Bat „Clopotele tăcerii”! In Memoriam Dorin Serghie (18 august 1954 – 9 martie 1998)

Posted on Martie 25, 2015

8



Dorin Serghie, Clopotele tăcerii. Poezii

Ediţie postumă îngrijită, texte stabilite, cuvânt introductiv şi notă asupra ediţiei de Traian Vedinaş, coperta: Dinu Virgil, Ilustraţia copertei: Taverna, de Iulius Bicsi, Editura Limes, 2015.

clopotele-tacerii-poezii-223459

*

Cuvânt introductiv

       Era în toamna anului ’72. Viaţa literară, nu numai la Cluj, ci pretutindeni, avea două feţe. Cea vizibilă şi publică în teviste şi în cărţi tipărite. Cealaltă faţă, nu neapărat ascunsă, se desfăşura într-o atmosferă de grup, în cenacluri cu program săptămânal.

       Într-o astfel de atmosferă, numită atunci „Cenaclul Tineretului”, l-am cunoscut de Dorin Serghie, pe lângă Ion Mureşan şi Marta Petreu (atunci Codruţa Crişan), Radu Săplăcan şi Petru Romoşan, Emilian Nicula şi Dorin Crecan, Ioan Nicolae Pop (Bret) şi Vasile Dragomir, Alexandru Vlad şi Nicolae Ichim, Marta Sturzu şi Aurel Gavra. Mulţi alţii, până la 40, pe care fie i-a părăsit talentul, fie nu şi l-au cultivat până la capăt. Frecventau grupul Teohar Mihadaş, Horia Bădescu, Teofil Răchiţeanu, Constantin Hârlav.

       Se citea alternativ proză sau poezie, dar ceea ce conta se numeşte spiritul critic, debordant şi incisiv, niciodată alături de obiectul estetic, care rezista atacurilor, polemicilor ce continuau pe străzi, în spaţii ale Boemei, în dormitoarele internatului Ady-Şincai, la „Mahon”, dar şi în marginea Mănăşturului, acasă la Dorin Serghie, clujean get-beget, născut în 18 august 1957.

       A absolvit Liceul de Arte Plastice, dar pasiunea lui s-a numit „critica de sector”, pe care o practica dur şi patetic, anunţându-se ca o voce distinctă, astăzi uitată, în puţinele recenzii şi cronici literare publicate în Echinox şi Napoca universitară.

      Între 1978-1982 a urmat cursurile Facultăţii de Istorie şi Filosofie, secţia filosofie.

      În acel răstimp a lucrat în redacţia Echinox (1978-1980) şi în cea a revistei Napoca universitară (1980-1982) ca redactor şef.

      După o scurtă perioadă petrecută în boema clujeană şi colaborării constante la cotidianul Faclia, a ajuns profesor de istorie la Cutca, un sat din Câmpia Transilvaniei, sta spre care cel care avea proiectat romanul Mercenar la Babilon călătorea, zilnic, cu trenul de la Cluj-Napoca la Gherla, iar din „gherlă” cu autobuzul până la Sânmărtin, iar de acolo peste deal „pe jos/Ca în vremea lui Cristos”, pentru a ajunge în acel capăt de lume, activat ca entitate de Marta Petreu în romanul Acasă, pe Câmpia Armaghedonului.

       Navetă grea, dăscălie grea, viaţă arsă de lipsa dialogurilor spirituale, dar nu de lipsa prieteniei, precum cea cu Romeo Protopopescu, dascăl de franceză în zonă, cel ce îl evoca pe Dorin, după trecerea lui din această lume, la 9 martie 1998, ca pe un luptător şi aprig iubitor de libertate.

       Anul 1990 îl prinde în forfota postdecembristă, mai întîi ca secretar literar la Teatrul de Stat Turda, apoi jurnalist la Adevărul de Cluj, Mesagerul Transilvan şi Informaţia.

       A făcut jurnalism politic de cea mai bună calitate, mai ales în rubrica Ringul politic. A scris pagini memorabile ce ar merita editate într-o carte, dimpreună cu interviurile, unele nepublicate. În ceea ce a scris la ziare s-a putut vedea simţul pentru reportajul realist, încărcat cu umor sarcastic precum expresia „Iar pe malul Someşului păşteau două capre liniştite”, cu care şi-a încheiat textul care descria un miting de la Sala Sporturilor pentru „Iliescu apare/soarele răsare”.

Traian VEDINAŞ

*

DORIN   SERGHIE:

Poem de iubire

Soldatul mănîncă grîu

şi se teme de moarte.

În gîndurile lui, corăbii

andaluze

zdrobesc copacii zei

în drumul lor spre mare

şi

femeia care i-a iubit

întoarcerea,

în iarba dinaintea casei

s-a surpat ca un vis

din dimineaţa

clopotelor

tăcerii

pămîntului.

*

                     „Dorin Serghie se integrează criteriilor poetice ale generaţiei sale, fiindu-i caracteristic, în primul rînd, amestecul dintre imaginaţia fantastă şi expresia concretului existenţial, iar ca atitudine, acela dintre sarcasmul ironic şi candoarea intransigenţei morale.”

                       (Petru Poantă, în Dicţionar de poeţi. Clujul contemporan, Fundaţia culturală Forum, Cluj-Napoca, 1998.)

Anunțuri