă”, de Constantin Albinetz şi Cristina Albinetz), Nicolae Briceag s-a făcut remarcat prin acţiunile şi ordinele sale de execuţie, fără arestare, metoda clasică fiind cea a execuţiilor sumare, sub pretextul fugii de sub escortă. În această zonă, Briceag se face vinovat de moartea a cel puţin 16 persoane, printre care: Ionac Aurel (tatăl pictoriţei Elena Szervaczius), Ciocan Ioan, Marc Ioan, Bel Alexa etc.”

În timpul evenimentelor din 1989, cîţiva dejeni, ştiind că Briceag locuieşte în Cluj, au pornit în căutarea lui, dar nu l-au găsit. O anchetă împotriva fostului criminal roşu va fi demarată abia în 1992, dar acesta nu va mai apuca să-şi primească sentinţa întrucît moare în 1998.

Două pagini din istoria comunismului expuse la muzeul dejean, completate cu fotografii şi alte mărturii ale respectivei perioade. Un demers pe care proiectul „Exponatul lunii” îl continuă pentru conştientizarea valorii patrimoniului cultural local, pentru înţelegerea unor evenimente şi, mai ales, pentru ca tinerii să-şi însuşească apartenenţa la o identitate locală. Pentru că, spunea Nicolae Iorga, „un popor care nu şi cunoaşte istoria este ca un copil care nu îşi cunoaşte părinţii”. Iar această cunoaştere începe cu istoria locală.

M. Vaida

(în cotidianul Făclia, http://ziarulfaclia.ro/pagini-din-istoria-locala-a-comunismului-expuse-la-muzeul-municipal-dej/.)

Anunțuri
Posted in: Anamnesis