Exerciţii de anamneză în „contrapunct” la Bistriţa: de la memoria Holocaustului la memorialistica vieţii literare în comunism

Posted on Aprilie 18, 2015

2



*

Marţi 21 aprilie, ora 12, la Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc”

anne_0

              În organizarea Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc” şi a Complexului Muzeal, în colaborare cu Asociaţia „Tikvah” din Oradea, va fi vernisată în data de 21 aprilie, începând cu ora 12.00, expoziţia internaţională „Anne Frank – O istorie pentru prezent”, realizată de „Anne Frank House” din Olanda.
              Expoziţia a fost lansată în România de Asociaţia „Tikvah” în 2014 şi prezintă povestea Annei Frank prin prisma jurnalului ei şi în contextul celui de-Al Doilea Război Mondial, expoziţia adresându-se în principal tinerilor, transmiţând un mesaj educațional. Lucrările vor rămâne pe simeze până în data de 8 mai, expoziţia fiind însoţită de filmul documentar „Scurta viaţă a Annei Frank”, care va fi difuzat la vernisaj, iar pe perioada expoziţiei se vor organiza proiecţii pentru grupuri de elevi.
             După cum au comunicat organizatorii, în anul 2015 Asociația „Tikvah” prezintă expoziţia în România beneficiind de sprijinul financiar al Ambasadei Olandei, care consideră esenţială angajarea tinerilor în recunoaşterea şi înţelegerea pericolelor prejudecăţilor, a gândirii stereotipe, a discriminării, precum şi înțelegerea importanţei de a nu rămâne un simplu spectator când drepturi şi libertăţi fundamentale ale altora sunt încălcate.

             (Victor ŞTIR, în cotidianul Mesagerul de Bistriţa-Năsăud, http://www.mesagerul.ro/2015/04/16/expozi-ie-dedicata-annei-frank-la-muzeul-jude-ean)

*

Joi 23 aprilie, ora 17, la Centru German (Casa Argintarului)

aprilie salonul

*

grosan-194x300

        Volumul este o imagine a rubricii ţinute pe http://www.agentiadecarte.ro/ în ultima vreme, cu amintiri de boemă literară şi artistică ale autorului celor O sută de ani de zile la Porţile Orientului; trăite sau doar auzite şi iar povestite, întâmplările oscilează între anii 1960 şi prezent, cu popasuri în vremea studenţiei, în vremurile tulburi postrevoluţionare sau în prezentul evacuărilor Muzeului Literaturii.

       Trăite, cele mai multe întâmplări sunt din zona nemuritoare a erosului, relatate cu privirea blândă a maramureşanului Ioan Groşan. Se creează personaje şi situaţii filmice, din universul cinematografic: lumea veselă de la Cannes 1992, unde a fost în calitate de „jeune acteur” (explică pe larg ce însemna asta) în Balanţa lui Pintilie. Stilul sec, lapidar, amplifică ecoul în mintea cititorului-spectator: farfuria care se desface în două când e tăiat biftecul cu cuţitul (!), a şaptea farfurie de supă pe care o cere un amic la logodna-i, cu scopul de a fugi cât mai repede de viitoarele pirostrii. Astfel, lumea înseamnă/este eros şi… mâncare, lumea este farsă goliardică. Membru, alături de Radu G. Ţeposu (Ţepi), George Ţâra, Lucian Perţa şi de alţii, al cercului Ars Amatoria, al inventivităţii verbale în stil absurd, Groşan relatează lumea din jurul unui grup prea puţin studiat de istoriile literare, grup ce s-a intersectat (dacă nu cumva chiar l-a generat) cu Divertis-ul de la finele anilor 1980 şi începutul anilor 1990. Doar un „Poem ştiinţific: Cauza râului. Curge râu’-ncet, încetinel / din cauza diferenţei de nivel”.

       Auzite de la alţii şi iar povestite este povestea Măslinele lui Alexandru Vlad, un text semnat de fapt de autorul vieţii de azi la ţară, intelectualul aparent hirsut Alexandru Vlad, ce avea nevoie de sâmburi de măsline, înainte de 1990, pentru un tratament cam naturist şi nu găseşte decât propunerea unui fost coleg de facultate: îi dă el sâmburii de la măslinele pe care le consuma în familie.

       Nu lipseşte o tandră evocare a armatei, locul unde, în opinia lui Groşan, o generaţie s-a născut, pentru că ar fi învăţat să fie mai solidari; din păcate (sau din fericire?), autorul evită cu graţie importanta discuţie, în contextul lumii noastre, despre angajamentul cu Securitatea, semnat, se pare, chiar în vremea stagiului militar, un angajament reluat chiar în 1989, după alte surse (cum ar fi Nicolae Manolescu), negate însă de autor şi câţiva amici.

       Boema de altădată a apus irevocabil, iar semnul desfiinţării Muzeului Literaturii şi mai ales a terasei sale („La Distruşi”) nu provoacă decât nostalgie; este şi laitmotivul ultimului capitol, evocare a chipurilor terasei, a glumelor şi dorinţei de a opri, pentru o vreme, clipa. Nu lipseşte metafora fiinţei discrete, o călătoare oarecare (să fie Inspiraţia?), ce îi însoţeşte pe scriitorii de la Terasa Muzeului Literaturii vreme de cîteva sezoane, cea comparată de povestitor cu un… ficus, care nu spune nimic, niciodată, cu excepţia unei întrebări ce stupefiază asistenţa şi pentru care nu primeşte nici un răspuns: „Nu vă supăraţi, de ce origine este poporul ilir?”

       În volumul acesta Groşan descrie de fapt o lume idilică, a aventurilor de studenţie şi a boemei dintotdeauna, o lume unde se râdea şi se petrecea, clară antiteză a discordiei prezente, în miezul căreia stau infernalele dosare ale Securităţii.

      (Dan GULEA, în http://filme-carti.ro/carti/pentru-o-vreme-lumea-ca-literatura-amintiri-de-ioan-grosan-47099/)

*

 

Anunțuri