Irányi Péter şi memoria holocaustului în “Parfumeria Rozsa sau Miracolul de la Auschwitz”

Posted on martie 26, 2015

4



Lansare de carte:

Parfumeria Rozsa sau Miracolul de la Auschwitz

de Irányi Péter

vineri, 27 martie, ora 12,

sala „Tonitza”, Muzeul de Artă Cluj

Coperta_carte_Iranyi_Peter_Final_2.cdr

       O carte cum este Parfumeria Rozsa sau Miracolul de la Auschwitz trebuie citită, citită cu atenţie. Şi trebuie citită deoarece, ca să-l citez pe autorul ei, Irányi Péter (originar din Cluj-Napoca), “Istoria trebuie redată cu exactitate şi minuţiozitate exemplară şi nealterată. O ţară care nu are istorie, fie ea urîtă sau frumoasă, este o ţară fără viitor. Noi, cei ce am trecut numai ca şi spectatori din rîndul unu, prin Holocaustul părinţilor noştri şi al celorlalţi şase milioane de concetăţeni, ce au fost maltrataţi şi ucişi numai datorită faptului că erau evrei, avem datoria sfîntă şi unică să menţinem aceste evenimente unice în mintea noastră şi în mintea tuturor celor ce vor să-şi crească copiii şi nepoţii şi strănepoţii în spiritul păcii şi al recunoaşterii drepturilor umane de pretutindeni”.

       Irányi Péter propune o aplecare obiectivă, deloc părtinitoare, asupra unuia dintre cele mai dureroase momente ale istoriei, Holocaustul şi soluţia finală destinate familiilor evreieşti şinu numai. Istoria familiei sale este istoria milioanelor de evrei exterminaţi în lagărele naziste în timpul celei de a doua conflagraţii mondiale, fie că este vorba despre Auschwitz – Birkenau, Dachau, Treblinka, Maidanek, Sobibor, Sachsenhausen, …

       Miza este mult mai mare şi ea se regăseşte în capitolele finale ale cărţii, conştientizări ale luptei împotriva antisemitismului, împotriva ignoranţei (“lupta împotriva ignoranţei trebuie dusă la bun sfîrşit”), referiri la scandalul NSA, 11 Septembrie 2001, cazul Ucrainei, consultările româno- israeliene şi declaraţia comună.

       Toate capitolele cărţii interesează, toate şi în egală măsură : Los, Los, Los; Minunea de la Auschwitz; Repatrierea; De ce ucide omul ?; Soluţia finală; Mozes; David l-a învins pe Goliat; Săpunul; Sărbătorile; Pianul; Măcelul; Puterea destinului; Dumnezeu nu uită; Incrementa şi Decrementa; Berlinul înzidit; Interviul sau ne luptăm împotriva antisemitismului; Eppur si Muove;

       Lansarea cărţii se bucură de prezenţe alese: Lucian Nastasă-Kovács, Gyémánt Ladislau, Robert Schwartz, Liviu Zăpîrţan, Teodora Bologa, cu toţii alături de autorul cărţii, Irányi Péter, cu toţii alături de dvs.

Demostene ŞOFRON

(În cotidianul Făclia, http://ziarulfaclia.ro/lansare-de-carte-40/)

*

1109457807

   „M-am născut în 1947 în Cluj unde am terminat facultatea de Electrotehnică. În anul 1976 am emigrat cu soţia mea Nicoleta în Israel unde am stat 6 ani de zile. În Tel-Aviv s-au născut cei doi băieţi ai noştri şi în anul 1981 am emigrat iarăşi în Germania/Berlin. Fiind pensionar şi avînd multe de spus, am găsit că singura modalitate de a-ţi exprima părerea şi de a-ţi depăna amintirile este „Pana şi Hîrtia”. De aceea m-am aventurat şi am scris o carte cu titlul: „Parfumeria Rozsa sau Miracolul de la Auschwitz”, carte ce a apărut  la Cluj şi Bucureşti.”

(Foto şi confesiune, pe blogul personal al autorului: http://negrupealb.ning.com/profile/PeterIranyi?xg_source=activity.)

 

Posted in: Anamnesis